Lucian AVRAMESCU

Încheiem, scria un comentator, un „cincinal negru”. Este vorba de anii convulsivi în care Traian Băsescu s-a aflat, ales cu speranţe şi entuziasm, în fotoliul de la Cotroceni.
Nu mă număr printre votanţii săi, dar asta nu înseamnă că trăiesc cu mai puţină apăsare eşecul ţării mele într-o perioadă de care se legau uriaşe speranţe. Admiterea noastră în clubul select al Uniunii Europene ar fi trebuit să însemne prefaceri fundamentale în fiinţa acestei naţii.
Nu numai că n-a fost aşa, nu numai că în plan extern aproape că nu ne mai vedem, nu numai că degringolada a înlocuit echilibrul, iar lozinca „Să trăiţi bine!” a fost măturată de realitatea dureroasă de a trăi mai prost, dar ne aflăm în cea mai de jos poziţie la toate capitolele demnităţii de ţară.
Marele luptător cu corupţia a devenit, din păcate, protectorul cel mai eficient al „sistemului ticăloşit” pe care îl incrimina acum cinci ani. Ţepele din Piaţa Victoriei, simbolice, desigur, n-au înspăimântat fundul nimănui, iar mafioţii de ieri sunt pionierii lăudaţi şi ridicaţi în grad de azi. Fireşte, în acele ţepe ar trebui să stea alte persoane, alţi oligarhi, alţi profitori ai banului public. Milionari din PD au devenit azi, având un spate asigurat, multimilionari ai unicului partid care guvernează, PD-L, chiar dacă a fost dat jos de Parlament, care organizează şi dirijează alegerile, care împarte preferenţial darurile şi pomenile.
Ceea ce este însă cu adevărat tragic este că România a fost îndatorată peste puterea ei de a suporta o asemenea povară. Datoria externă a ţării se situează în jurul cifrei de 80 miliarde euro, sumă enormă, sumă care va înhăma la plăţi de care nu sunt vinovate generaţiile următoare. Numai în acest an, notează un analist economic, au fost tocate sume de 30 miliarde euro, din care doar o treime îşi găsesc justificarea în documente. Celelalte miliarde s-au evaporat. Nu s-au făcut fabrici, n-au fost create noi locuri de muncă, ci doar şomaj, n-au apărut hidrocentrale care să producă electricitate mai ieftină pentru popor. Cureaua lată a autostrăzilor nu încinge trupul traversat de poteci şi drumuri cu noroi al ţării.
În vremea lui Ceauşescu, o datorie mult mai mică, plătită greu într-un sfert de veac, s-a soldat cu câte ceva, între care nişte cenuşii cartiere de blocuri. Dacă n-ar fi existat însă aceste „bloace” dizgraţioase, mulţi ar fi dormit astăzi sub poduri.
Cine va răspunde pentru uriaşa risipă de bani şi pentru legarea la stâlpul datornicilor a acestui popor? Din discursurile ecumenice ale candidatului Băsescu absentează orice referire la acest subiect. Poporul este asmuţit asupra mogulilor, parlamentarilor, ziariştilor care cutează să rostească adevărul despre acest „cincinal negru”.
Nu mă sfiiesc să spun acum c-am votat în primul tur cu Crin Antonescu. Nu mă sfiiesc să spun că îl voi vota acum pe Mircea Geoană. Parteneriatul celor doi, la care se asociază propunerea unui executiv condus de neamţul Iohannis, mă face să cred că opţiunea Mircea Geoană la Cotroceni este cea mai bună pentru următorii ani ai României.
Parlamentul trebuie să redevină parlament, adică instituţia fundamentală a democraţiei într-un stat normal. Instituţiile, mari şi mici, trebuie lăsate să funcţioneze liber şi în spiritul legii. Şedinţele de Guvern nu mai trebuie să se desfăşoare la Cireşica.
L-am cunoscut pe Geoană la Washington când era, în vremea mandatului lui Emil Constantinescu, ambasador al României în cea mai mare democraţie şi economie a lumii. M-a impresionat prin dinamismul lui şi puterea de a accede rapid la contacte eficiente în lumea politică americană de rang înalt. Ştiu ambasadori care moţăie în birourile lor pe toată durata unui mandat. Experienţa americană a lui Geoană, la care se adaugă cea de ministru de externe în Guvernul Năstase, îl recomandă pentru acoperirea celei mai importante însărcinări din fişa de post a preşedintelui republicii. La întoarcerea de la Washington îmi amintesc că am scris un articol pozitiv despre Geoană. Ca ministru l-am ciomăgit nu o dată, pentru că presa n-are voie să laude puterea. Asta nu mă împiedică să spun azi că Geoană este soluţia pentru închiderea „cincinalului negru” şi trecerea acestei perioade în pasivul îndurătoarei noastre istorii.
Tripleta Antonescu-Geoană-Johannis arată lumii şi românilor că epoca politicienilor de bodegă a apus şi ne putem arăta ca oameni cu mintea bine mobilată, educaţi şi eleganţi în gestica politică pusă în slujba ţării.