Lucian AVRAMESCU

Aflat în faţa primului său examen, de fapt o simulare, elevul Dragoş, din clasa a VIII-a, Şcoala Sângeru, a început să tremure în bancă, apoi a trecut în convulsii şi vomă. Chemat de acasă, părintele l-a dus la spital, îngrozit de o boală care punea în pericol viaţa fiului său. Întâmplarea mi-a fost povestită de fiica mea cea mică, sosită de la şcoala în care s-a petrecut evenimentul.
Spitalul de la oraş a găsit copilul-adolescent perfect sănătos, cu organismul funcţionând fără cusur. Şi atunci? Atunci e ce nu e. Nedând acel examen de simulare, elevul află că ratează trecerea la liceu, trecerea la fericire, nu mai răsare soarele pe cerul casei sale, grozăvii sinistre. Am întrebat-o pe fiica mea dacă acel băiat e mai timid, mai altfel. Nu, e plin de viaţă, în recreaţii se joacă, se comportă normal, dar examenul l-a speriat, probabil.
E a doua oară când aud, ca jurnalist vechi, o întâmplare de acest gen. Atunci era vorba de părinţi bucureşteni care doreau de la copilul lor imposibilul, iar înfrângerea la un examen echivala cu sfârşitul lumii. Torturând zilele urmaşului cu ambiţiile lor înghesuite în neputinţe şi ratări, au reuşit să-l demoleze cu totul, să-i mutileze psihicul cu bau-baul examenelor pe care, dacă nu le trece cu brio, gata. Gata, ce? Moare universul? Din păcate, acel elev a eşuat psihic, ceea ce sper să nu aibă legătură cu întâmplarea din satul meu.
Copiilor mei cei mari, Alis şi Arin, le-am cerut, când erau loaze, să mănânce, fiindcă erau cam mofturoşi la mâncare, şi să înveţe două limbi străine. În rest, nu mă interesează dacă vor învăţa bine sau prost, dacă vor ajunge la facultăţi – au ajuns -, dacă se vor face lucrători cu sapa sau academicieni. Să fie sănătoşi, am zis. Dacă au chef să citească din pereţii de cărţi cu care era înconjurată camera în care eu lucram, e treaba lor. Nu le-am cerut note, performanţe. Ele au venit. Aşa procedez şi cu cea mică şi n-am motive de nemulţumire şcolară, mai ales că-mi îndeasă sub ochi zilnic un carnet cu fb (foarte bine) pe care-s obligat să-l semnez pentru a dovedi că am luat cunoştinţă ca părinte.
Am încercat să aflu ce-i cu aceste examene periodice şi de ce se fac? Miniştrii succesivi ai învăţământului românesc şi-au însemnat trecerea prin scaunul ministerial, pe care au şezut o lună sau trei ani, cu căcăreaza câte unei reforme. Una din reforme se cheamă COMPER, o abreviere probabil de la ceva, iar prin cazna asta trec şcolarii începând din clasa a II-a. Ghilotina preverificărilor cade ca grindina, iar cu cât ele-s mai dese cu atât recoltele şcolare în România sunt mai anemice. Noroc cu unii şcolari care bat toate olimpiadele lumii, bine dotaţi intelectual şi psihic, norocoşi de părinţi înţelepţi şi dascăli cu har. Pe când un COMPER pentru perioada intrauterină? Poate o inventează noul ministru al şcolilor, pentru a lăsa şi el urma cuvenită, iscălită cu galbenul din pantaloni, pe fotoliul istoric.