Doru POPOVICI

Cred că niciodată n-am tratat cu atât de multă indiferenţă un meci al Naţionalei ca pe cel de astăzi cu Polonia. Este un sentiment firesc, cred, din moment ce ne aflăm la capătul unei campanii de vreo doi ani în care am reuşit să ne facem de râsul lumii atât prin joc cât şi prin rezultate. Momentul de azi, care coincide practic cu debutul noii campanii ce are drept ţintă calificarea la Euro 2012, ar trebui să fie cel al lansării unei echipe noi, cu altă mentalitate şi altă manieră de abordare a partidelor decât cea a generaţiei de rataţi. Să găsim măcar rataţi noi, că e de unde! De altfel, ar fi de unde lua chiar fotbalişti, că doar nu s-or fi adunat toţi la Bucureşti. Numai că atunci (adică acum) când putea s-o facă, vedem un Răzvan Lucescu uşor ezitant şi parcă predispus la nişte concesii pe care eu nu îmi doream să-l văd făcându-le. Pe de altă parte, în cel puţin două cazuri manifestă o intransigenţă parcă un pic deplasată, fapt care îl apropie nefiresc de mult de imaginea lui Piţurcă.
Să ne înţelegem: de la Răzvan, aşteptările nu doar ale mele, ci ale unei mase considerabile de iubitori de fotbal, sunt de a da o nouă faţă Naţionalei, de a o face să se exprime în registrul fotbalului adevărat, al zilei de azi, care înseamnă joc aerisit, imaginativ, dezinvolt. Adică exact opusul fotbalului meschin, la 0-0, cu care ne-a intoxicat Piţurcă, ani de zile. În această idee, nu văd jucătorul plin de imaginaţie care să culce din fentă vreo 3-4 adversari, dar nici golgheterul în stare să câştige de unul singur un meci. Spun asta văzând că printre convocaţi se află din nou cel mai insipid produs al fotbalului românesc al ultimilor ani, Codrea, un anonim ca alte mii de anonimi din fotbalul nostru şi care joacă la o echipă absolut anonimă şi ea. Mai văd şi că un jucător dotat cu un dribling absolut ucigător (cel cu imaginaţie, de care e atâta nevoie de la Hagi încoace), Ghioane, este folosit defensiv, la deposedare, undeva în faţa fundaşilor. Iar în atac mă îndoiesc sincer că vreun Nicolae (că nu m-ar mira să-l dezgroape şi pe ălălalt) este omul care să rupă plasele. Ajuns aici, deşi îmi vine destul de greu, parcă i-aş da dreptate lui Mititelu care se întreabă (în felul lui mârlănesc) de ce nu-i convoacă Răzvan pe cei doi fraţi-minune. Iar argumentul lui Răzvan e de-a dreptul piţurcian: că deşi este golgheterul campionatului (unul din cei doi), el înscrie pentru o echipă aflată la retrogradare. Zău, mă, Răzvan? Da’ echipa aia fără nume a lui Codrea?