Gabriel MANȚĂ

De obicei, relativul îşi râde de absolut. Cam tot ce a fost decretat ca fiind absolut în lumea noastră, mai devreme sau mai târziu s-a dovedit a fi relativ. Dar, printr-o frumoasă răsturnare de situaţie, când cineva spune "cutare lucru e relativ", replica poate fi "absolut!". Ca să n-o mai lungesc cu paradoxuri ieftine, tactica antrenorilor de fotbal mi se pare unul dintre cele mai relative lucruri. Marii antrenori s-au bazat mai mereu pe mari jucători. Câţi dintre noi nu spunem despre vreun antrenor acoperit de lauri, "la ce jucători are, în locul lui şi eu eram mare antrenor"?! Iar plămăduitorii de echipe, cei care lansează viitori jucători mari, îi lansează pentru alţii.

Există unii pe care i-aş numi metatacticieni. Aceştia vor să cuprindă totul, să demonteze jocul până la fărâmă şi apoi să-l asambleze cum vor ei. Dar chiar dacă ar cumula ştiinţa, inteligenţa, perseverenţa, jucătorii de geniu etc., tot mai există acel ceva care să dea tot planul peste cap. Dacă un jucător, nici măcar cel mai reprezentativ al unei echipe, are o zi binecuvântată, nimic nu-i poate sta în cale. Exemple sunt cu duiumul... Dacă îl întrebaţi pe Ilie Dumitrescu care a fost meciul vieţii sale, vă va povesti despre acolada aia de la primul gol cu Argentina, completată apoi de încă un gol şi de o pasă decisivă. Tot atunci, în '94, Răducioiu a prins o zi perfectă în meciul cu Suedia. Ştiu că l-am pierdut, dar el a scos două goluri din nimic, două mingi rătăcite de la adversari, recepţionate în poziţii deloc facile. Totul împotriva cursului jocului, cu suedezii care dominau tactic, ba chiar ne surprinseseră şi cu o schemă care a dus la golul lui Brolin. Apoi încă un gol la penalty-uri pentru Răducioiu, ce-ar fi putut face mai mult?! Poate să iasă la centrarea aia în locul lui Prunea!

Fundaşul Thuram a reuşit singurele sale două goluri la naţională (din peste 100 de partide!) într-o semifinală de campionat mondial, când Franţa nu prea mai ştia pe unde să scoată cămaşa. Tot aşa, îmi amintesc de piaza rea Rudonja, cel care s-a găsit să dea amărâtul ăla de gol pe care-l are în palmares pentru Slovenia, tocmai la barajul cu noi! Andrei Cristea a răpus Valencia în lupte de noroi şi apoi a plecat să facă turul României. Sunt doar câţiva fotbalişti care, într-o zi anume, au avut puterea regelui Midas, dar transferată către membrele inferioare. Ce au atins cu picioarele s-a transformat în aur! Unii au profitat, dar pentru alţii trezirea la realitate a fost destul de crudă...

 

P.S. Nu rataţi în următoarea rubrică un discurs memorabil al unui personaj important din fotbalul românesc.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Teoria relativităţii în fotbal.

Comentarii