Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 24 mai 2008 - Anul XIII, nr. 120 (3801)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

România va aloca toate fondurile UE destinate agricultorilor pentru anul 2007

România va aloca toate fondurile de la UE destinate agricultorilor pe 2007 şi a rezolvat problemele referitoare la distribuirea acestora, temperând îngrijorarea autorităţilor de la Bruxelles privind folosirea incorectă a sumelor, a spus directorul general al APIA, Dan Gherghelaş, citat de Reuters.

"Nu vor fi returnate fonduri la Bruxelles. Va fi absorbită întreaga sumă. Sperăm ca 900.000 de fermieri să fie plătiţi până la sfârşitul lunii mai, iar distribuirea fondurilor să se încheie până la jumătatea lunii iunie", a declarat şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

UE a alocat României, în cadrul politicii Agricole Comune, 440 milioane euro, respectiv 50,5 euro la hectar, pentru 2007, şi 528 milioane euro, respectiv 60,6 euro la hectar, pentru 2008.

 

Creşteri treptate.

Plăţile urmează să crească treptat la 141 de euro la hectar, până în 2013.

Gherghelaş a afirmat, într-un interviu pentru Reuters, că plăţile directe aferente anului 2007, an în care România a aderat la UE, s-au intensificat în luna mai.

România a început totodată să înregistreze cereri ale fermierilor pentru fondurile alocate anului 2008, proces care se va încheia la 9 iulie, a precizat el.

Autorităţile de la Bruxelles au cerut României să îmbunătăţească sistemul de plăţi directe către agricultori, dar nu au recurs la măsura de reducere a fondurilor alocate, întrucât partea română a reuşit să respecte standardele comunitare.

Comisia Europeană a recomandat totuşi României să intensifice controalele privind destinaţia fondurilor.

Gherghelaş a declarat că APIA a rezolvat problemele legate de declaraţiile incorecte referitoare la terenuri şi a redus semnificativ suprafeţele eligibile pentru ajutoare.

 

Cereri nejustificate.

O treime din agricultorii care depus cereri pentru primirea de subvenţii au declarat suprafeţe mai mari decât deţin în realitate, a explicat Gherghelaş.

"Am exclus de la finanţare un milion de hectare de terenuri agricole, fie din cauza suprapunerilor fie pentru că nu erau suprafeţe eligibile (...) 12.000 de fermieri nu vor primi bani", a spus şeful APIA.

Gherghelaş a criticat cel mai mult bazele de date referitoare la terenuri şi lipsa de informare a fermierilor şi a spus că, în urma controalelor, din totalul de 1,24 milioane de cereri, 445.000 erau greşite.

"Aceste date au provocat îngrijorare la Bruxelles", a adăugat el.

Ca şi în alte state foste comuniste care au aderat la UE în 2004, numărul de cereri pentru fonduri în agricultură ar putea scădea în România, odată cu procesul de consolidare a suprafeţelor de teren.

În prezent, unul din cinci români deţine o mică fermă cu o suprafaţă medie de două hectare, în urma retrocedărilor de terenuri.

Potrivit APIA, agricultorii au depus la Agenţie, până la termenul limită, care a expirat la 15 mai, 1,05 milioane cereri de sprijin financiar pentru plăţile la hectar, numărul solicitărilor fiind cu peste 15% mai mic faţă de cel de anul trecut, de 1,24 milioane, estimat şi pentru 2008.

Cele 1,05 milioane cereri se referă la o suprafaţă totală de 8,723 milioane hectare.

Fermierii care nu au solicitat, încă, subvenţia pe suprafaţă pentru anul 2008 se mai pot prezenta la sediile locale sau judeţene ale APIA pentru întocmirea dosarului, în perioada 16 mai-9 iunie, însă vor suporta penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului România va aloca toate fondurile UE destinate agricultorilor pentru anul 2007.
 Vizualizări articol: 286 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
România va aloca toate fondurile UE destinate agricultorilor pentru anul 20070.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Economic national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei