Doru POPOVICI

Am intrat în săptămâna debutului nostru în preliminariile Campionatului European, ediţia din 2012. Evoluţiile echipelor noastre în Europa League explică, fără a mai fi nevoie de alte comentarii, numărul mic de jucători de la „intern” convocaţi de Răzvan Lucescu pentru cele două meciuri care, conform variantei optimiste, ar trebui să ne asigure un start lansat, cele 6 puncte virtuale urmând să ne proţăpească direct pe locul 1. Pe care, evident, n-avem de gând să-l mai părăsim până la sfârşit. Asta-i obişnuita variantă de dinaintea startului. Curând însă ne vom reorienta către locul 2, calificant şi el, pentru ca mai spre final să intrăm la calcule: dacă ăia pierd acasă, ăilalţi scot maximum un egal, iar noi batem la măcar 7 goluri diferenţă, ce mai: suntem calificaţi! Restul e doar arbitraj ostil, ghinion nemaipomenit şi, desigur, uşoare neatenţii în defensivă. Dacă vi se pare un scenariu apocaliptic sau măcar pesimist, rog puneţi-vă la lucru memoria şi scormoniţi acolo în zona „preliminarii”. Veţi vedea că e mai degrabă lucid şi obiectiv decât pesimist.

Câteva nedumeriri: dacă tot e nevoie de 3 portari în lot, cu ce treabă p-acilea domnu’ Pisică? Ăl’ care în meciurile de pregătire al Romei a reuşit aşa nişte evoluţii încât a făcut din Babicu’, prin comparaţie, un clasic al buturilor, un Iker Casillas. Ălea 3 bucăţi luate de Pisică săptămâna trecută l-au trimis din nou în tribună. De unde, până la titularizarea în Naţională nu mai e decât un pas, nu-i aşa. Răzvane? Vorba-i: dar dacă albanejii trag un singur şut pe poartă, are cine să le dea două, de la noi, încât să rămânem în grafic!? Are, ar răspunde Răzvan: „Guriţă”! Ajunşi aici, ne teleportăm direct în 1978, anul de graţie al Argentinei, câştigătoare a Cupei Mondiale desfăşurate chiar la ea acasă. Căpitan era Daniel Pasarella, care în acel an nu juca la nici un club, ci doar la echipa naţională!! Iată că, la 32 de ani distanţă, istoria se repetă, cu „Guriţă” în rolul principal. Ai zice că-i vreun Messi, dacă nu chiar Mesia! Numai că, oricât de mult mi-aş forţa memoria, din jocurile lui „Guriţă” la Naţională nu-mi vin în minte decât alea în care ne băteau toţi neisprăviţii, ba cu 3, ba cu 5, la 0 sau la 1, cu contribuţia decisivă a mult mai tânărului (pe atunci) „Guriţă”. Dar şi a panaramei celeilalte, de pe partea opusă, Reghekamf. Apropo: cheamă-l, bă, Răzvane, şi p-ăsta, că doar n-o fi mai prost!