Doru POPOVICI

Ani de-a rândul, mai toţi cei care comentam sportul într-o formă sau alta ne-am autosugestionat că mai rău decât cu Mircea Sandu în fruntea Federaţiei Române de Fotbal nu se poate. A trebuit să izvorască din laboratoarele de partid numitul Burleanu, pentru a ne da seama, exact ca-n chestia aia din Legile lui Murphy referitoare la optimism şi pesimism, că fuseserăm cu toţii pesimişti! Asta, deoarece domnul nou înscăunat preş la FRF a demonstrat, cu vârf şi îndesat, că se poate nu doar mai rău, ci mult mai rău. Toate chestiile alea care i se reproşau Naşului s-au regăsit şi în fişa postului lui Burleanu, cea mai tare fiind autopremierea fără mamă, fără tată, pentru toate obiectivele ratate, respectiv turneele finale de la European şi Mondial de la care în timpul mandatului burlenesc ne-am luat adio cu mult mai devreme decât o făcuserăm vreodată sub Naşu'. Aici se cuvin împărţite "meriteele" cu numitul Daum, panarama de nemţălău pe care, pentru a-l găsi, era nevoie de mari eforturi şi de scormonit în străfundurile arhivelor de specialitate, unde stătea ascuns de teamă să nu i se redeschidă dosarele de consumator. Cum dracu' or fi dat peste el burlenii este o enigmă pe care chiar nu merită să o descâlcim. Ei, dacă dă bunul Dumnezeu suficientă minte şi niţeluş bun-simţ votanţilor de la adunarea aia generală a FRF, atunci vom uita de Burleanu ca de visul rău. Cum ziceam, mai rău decât cu asta nu se poate, aşa că sarcina lui Lupescu de a redresa cât de cât fotbalul din ţara ăsta prost făcută este considerabil uşurată de faptul că de pe fundul prăpastiei nu mai ai unde să cazi. Drumul nu duce decât în sus. Aştept cu speranţă alegerile de la FRF, dar totuşi şi cu puţină emoţie: la câte porcării ordinare am văzut că se pot face în ţara asta în absolut toate domeniile şi direcţiile, un vot măsluit la o federaţie de orice fel pare o biată glumă nevinovată.