marţi, 28 mai 2024 - Anul XXIX, nr. 123 (8652)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,97 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5781 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   15 imagini |   ø fişiere video

La Fălticeni

Centenarul Colegiului „Vasile Lovinescu”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Eveniment de mare încărcătură emoțională, prilej de mare sărbătoare, zile cu multă bogăție de activități, așa poate fi definit Centenarul Colegiului „Vasile Lovinescu”, din Fălticeni. Deschiderea acțiunilor menite să marcheze anul 100 de la înființarea acestei unități de învățământ din municipiu a avut loc la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, într-un cadru festiv extrem de bine pregătit de către conducerea actuală a colegiului împreună cu toți angajații, fie ei profesori sau personal nedidactic, dar și împreună cu elevii. Flori, foarte multe flori, mape aniversare, dar mai ales hainele de sărbătoare – costume populare românești – purtate de majoritatea profesorilor și angajaților colegiului au făcut ca momentul de debut al celor cinci zile dedicate centenarului să fie cu adevărat special.

 

Așa cum șade bine oricărui sărbătorit, la ceas aniversar au venit zeci de invitați de seamă, foști și actuali profesori, foști și actuali elevi, prieteni și colaboratori

Festivitatea aniversară a adunat numeroși invitați. Între aceștia s-au numărat reprezentanți ai administrației județene și locale - vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Tofan, primarul municipiului, prof. Gheorghe Cătălin Coman, șeful Inspectoratului Școlar, Grigore Bocanci, inspectorii generali adjuncți ai IȘJ Suceava, Gabriel Matei și Petru Crăciun, dar și inspectori de specialitate. De asemenea, din partea Inspectoratului de Jandarmi Suceava, a luat parte șeful acestei instituții, generalul de brigadă Ionel Postelnicu. La eveniment au fost invitați membrii echipelor manageriale ale instituțiilor de învățământ din Fălticeni și din comunele învecinate, reprezentanți ai altor instituții din municipiu, ai Direcției Agricole, dar și ai agenților economici din municipiu și din zonă. Lor li s-au alăturat foști rofesori, foști elevi, părinți și numeroși alți oameni care si-au legat numele de cel al Colegiului ”Vasile Lovinescu”.

După momentul de început, reprezentat de intonarea Imnului de Stat, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria cadrelor didactice urcate la Ceruri, „dar care trăiesc în amintirile elevilor sau ale foștilor colegi de catedră, fie că au fost mentori, îndrumători sau prieteni de încredere, fiecare dintre acești oameni cultivând dragostea pentru învățare. Amintirea lor ne inspiră să continuăm și să căutăm excelența în tot ceea ce facem și împărtășim învățămintele lor următoarelor generații”, după cum a precizat directorul colegiului, prof. Cristi Acatrinei-Vasiliu. Frînturi din viața bătrânului colegiu au fost prezentate, apoi, într-un film foarte interesant, urmat de o serie de mărturii ale unor oameni de seamă ce și-au împletit viața cu cea a acestei școli. Impresiile elevilor din Republica Moldova care au învățat la Colegiul „Vasile Lovinescu” după anul 1990 au fost și ele cuprinse într-un material ce a produs destul de multă emoție tuturor participanților.

În discursul său, scurt, dar emoționant, directorul colegiului, profesorul Cristi Acatrinei-Vasiliu, a făcut referire la cele două perioade care au marcat istoria acestei școli: 1924 – 1950 și 1950 – 2000.

„Astăzi este o zi specială pentru noi, sărbătorim un moment important din istoria acestei școli. Aniversarea centenarului nostru. Este o încântare să ne aflăm împreună pentru a celebra un secol de educație și de contribuție semnificativă la formarea tinerei generații. În acest moment solemn doresc să reflectăm asupra drumului parcurs de școala noastră în această 100 de ani. De-a lungul acestui secol, zeci de generații de elevi au trecut pragul acestei instituții, fiecare elev ducând cu el visuri, speranțe, aspirații unice și devenind mai apoi lider inovator și cetățean responsabili ai lumii. Privind în urmă istoria noastră bogată, suntem plini de recunoștință față de toți cei care au contribuit la succesul nostru de-a lungul deceniilor: directori, profesori, personal auxiliar, personal nedidactic, autorități locale și centrale, parteneri, părinți și elevi. Fiecare a pus o piatră de temelia esențială în construirea și menținerea acestei instituții de învățământ de elită și afirmarea identității noastre ca școală. Doresc să adresez sincere mulțumiri colegilor noștri pensionari, pentru angajamentul, dedicarea și devotamentul pentru liceul nostru. Fiecare dintre dumneavoastră a adus susținere, experiență, cunoștințe și pasiune pentru educație, fiecare dintre dumneavoastră contribuit în mod unic și valoros la misiunea noastră de a oferi elevilor o educație de calitate și o experiență școlară împlinitoare”, a mai precizat directorul Acatrinei-Vasiliu. De asemenea, acesta a dorit să aprecieze întreaga activitate a actualilor angajați ai colegiului, „adevărați piloni pe care se sprijină succesul acestei școli”.

Referindu-se la tot ceea ce se face în prezent în Colegiul „Vasile Lovinescu”, directorul unității a amintit cele peste 50 de proiecte europene derulate în această școală care a reușit să adune în palmares 5 titluri de Școală Europeană și a vorbit despre rezultatele notabile obținute la  concursurile și olimpiadele școlare.

„Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că următoarele generații de elevi vor beneficia de aceeași educație de calitate și de valorile solide pe care le-am oferit de-a lungul timpului”, a precizat directorul Cristi Acatrinei-Vasiliu.

 

Instituție reprezentativă pentru învățământul urbei de pe Șomuz, colegiul a mai dat o filă în calendarul existenței sale, fila cu numărul 100

Apoi, pe scenă au urcat, rând pe rând, o parte dintre foștii directori și directori adjuncți ai colegiului: Mihaela Bârsan, Elena Popescu, Mihai Vitcu, Laura - Mirela Pintilie, Gabriel Matei, Gheorghe Coman și Aurelia Toma.

Fost absolvent al Colegiului „Vasile Lovinescu”, șeful Inspectoratului Școlar județean Suceava, profesorul Grigore Bocanci, a avut un discurs extrem de emoționant, dar în același timp plin de motivație pentru actuala și viitoarele generații de elevi și profesori: „Cu mândrie o spun: sunt absolvent al acestui liceu, promoția 1987, clasa regretatului profesor dr. Mircea Toma. Spunea doamna profesoară Aurelia Toma că a fost severă în timpul școlii. Nu numai că a fost severă, avea și o memorie de invidiat, știa pe fiecare după nume, de unde provine, ce știe. Recunoștință pentru profesorii pe care i-am avut. Aleasă și îndreptățită prețuire pentru Colegiul Vasile Lovinescu la împlinirea unui secol de existență și de performanță în educație. Această zi este un prilej pentru toți cei de față de a împărtăși bucuria realizărilor la 100 de ani de existență și în același timp de a contura perspective pentru viitor, pentru că, Colegiul Vasile Lovinescu a devenit în aceste decenii un mediu stimulativ care asigură formarea de competențe, valori și atitudini atât de necesare tinerilor pentru a face față provocărilor unei societăți în continuă schimbare, promovând egalitatea de șanse și incluziune socială, susținând în același timp o dezvoltare sustenabilă în context rural. Ceea ce individualizează Colegiul Vasile Lovinescu în mediul educațional, cât și în spațiul comunitar local și regional este dimensiunea adaptării la specificul și dezideratele comunității, adeziunea instituției de învățământ la valori autentice care pot gira alinierea la standardele educaționale naționale și europene: profesionalizare și responsabilitate, cooperare și colaborare, dezvoltare durabilă. Cei peste 1400 de elevi care studiază acum în acest colegiu au șansa de a învăța, de a se forma ca personalități autentice într-o instituție de învățământ care susține și încurajează performanța, o instituție cu o infrastructură în permanentă transformare și modernizare, adaptată la standardele europene și internaționale. Aici elevii au ocazia să învețe că meseria este într-adevăr o brățară de aur”.

Apoi, acesta a înmânat Colegiului „Vasile Lovinescu” Diploma aniversară „Nicolae Iorga” și o plachetă din partea Ministerului Educației, pentru activitatea desfășurată și performanțele profesionale înregistrate în cei 100 de ani de existență.

De asemenea, inspectorul general adjunct Petru Crăciun a oferit, din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, o diplomă aniversară și o plachetă. „Mulțumesc celui mai minunat colectiv de cadre didactice din județul Suceava. Iubesc această școală pentru că ne-a deschis porțile spre lumea întreagă, participând la 18 olimpiade internaționale, coordonând loturile României de astronomie, cu ajutorul unor instrumente achiziționate pentru prima dată de Colegiul Vasile Lovinescu, când director era domnul profesor Vitcu, instrumente cu care am pregătit pentru prima dată lotul Românei”, a precizat acesta în discursul său.

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, inginerul Vasile Tofan, a apreciat modul în care conducerea liceului a făcut invitații și și–a adus aminte de cei trei ani petrecuți în calitate de profesor la acest colegiu, despre foștii profesori, oprindu-se asupra unui cadru didactic care s-a remarcat și care a rămas înscris cu litere de aur în istoria acestui liceu, prof. Ioan Dascălu, cel mai longeviv director.

Tot Vasile Tofan a povestit cum, în mandatul său de primar, Colegiul Agricol a primit numele lui Vasile Lovinescu, revizor agricol și consilier tehnic la Ministerul Agriculturii, cel care în urmă cu peste 100 de ani a pus bazele primei școli practice de horticultură din această zonă cu veche tradiție în cultura pomilor fructiferi și în comerțul cu fructe.

Primarul municipiului Fălticeni, profesorul Gheorghe Cătălin Coman, a rememorat momentele petrecute la Colegiul „Vasile Lovinescu” în calitate de profesor de educație fizică și sport, între anii 2004– 2012, precizând că: „ nu sărbătorim doar trecutul, ci și prezentul și viitorul unei instituții educative care reprezintă un adevărat motor al progresului în comunitatea noastră”.

Profitând de ocazia că primarul se afla pe scenă, directorul colegiului i-a lansat acestuia provocarea de a răspunde la două întrebări. Prima era: „Care este aportul pe care școala noastră îl aduce asupra comunității locale?”, iar  ce-a de-a doua: „Care sunt prioritățile în ceea ce privește investițiile viitoare pentru liceu?”

Provocarea a fost acceptată imediat, așa că primarul a răspuns: „Sunt aici oameni foarte dragi, cu care am colaborat foarte bine. Este un moment foarte frumos și emoționant pentru mine pentru că de la acest colegiu nu provin numai trei generali, așa cum spunea domnul Vitcu, ci și un primar. Înainte de toate eu sunt profesor titular la Colegiul „Vasile Lovinescu” și mai devreme sau mai târziu mă voi întoarce la catedra de la acest liceu. S-au făcut investiții importante, Colegiul „Vasile Lovinescu” este o instituție mare care are nevoie de mult mai multe fonduri. În aproximativ o lună finalizăm programul de dotare prin PNRR, un proiect realizat cu bani europeni, 140 de miliarde de lei vechi vor intra în maximum o lună în dotarea școlilor din Fălticeni. Toate clasele vor avea mobilier nou, toate laboratoarele, cabinetele, sălile de sport vor avea echipamente și aparatură nouă. La fel vorbim de corpul principal, am realizat o documentație, un plan topografic, expertiza tehnică. Este o clădire mare, pretențioasă, o clădire care are nevoie de consolidări seismice, regenerare și reabilitare termică. Împreună cu echipa managerială a liceului colaborăm eficient și sper ca acest proiect să ne aducă 8 milioane de euro pentru reabilitarea corpului principal și al cantinei”, a fost răspunsul primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman.

Momentul festiv a continuat cu premierea celor patru elevi ce au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele școlare, fazele naționale, dar și a profesorilor coordonatori.

Punctul final al acestei prime zile care marchează Centenarul Colegiului „Vasile Lovinescu” a fost reprezentat de un spectacol artistic, un dialog al artelor între generații. De asemenea, ziua a continuat cu o expoziție fotografică intitulată „Școala de ieri, în imagini”, realizată pe holul școlii și cuprinzând fotografii ale absolvenților. Cei pasionați de sport au putut asista la un Campionat de fotbal – băieți – destinat elevilor de clasa a 9-a.

Zilele care vor urma vor însemna un regal de activități, care mai de care mai interesante, între care amintim:

marți: Atelier de dezvoltare personală – invitat Bogdan Horodincă, trainer de dezvoltare personală, Târgul Firmelor de Exercițiu – concurs regional, Despre starea de bine – invitat lector univ. dr. Sînziana Duca, Spectacol de teatru al trupei Fabulinus, din cadrul USV

miercuri: Agricultura de ieri și de azi – cronică a catedrei de Agricultură, Dezvelirea unei plăci omagiale, Slujbă de pomenire a foștilor profesori, Moment artistic susținut de elevii școlii pe scena din curte interioară, Valori în familie, școală și comunitate – în parteneriat cu CJRAE Suceava, Atelier de gestionare a emoțiilor – psiholog Andreea Iliuță

joi: Ziua absolventului – festivitatea de absolvire a promoției 2024, Activitate de promovare a sănătății și dezvoltării adolescenților – invitat dr. Răzvan Hristea, Moment muzical susținut de Royal Cvartet

vineri: Lansare de carte – „Ciprian Porumbescu. În marginea imperiului. – invitat prof. univ. dr Mircea Diaconu.

Liana SĂVESCU-GHENGHEA

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Centenarul Colegiului „Vasile Lovinescu”.
 Vizualizări articol: 1081 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Centenarul Colegiului „Vasile Lovinescu”5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei