Doru POPOVICI

Echipele mari au o ciudăţenie despre care am mai scris aici: mai ales pe la început de competiţie nu forţează. Joacă parcă mai mult pentru a-şi intra în ritm, pentru a-şi închega relaţiile de joc. Lucrul acesta este vizibil mai ales la echipele de club puternice, din campionatele tari ale Europei. După ce intră în priză, de regulă bat cam tot ce prind, până în final de campionat, dar şi aici mai apare o curiozitate de parcurs: imensa majoritate a primelor lor reprize se termină la egalitate, cel mai frecvent cu 0-0. La echipele naţionale, lucrurile stau puţin diferit, în sensul că omogenizarea este niţel mai anevoioasă, jucătorii fiind destul de rar puşi în situaţia de a se afla împreună pentru o perioadă mai lungă, aşa cum este cea de acum, care precede World Cup. Ca o consecinţă, apar rezultate cel puţin contradictorii, iar vârful de formă se atinge pe perioada Cupei Mondiale. Vorbesc de echipele mari, care contează în calculele premergătoare evenimentului, dar şi (sau mai ales) în ierarhia finală. Privite astfel lucrurile, ai putea crede că România lui Răzvan şi fostă a lui Piţurcă (fiindcă a românilor de rând, a iubitorilor de fotbal, nu mai este de peste un deceniu) este una dintre aspirantele la titlul mondial, mai ales că are acum, în pre zilele „Mondialelor”, un program la fel de intens de amicale ca ale tuturor celorlalte 32 de echipe. Iar rezultatele vin să şi confirme această abordare: am pierdut cu 2-3 un prim meci de pregătire cu o necalificată, Ukraina, urmărind omogenizarea echipei, fapt reuşit abia pe final, când Chivu şi Tamaş s-au coordonat perfect, la autogolul ăla de legendă. Apoi, cu Macedonia, am abordat partida încercând perfecţionarea relaţiilor de joc din apărare, lucru confirmat de scor: am reuşit să luăm doar una bucată, nu 3, ca de la ucraineni. Finalul apoteotic al ciclului de pregătire a fost senzaţionala victorie cu 3-0 împotriva San Salvador..., nu, Martinicăi?, nici. Aha: Hondurasului, mare putere fotbalistică, pe care am umilit-o aproape ca pe Germania, tot în amical, vă amintiţi? Mai rămâne să ieşim din grupe, că până-n finală nu ne mai oprim. Cuuummm? Nu joacă 33 la Mondiale, numai 32? Păcat. Mai ales că abia ne omogenizaserăm ca Brazilia. Da’ o derogare mică nu se poate?