Lucian AVRAMESCU

Fascinaţi de spectacolul de sunet şi lumini oferit de DNA - trupă de artişti care-şi începe numărul fix în momentul în care muritorul de rând întoarce capul spre gamela goală - românii n-apucă să se plictisească. Abia dacă apucă să moară, unii dintre ei, abia dacă apucă să-şi dea obştescul sfârşit, cu ochii zgâiţi în televizoarele confiscate de serialul ”Fiecărui personaj – o pereche de cătuşe”.

 De câteva zile execută impecabil numărul cu cătuşe primarul Craiovei, Antonie Solomon, artist al tranziţiei cunoscut mai întâi pentru excese antisemite şi antiţigăneşti (un pic de fascism de Jiuleţ), apoi pentru iutea lui trecere de la un partid de stânga la unul de dreapta (asta dacă acceptăm anomalia că PD-L, membru până ieri al Internaţionalei Socialiste, s-a făcut brusc liberal), şi nu în ultimul rând, cunoscut pentru numerele de scenă din campania electorală, unde a jucat vodevil alături de Traian Băsescu, aspirant atunci la o nouă preşedinţie şi Mircea Dinescu, poet şi „moşier”.

Cu toate că-mi repugnă spectacolul cu cătuşe, chiar când sunt potrivite pe încheieturile unor indivizi care le merită, m-am binoclat şi eu la scenetele succesive transmise de mai toate televiziunile – Solomon coborând, cu mâinile împreunate, băgate una în mâneca celeilalte, de parcă i-ar fi fost frig şi n-avea mânuşi, Solomon împins cu discreţie în duba de recoltat borfaşi a poliţiei, Solomon urcând pe drumul arestului de 29 de zile.

În mod admirabil, primarul Băniei s-a prefăcut că n-are cătuşe, iar râsul lui, trădând siguranţă de sine, era cel de pe scena electorală când îl îmbrâncea pe unul dintre palavragiii de pe micul ecran, vinovat de scăpări critice la adresa cârmuirii, pe malul de dinjos al Dunării, unde să exerseze cinci ani bulgara. Sigur, uitându-te cu lupa la mimică, puteai citi o scamă de spaimă şi un noian de nedumerire, adică să mi se întâmple mie asta, eu, care de la pasopt, neicusorule, lupt şi dă-i şi dă-i, patriot şi devotat lui nea Băselu, pe care, vorba aia, l-au ales şi cu cărca mea de voturi. Auzi, că cică aveam nişte amărâţi de 200.000 de euro în noptieră acasă, 50.000 în buzunar şi 100.000 de euro în sertarul biroului! Păi ăsta-i motiv de arest? Că i-am primit de la cineva? Normal că i-am primit de la cineva, că doar nu-i fabricam eu, ferească Sfântul, de ajungeam falsificator de bani şi atunci, da, eram un borfaş, dar aşa, care-i chestia?

Mă rog, Solomon mimează fără cusur, fără să i se vadă morcovul din cur, siguranţa de sine. Ceva, parcă din Biblie, vine pe dedesubt, un fel de ”Doamne, Doamne de ce m-ai părăsit?” L-a părăsit Traian Băsescu pe Solomon, nu rege din Vechiul Testament, ci primar al Craiovei? Este preşedintele nerecunoscător după travaliul financiar şi de avânturi sufleteşti al propagandistului oltean, din campania prezidenţială? A lucrat cu EBA, răsplătită gras pentru nişte poze, a lăudat-o pe Elena Udrea, „strălucit intelectual”, „o femeie cultă”, a spus despre Băsescu mai mult decât a spus în viaţa lui despre femeia iubită şi despre divinitate. Laudele unsuroase n-ajută la nimic? Păi atunci e nedreptate în România. Solomon, senin şi zâmbitor în cătuşe, trăieşte totuşi îndoieli de sorginte metafizică, mai ales că până şi doamna Monica Macovei, aia de stătea în spatele lui pe scena din Craiova, îi vrea excluderea din partid. Să mai crezi în muieri, să mai crezi în cineva pe lumea asta!

A greşit cu ceva primarul, dincolo de bacşişurile uzuale de câteva sute de mii de euro, pe care le-a uitat prin buzunare? Banii ăia şi întâmplările evocate de procurori sunt ştiute de doi ani. De ce acum? Nişte bani negri, mulţi, s-au mişcat cică în campania electorală în folos portocaliu. De ce nu l-au arestat pentru această risipă ilegală atunci? A scăpat el vreo vorbă necugetată, cum a scăpat zice-se Ritzi, care s-a lăudat că se duce ea la Băsescu, vedeţi voi, iar Băsescu a aflat şi s-a enervat pe mucoasă? Cam prea multă familiaritate. Nu vă aşezaţi, zicea preşedintele, decât pe scaunele pe care vi le arăt eu. O fi râvnit Solomon la vreun scaun mai înalt, o fi pus piedică – aşa circulă zvonul prin târg – unei firme cu susţinere de la București, încurcând nişte afaceri de anvergură?

Oricum, era nevoie de acest spectacol, cu destule elemente de noutate. Prea se aud tare ghiorăiturile de maţe, prea gâfâie naţiunea, sufocată şi împovărată de biruri, şomaj, sărăcie. Încep să vadă muribunzii că mor. Nu se poate. Nu-i uman. Să nu mai aud un geamăt! S-a înţeles? Un pic de morfină pentru naţiunea cuprinsă de metastaze, ce dracu!