Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 28 iul 2012 - Anul XVII, nr. 174 (5079)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Creierul percepe bărbaţii ca un întreg şi femeile ca părţi ale corpului

 

Creierul procesează în mod diferit imaginile reprezentanţilor celor două sexe, bărbaţii fiind percepuţi ca un întreg, iar femeile ca o "colecţie" de părţi ale corpului, potrivit unui studiu publicat în European Journal of Social Psychology, informează dailymail.co.uk.

Acest lucru este valabil atât pentru creierul feminin, cât şi pentru cel masculin, potrivit noului studiu, ale cărui rezultate ar putea explica de ce femeile sunt adesea tratate ca obiecte sexuale.

În urma unor teste, cercetătorii de la University of Nebraska-Lincoln au descoperit că, în faţa unor imagini ale unor bărbaţi, creierul uman, indiferent de sex, tinde să se bazeze mai mult pe o procesare cognitivă "globală", o metodă mintală în care persoana este percepută ca un întreg.

În acelaşi timp, imaginile femeilor sunt adesea subiectul unei procesări cognitive "locale", adică perceperea ca un ansamblu de părţi.

Cercetătorii au comparat aceste moduri de procesare a imaginilor cu modul în care este perceput un puzzle comparativ cu o imagine întreagă.

Acest studiu este primul care face o asociere dintre astfel de procese cognitive şi teoria obiectificării sexuale, spune Sarah Gervais, profesor de psihologie şi principalul autor al studiului.

"Femeile sunt percepute în acelaşi mod ca obiectele (formate din mai multe părţi, n.r.)", a explicat aceasta.

Pentru acest studiu, voluntarilor le-au fost prezentate zece imagini cu bărbaţi şi femei, complet îmbrăcaţi, fotografiaţi de la cap la genunchi, în picioare, cu ochii spre camera de filmat.

După o scurtă pauză, voluntarii au văzut noi imagini paralele pe monitor, unele originale şi unele uşor modificate incluzând o parte sexuală a corpului. Ei au fost rugaţi să să indice repede care dintre cele două imagini aproape identice a fost prezentată în prima parte a experimentului.

Rezultatul a fost unul clar: părţile sexuale ale femeilor au fost mai uşor recognoscibile când au fost prezentate izolate decât în contextul întregului corp. În cazul bărbaţilor s-a întâmplat invers, părţile sexuale fiind mai uşor recognoscibile în contextul întregului corp.

Rezultatele au fost aceleaşi atât pentru voluntari, cât şi pentru voluntare.

"Bărbaţii ar putea să facă acest lucru pentru că sunt interesaţi să-şi găsească o potenţială parteneră, în timp ce femeile ar putea face acest lucru pentru că se compară între ele", a explicat Gervais.

Cercetătorii speră că descoperirea lor va ajuta la conceperea unei metode de a reduce obiectificarea sexuală a femeilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Creierul percepe bărbaţii ca un întreg şi femeile ca părţi ale corpului.
 Vizualizări articol: 1091 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Creierul percepe bărbaţii ca un întreg şi femeile ca părţi ale corpului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei