Lucian AVRAMESCU

De când rulează, cu casele de bilete închise, noul serial „Cătălin Voicu, dialoguri necenzurate”, producţie a Casei de filme DNA, naţiunea, în marea ei majoritate (excepţie făcând doar nişte tembeli de profesori flămânzi, insensibili la curentele de artă avangardiste), stă  bătută în piroane, în faţa micilor ecrane cu care sunt prevăzute odăile de zi, dormitoarele, uneori gheretele portarilor, de la întreprinderile care mai au portar şi corturile în care dormitează de câţiva ani sinistraţii care au primit pe rând case de la toate guvernele şi în toate scrutinurile electorale. Casele au fost construite în conferinţele de presă şi date în folosinţă la televizor, urmând ca în viitorul apropiat, adică prin anii 2030, să fie gata, odată cu revenirea pensiilor la cât au fost cândva, să fie finisate şi bune de a fi locuite.

Până una alta, fericiţii sinistraţi, despovăraţi de grija de a mai avea vreun bun (mobilă, găini în curte, vacă) se zgâiesc revoltaţi la televizor, unde află cum Cătălin Voicu, un personaj coborât din caricaturile care înfierau prin anii 50 burghezo-moşierimea hrăpăreaţă, burtos, călcând crăcănat, suficient sieşi, le mănâncă averea, fură statul şi îi împiedică pe domnul Băsescu şi doamna Udrea să modernizeze  România.

În uriaşa lui nesimţire, acest individ care mai are cusurul să facă parte şi din Senat (bine s-a pronunţat Poporul, ca şi eliberatorii sovietici în anii 46, că acest organism care parazitează trupul firav al democraţiei trebuie desfiinţat) i-a promis cinstitului om de afaceri şi asfalt Căşuneanu că-i pune o pilă  la justiţie, l-a umflat de bani (cel puţin aşa susţin benzile înregistrate) şi nici nu l-a rezolvat. Adică bietul Căşuneanu a pierdut procesul. Şi cu banii haliţi şi cu procesul pierdut! Bine, bine, ar putea cârâi nesimţiţii din opoziţie, dacă nu sunt probe că a luat bani, decât nişte vorbe, dacă nici n-a câştigat procesul, atunci pe ce bază îl bagi la mititica? Păi pe ce bază, pe ce bază? Pe baza faptului că e corupt, aşa cum el însuşi mănâncă rahat în toate miile de kilometri de bandă magnetică, transcrisă minuţios şi pierdută de procurorii DNA prin toate redacţiile. Că-l ştie p-ăla, că-l cunoaşte şi are intrare zi-noapte la ălălalt, că poate să-ţi facă bon de prioritate la un chirurg care te taie de orice fără să te mai caute, că ştie un rector şi e văr primar cu o moaşă care a fost măritată cu preşedintele Academiei. Mă, dar dacă ăsta e un fanfaron, un mitoman, un lăudăros? Era unul într-un sat care te făcea, dacă-i duceai un kil de ţuică, paznic de noapte la primărie sau, dacă-i duceai o damigeană, ministru de interne.

Oricum, burtosul, la vestea arestării s-a scăpat pe el şi, avertizează un profesor de inimi de la putere, cu nume de zburătoare, unul Cinteză, dacă nu stă cuminte la spital face pârnaie la Dumnezeu până la sfârşitul lumii şi încă multă vreme după aia. Adică dă ortul popii şi rămâne DNA-ul cu bunătate de pălăvrăgeli înregistrate degeaba. Nu-i frumos şi scenariul nu prevedea o asemenea obrăznicie din partea unui corupt veninos, uns cu toate alifiile, mai puţin cea care  te  face imun la îngălbenit izmenele pe dinlăuntru. Procurorii, în cazul nefericit al deznodământului cu popi, ar putea fi sancţionaţi de ştim noi cine, de sus de tot. Păi bine, măi, amărăştenilor de executanţi, n-aţi găsit şi voi un corupt mai în vână? Îmi băgaţi pe televizor toţi cardiacii, ce dracu, Doamne iartă-i, că mie oricum n-ai ce-mi face, că am imunitate de la poporul care mă iubeşte. Nu-i destul că Hrebenciuc are cazierul unui infarct miocardic, că d-aia nici nu mi l-am făcut cuscru (bine zicea fie-mea de la Bruxelles, că ăla mic al guzganului rozaliu e firav ca o muiere, nu te poţi baza pe el la o mânărie mai mare), nu-i destul că Vanghele, ăla de nu ştie gramatică nici cât EBA şi n-a citit  ca mine Levantul, e bolnav din naştere de gâlci la cap? Ce mă fac, că criza (vedeţi, tonomaţilor, că cacafonia e intenţionată!) e mare şi nu mai ţii acasă la televizor un şomer? Ies în stradă toţi şi dacă se îngroaşă gluma n-am ce face, mă aşez în fruntea lor cu Nuţica să-l dăm jos pe nenorocitul de Boc şi clica lui de demagogi şi profitori. Nu putem răbda să-i vedem nenorocind ţara pe alde Berceanu şi Videanu şi Hoară (de ăsta din urmă mi se rupe inima că prea le zice bine la televizor, n-a rămas un opozant întreg şi nezdruncinat după o cafteală în vorbe cu el!). Jos cu ticăloşii!

Ce ştire e mai importantă, a întrebat profesoara de jurnalism, şoimii patriei care se pregătesc să îmbrăţişeze nobila meserie de slujbaş al opiniei  publice: demascarea coruptului Voicu, cel care s-a  autodemascat pălăvrăgind vrute şi nevrute sau faptul că nişte amărâte de învăţătoare au spart geamurile inspectoratului şcolar de la Buzău, că cică nu le mai ajunge leafa? Inutil să spun că şcoala de jurnalism e găzduită în subsolurile Academiei Cotroceni, finanţată din fondurile SPP, mult prea îmbelşugate pentru a putea fi cheltuite integral. Profesorii care au ieşit în stradă e ştirea numărul unu, a spus timid un învăţăcel. Rar vezi învăţători să spargă geamurile unei instituţii publice, aduşi la o aşa disperare. Taci, Bulă, a ţipat învăţătoarea. Încă o greşeală ca asta şi eşti exmatriculat. Corupţia lui Voicu e subiectul subiectelor . S-a înţeles? ‘nţeles, au strigat copiii în cor, înspăimântaţi că după terminarea grădiniţei ar putea rata un post de redactor la unicul ziar existent la acea vreme, Vocea Cotrocenilor, vocea adevărului.

Până când vor intra în pâine noile promoţii de ziarişti, cei în exerciţ îşi încep, ca şi mine, articolele, emisiunile, relatările de la faţa inflamată a locului, cu Voicu. Subiectele minore ale şomajului şi foamei, abuzurile puterii, jefuirea bugetului pentru răsfăţul financiar al clientelei sunt uitate aşa cum neobservate trec revoltele învăţătorilor. Că bine zicea domnul Funeriu (accentul pe sonorităţile onomastice cade unde a zis dânsul), a văzut cineva profesor mort de foame în România? Nu ştiu. Cei care n-au văzut vor vedea însă în curând.