La interval de numai o săptămână de la încheierea Festivalului internaţional „Bucovina Rock Castle”, Cetatea de Scaun a Sucevei va fi scena unei alte manifestări de amploare, care, aşa cum spun organizatorii, „pune muzica în slujba trecutului”.
Spiritul vremurilor de demult
Este vorba despre cel de-al şaselea eveniment din cadrul Festivalului „Pro Istoria Fest”, proiect al Asociaţiei Star Education (care în acest an s-a desfăşurat până acum, în faze succesive, în Cetatea Enisala, Cetatea Râşnov, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Cetatea Poenari şi Muzeul Goleşti) şi care, în acest weekend va avea ca locaţie Cetatea de Scaun a Sucevei.
Zoli Toth, membru al trupei Sistem, preşedinte al Asociaţiei Star Education, declară următoarele: ”Ca de fiecare dată când <Pro Istoria Fest> poposeşte într-un loc plin de poveşti despre istoria României, invităm publicul să simtă, chiar şi numai pentru două zile, spiritul vremurilor de demult, în care cetatea juca un rol cheie în viaţa oamenilor. Toate activităţile din timpul zilei sunt create în acest sens, pentru a recrea lumea de odinioară, iar seara, legătura cu prezentul este păstrată cu ajutorul celor mai populari artişti ai momentului. Cetatea de Scaun a Sucevei ocupă un loc important în istoria ţării noastre, aşa că ne face plăcere să o promovam prin intermediul <Pro Istoria Fest>”.
Programul manifestărilor
Sâmbătă, 1 septembrie, „Pro Istoria Fest” în Cetatea de Scaun a Sucevei va începe la ora 17:00, cu deschiderea unor ateliere menite să transpună publicul în atmosfera medievală, să reînvie spiritul cetăţii ridicate în timpul domniei lui Petru I Muşat. Pictura, cioplitul, olăritul, dar şi mânuirea spadei vor putea fi încercate de cei mici în cadrul atelierelor pentru copii, în timp ce adulţii vor fi iniţiaţi în aruncarea cuţitului sau în trântă - lupta românească.
De la ora 18:00, copiii sunt invitaţi la un spectacol de teatru (teatrul Zurli). Vor urma spectacole muzicale susţinute de Corina şi trupa Lala Band, iar seara va fi încheiată de trupa Sistem, urmată de un laser show.
Duminică, 2 septembrie, va fi o nouă zi de ateliere medievale, iar de la ora 18:00muzica va răsuna din nou în Cetatea de Scaun a Sucevei.
Primii care vor urca pe scenă vor fi membrii trupei Ad-Hoc, care au pregătit un recital medieval special. Seara va continua cu Antonia şi trupa Vunk.Capul de afiş al festivalului, trupa Holograf, va încheia cele două zile ale „Pro Istoria Fest” în Cetatea de Scaun a Sucevei, momentul final constând într-un spectaculos foc de artificii.