Lucian AVRAMESCU

Publicam, fix acum un an, acest articol, cu titlul ”Revoluţia Regală, partea lipsă a Revoluţiei din 89”. L-am recitit. Aş mai avea câte ceva de adăugat, nimic de şters. Îl public, la parastasul de un an al celui care a fost ultimul Rege al României. Sau, cine ştie, poate că România Regală n-a murit, ci doar s-a hodinit niţică veşnicie, revenind pentru a aşeza din nou Coroana de Oţel pe fruntea patriei. Iată textul meu din decembrie trecut:

Ceea ce se petrece acum în România nu este impresionant, ci de neimaginat. România, o uriaşă parte din ea, se pleacă în faţa uitatului său Rege. Mii şi mii de oameni stau în ger, o noapte întreagă, pentru a face o plecăciune în faţa Regelui mort, înviindu-l. Fiecare plecăciune, fie că e a elevilor de la Liceul „Sava”, unde a învăţat şcolarul modest şi silitor Mihai, fie că e a unui bătrân sosit cu trenul de la Suceava, repară istoria şi o aşază acolo unde ea ar fi trebuit aşezată în 1989.
De ce nu s-a suit Regele pe tron în 89? Fiindcă el s-a comportat mereu ca un suveran. Ţara încăpea încet şi definitiv din nou în mâna celor care l-au alungat din ţară. Regele nu putea fi părtaş la o Revoluţie, aşa cum nu poate participa, scandând, la un miting de protest. Regele nu e Fidel Castro să se bată cu mitraliere în mână. Regele a aşteptat, răbdător, harnic în a alerga pentru ţară, convingând străinătăţile că nu suntem un popor canibal, să redevenim, prin noi înşine, ce am fost. Şi iată-ne, revenind, la catafalcul lui. Prea târziu? Nu-i niciodată prea târziu. Românii şi-au descoperit istoria, mulţi, din ce în ce mai mulţi jenaţi de minciunile pe care le-au crezut din cartea bolşevică de istorie.

Ce face coloana nesfârşită de oameni, de parcă toată România se perindă pe lângă catafalcul Regelui? Ce trebuia făcut, faţă de Regele viu, în 1989.

Trăim, moral, de ani şi ani, o decădere sinistră. Românii s-au săturat de ghiolbanii care sfidează, prin comportament şi prin bogăţia adunată peste noapte, ajunşi nu regi, ci o gaşcă de bulibaşi politici care violează bunul-simţ, regulile simbolicei Coroane de Oţel. Modestia a murit odată cu ascunderea coroanei fără opulenţe cu sclipici, coroana făcută din ţeava de tun a Independenţei. Coroana din oţel, puternică, eroică şi modestă în simplitatea ei metalică, e simbolul suprem al unei conduite impuse de Carol I, cel care, din banii lui, făcea Castelul Peleş, îndemnând un popor măreţ, la măreţie, un popor risipit, la unitate.

Ce se petrece acum la Palatul Regal, unde Regele Mihai I primeşte în audienţă poporul său? Ceva incredibil. Ceva ce completează Revoluţia din 1989, partea lipsă a ei. Sub ochii noştri, românii desăvârşesc Revoluţia, îi pun la loc statuia ciobită, dau jos – simbolic – mizeria cabinetelor doi care au devenit iute cabinetele unu şi nu s-au mai dezlipit de scaunele pe care le-au utilizat doar pentru a jefui.

Cine va confisca şi această Revoluţie Regală, fiindcă şarpele stă mereu pitit în preajmă? Cine va stoarce şi utiliza în folos propriu marea trezire istorică a românilor cărora li se ridică de pe ochi nu doar întunericul comunist, ci şi ceaţa postcomunistă, mai toxică şi mai parşivă decât întunericul? Atenţie la hoţii de Revoluţii, dragi compatrioţi! Sunt exersaţi şi câştigă mereu! Poate acum…