Google
 
joi, 5 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 206 (5413)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7415 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2846 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava

Reîntoarcere la natură

34 de tablouri, semnate de 17 artişti plastici, pe simeze la Palatul Administrativ Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

La Palatul Administrativ Suceava, în holul de la intrare, a avut loc ieri vernisajul expoziţiei de pictură Tabăra de la Pătrăuţi. Au fost expuse 34 de lucrări, semnate de cei 17 artişti plastici participanţi în tabără. Este vorba de maeştrii Ion Grigore şi Liviu Suhar - cu origini sucevene, dar membri ai filialelor UAPR Bucureşti, respectiv Iaşi - artistul plastic Dumitru Bostan, membru UAPR - Filiala Neamţ, şi sucevenii Oana Chinchişan, Cătălin Alexandru Chifan, Anton Costîn, Ioan Coţofan, Oana Ruxandra Hrişcă, Niculai Moroşan, Viorica Moruz, Mihai Pînzaru PIM, Puşa Pîslaru, Lucia Puşcaşu, Dumitru Rusu, Camelia Rusu Sadovei, Vasile Anghel Siminiuc şi Constantin Ungureanu BOX), care au abordat cu precădere peisajul, dar şi tematica florală sau natura statică. Cele 34 de lucrări plastice - ulei pe pânză au intrat în colecţia Muzeului Bucovinei.

O altă parte dintre lucrările pe care le-au realizat cei 17 artişti plastici în tabăra de la Pătrăuţi, „o expoziţie foarte bogată, cu diverse stiluri, cu diverse tonalităţi cromatice, cu diverse tematici”, după cum a spus artista Lucia Puşcaşu, se află pe simezele Galeriei de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, unde pot fi admirate în următoarea perioadă.

 

Fără artă, cultură, calitatea vieţii are de suferit

La vernisajul expoziţiei de ieri au participat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Sucevei, Florin Sinescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Ilie Niţă, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, artiştii participanţi în tabără, dar şi public iubitor de frumos, de artă, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa lucrărilor expuse.

În timp ce Cătălin Nechifor a spus că „fără artă, fără cultură, indiferent câte vom vrea noi să facem în administraţie, n-o să reuşim să creştem calitatea vieţii, nu doar în Suceava, ci în general”, completând că va sprijini în continuare astfel de activităţi culturale şi că vor urma şi alte ediţii ale taberei de pictură, prefectul Florin Sinescu a dat o definiţie picturii: „pictura înseamnă o fotografie a sufletului”, felicitându-i pe artiştii care au „umanizat” într-un fel spaţiul Palatului Administrativ, care este mai mult în alb şi negru.

Şi Ilie Niţă i-a felicitat pe artişti, „nume sonore ale penelului”, pe care a mers să-i cunoască personal în tabăra de la Pătrăuţi, interesându-se atunci dacă aceştia sunt mulţumiţi de condiţiile de cazare şi masă şi dacă dispun de toate materialele necesare creaţiei.

 

Artiştii au abordat cu precădere peisajul

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, le-a mulţumit în mod deosebit maeştrilor Ion Grigore, „departe cu casa, dar aproape cu sufletul”, şi Liviu Suhar - cu origini sucevene, dar membri ai filialelor UAPR Bucureşti.

Artista Lucia Puşcaşu a spus câteva cuvinte despre experienţa pictorilor care au fost în tabăra de la Pătrăuţi. După ce şi-au amplasat şevaletele în balcoane, pe terasele cabanei de la Pătrăuţi sau la marginea luminişului din pădure, „artiştii au abordat cu precădere peisajul, pentru că trebuie să profităm mereu de această reîntoarcere la natură. În tablouri se regăsesc copacul, soarele – care sugerează viaţa, pădurea, tot ce este legat de viaţă, de viu, de frumos, de floare, de sămânţă, de pasări, de albine”.

Organizatorii Taberei de pictură de la Pătrăuţi au fost Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei, care au asigurat integral costurile evenimentului, partener fiind Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 34 de tablouri, semnate de 17 artişti plastici, pe simeze la Palatul Administrativ Suceava.
 Vizualizări articol: 975 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
34 de tablouri, semnate de 17 artişti plastici, pe simeze la Palatul Administrativ Suceava2.353

Shopping City Suceava
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Servicii Optica Medicala Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei