Lucian AVRAMESCU

Toţi trag, să îşi învelească ţurloaiele, de plapuma, din nefericire mică, a bugetului. Prea mică pentru un război atât de mare. Când zic război, mă refer chiar la război. Preşedintele României, domnul Băsescu, enervat vizibil, a certat vârfurile Armatei îmbrăcate în costume de general şi vârfurile civile ale politicii că nu acordă banii necesari înzestrării armiei române. 60 la sută din bani, a explicat ministrul civil al apărării, se duc pe lefurile personalului şi alte cheltuieli administrative. De unde să mai echipezi Armata română cu avioane şi tunuri NATO, cu rachete balistice şi puşcoace care trag de după colţ? În plus, oricât de iuţi am fi noi la schimbatul lenjeriei de pat a Tratatului de la Varşovia cu una mai luxoasă a Alianţei, nu putem să îi egalăm pe americani nici într-o mie de ani. Chiar dacă am răbda toţi de foame un deceniu, limpăind doar ceai şi pesmeţi dimineaţa, la prânz şi seara, şi tot nu am putea cumpăra un submarin nuclear, să zicem. Sigur, îl înţeleg şi pe şeful suprem al CSAT. El s-a dat rotund în faţa mai marilor Alianţei, s-a bătut pe burtă de la egal la egal cu Bush. Eu, zice, trimit trupe oriunde este nevoie în lume. Militarii mei sunt capabili să comande inclusiv batalioane de puşcaşi marini americani. De comandat mai merge. Comanda o dau, însă, cu pantalonii rupţi în fund.

Îmi amintesc că şeful statului a fost nervos, la fel de nervos, ca la analiza Armatei şi când Guvernul, mai de voie, mai de nevoie, mai îmbrâncit de PSD, a mărit substanţial pensiile. De unde bani? – s-a revoltat preşedintele. Bani erau şi sunt, zice Guvernul, dar dacă mărim pensiile nu mai putem mări şi bugetul militar. Dar bugetul militar îl ustură la orgoliu pe liderul regional şi global Băsescu, egal în ambâţ cu Bush şi Putin.

De două zile fierb salariaţii în legătură cu o decizie care ba e, ba nu e, a Guvernului legată de bonurile de masă. Ţipă toţi, ţipă Boc (electoral), măturăreasa Primăriei şi directorul şcolii. Nu se prefac. Chiar îi doare. Ce-i de făcut? Mai cumpărăm o sută de blindate NATO sau lăsăm bonurile de masă cum erau?

Summitul NATO de la Bucureşti i-a făcut pe unii mai înalţi decât i-a lăsat Dumnezeu. Ca să ajungă la chipiile Marilor Puteri străine, stau ca balerinele pe vârfuri. Numai că poziţia doare. La deşte şi la buzunar.

Cât poţi întinde plapuma bugetului pentru a nu rămâne în frig nişte ţurloaie, nişte spinări sensibile, nişte şale reumatice? Cum să-i înfofoleşti bine şi pe dascăli şi pe funcţionari şi pe amploaiaţii din marile birouri şi pe moaşele comunale? Cum să împaci şi capra şi varza şi lupul? Dai o jumătate de varză caprei şi o jumătate de capră lupului. Lupul nu este însă mulţumit. El vrea toată capra. Vrea armată de elită, teleghidată politic de la Bucureşti, în toate teatrele de război ale planetei. Aici nu încape tocmeală, lasă să se înţeleagă preşedintele CSAT, încruntat nevoie mare cu ocazia bilanţului militar.

Ceauşescu ne-a obligat la o alimentaţie de adidaşi de porc şi tacâmuri de găină pentru a construi Casa Poporului şi a achita datoriile externe ale ţării. Azi, datoriile sunt de două mai mari ca pe vremea Împuşcatului, fără a face o staţie de metrou în plus sau o jumătate de Pentagon. Băsescu vrea să acordăm prioritate Armatei. Ne atacă, cică, Iranul. Ne pândesc de după nori lunetiştii marţieni. Între timp, la mine la Sângeru, a dat iarba, ploile ultime au înviorat grădinile şi până una alta – mi-o spun gureşele vietăţi ale ogrăzii – e pace.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prea mică pentru un război atât de mare.

Comentarii