Gabriel MANȚĂ

Așa cum bine scria Adrian Georgescu pe Facebook, croații sunt niște români care au reușit în viață. De aici și valul de simpatie. Dar, până la finală, Franța se anunța superioară. În fazele eliminatorii, învinsese doar în 90 de minute. Prin antiteză, Croația nu se calificase altfel decât după prelungiri sau lovituri de departajare. A urmat meciul direct, marea finală, unde nu era exclus să se inverseze lucrurile. Nu s-a întâmplat așa pentru că francezii chiar au avut echipa cea mai ticsită de la acest Mondial. Portarul, de acord, a fost lovit taman la finală de ”aviara gripa” care a infestat această breaslă în 2018. Apărarea avea nucleul de la Real și Barcelona, mijlocul de la Chelsea și Manchester, iar în atac se putea conta pe unii de la Atletico și PSG. Desigur, dacă ar exista filosofia fotbalului, ne-am putea întreba cum îl explicăm pe Giroud, această carte fără coperți, căreia nu-i lipsesc decât filele?! Am putea extinde întrebările la nivelul întregi competiții, ce ne facem cu atâtea autogoluri?! Și dacă nu ne oprim doar la nivelul de a bate mingea, cum de ignorăm adevărul activiștilor care au invadat terenul chiar la finală, dând peste cap aura de intangibil a președintelui Putin?! Și cum e posibil ca, la premiere, președinții direct implicați să fie lăsați în bătaia ploii, în timp ce marele bărbat era protejat de o unică umbrelă?! Și de ce acea unică umbrelă nu a fost ținută de Infantino, adevăratul lacheu al lui Putin?! De fapt, cât de mult respectă Putin protocolul s-a putut vedea la întâlnirea ulterioară cu omologul american, la care a întârziat peste jumătate de oră. Bine, nu că omul Trump ar merita prea multă considerație în general...

Scuze pentru divagație, dar n-am identificat prea multe momente pozitiv-memorabile la aceste Mondiale (dimpotrivă, putea fi mult mai rău, noroc că stadionul ăla n-a luat-o la vale în timpul competiției!). Totuși, unul trebuie evidențiat: a fost prima ediție cu VAR. Folosit inteligent, arbitrajul video chiar poate curăți jocul.