Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 31 dec 2010 - Anul XV, nr. 307 (4598)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6664 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Eveniment literar

Lansări de carte la Moldoviţa, sub semnătura profesorului Viorel Darie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Grupul Şcolar „Vasile Cocea” din Moldoviţa a avut loc, în prag de Crăciun, un eveniment literar inedit, oferit de lansarea mai multor cărţi semnate de scriitorul bucovinean - profesorul Viorel Darie. Aşteptat de multă vreme, acest eveniment s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială, prin amabilitatea directorului Grupului Şcolar, profesoara Dănuţa Mitric, a profesorilor catedrei de Limba şi Literatura Română, a foştilor profesori ai liceului Xenia şi Dan Bortă, dar şi a profesorului de matematică Traian Condrea.

 

Portret de scriitor

Viorel Darie s-a născut la Moldoviţa, localitate în care a absolvit şi liceul, în anul 1969. Şi-a continuat studiile la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Matematică. În calitate de angajat al Institutului de Tehnică de Calcul Bucureşti, a obţinut rezultate remarcabile ca programator calculatoare în ţară, dar mai ales în străinătate, fiind autorul primului program de şah pe calculator din România.

La manifestarea de la Moldoviţa au participat foşti profesori ai autorului, prof. Xenia Bortă, prof. Gheorghe Dan Bortă, prof. Aurora Ţebrean, directorul Grupului Şcolar ,,Vasile Cocea” Moldoviţa, prof. Dănuţa Mitric, dir. adj. ing. Ovidiu Balabasciuc, primarul comunei Moldoviţa, Traian Iliesi, scriitorul bucovinean Casian Balabasciuc, Lucia Condrea, vestita încondeietoare de ouă din Moldoviţa, cadre didactice, elevi.

 

„S-a întors în comuna natală în calitate de autor de cărţi de literatură”

O prezentare a autorului a fost realizată de colegul lui de clasă prof. Traian Condrea, care a scos în evidenţă valoarea deosebită a matematicianului Viorel Darie, care a lansat la liceul din Moldoviţa patru cărţi de literatură cu tematici şi conţinuturi surprinzător de originale.

„A fost un elev de excepţie al Liceului Moldoviţa, iar dovada vie este că matematicianul Viorel Darie s-a întors în comuna natală în calitate de autor de cărţi de literatură: «Adoris şi Kromia» – o tulburătoare poveste de dragoste din perioada clasică a Greciei antice, «Puterea razei albastre» – reflecţia unei minţi obişnuite să inventeze..., «Eternele visări» – în care Viorel Darie spune că «aude cântecul favorit în suspinul întinderilor mari de iarbă aurie, în miez de vară, sub cerul senin ca un antic vas»”, a precizat colegul său de clasă şi unul dintre organizatorii evenimentului, prof. Traian Condrea.

Au vorbit despre autor şi cărţile sale directoarea prof. Dănuţa Mitric, prof. Xenia Bortă, prof. Dan Bortă, prof. Stela Priscorneac, ing. Casian Balabasciuc. Au fost citite poezii scrise de elevii Berla Ionela şi Filipovici din clasa a VIII-a.

 

„Inaugurarea procesului de recuperare a minunatei tradiţii artistice ale comunei”

Scriitorul Viorel Darie a spus că „această întrunire ar trebui să fie nu atât lansarea cărţilor mele, cât inaugurarea procesului de recuperare a tradiţiilor artistice ale comunei, a zonei folclorice în general, pentru ca anii să nu acopere cu straturi groase de uitare şi nepăsare această minunată zestre culturală care ne-a fost lăsată de strămoşii şi părinţii noştri”.

Cărţile lansate de Viorel Darie, care au văzut lumina tiparului în 2010 la Editura InfoRapArt din Galaţi, sub îndrumarea scriitorului Petre Rău, sunt romanele „Puterea Razei Albastre”, „Adoris şi Kromia”, volumul de povestiri „Eternele visări” şi cartea de impresii de călătorie „Grandoarea Chinei”.

Acţiunea romanului „Puterea razei albastre” se desfăşoară la Observatorul Astronomic „Bradul”, situat în „inima munţilor”, în Obcina Mestecănişului, iar eroul este un pasionat de astronomie, Marian Mateescu. Volumul „Eternele visări” cuprinde povestiri în care autorul ne dezvăluie lumini şi umbre ale universului său liric, imagini dragi din „ţinutul nobil şi sfânt al Bucovinei”, evocă amintiri de neuitat, tristeţi şi bucurii, regăsindu-se, după un timp, în minunatul „cântec favorit”, purtător de speranţă.

„Grandoarea Chinei” cuprinde impresii de călătorie, redate într-un stil atrăgător, cu descrieri bogate ale priveliştilor admirate din avion – munţii Himalaya, pustiul Gobi – sau locuri şi construcţii văzute de aproape.

 

„Unul dintre cei mai străluciţi elevi ai liceului din Moldoviţa”

Fostă profesoară de Limba şi Literatură Română la Liceul din Moldoviţa, Xenia Bortă a spus că „întâlnirea cu Moldoviţa, a mea, a soţului meu şi a colegilor de atunci, care am păşit cu mare însufleţire pe porţile şcolii, este întotdeauna un prilej de bucurie şi de aducere-aminte fericită. Aici am trecut proba de foc a profesiei noastre, proba completă şi atât de dificilă, încât mai târziu nimic nu ni s-a mai părut greu. Am revenit mereu la Moldoviţa în decursul anilor, am avut aici întâlniri luminoase cu şcoala, cu elevii noştri, cu colegii de cancelarie şi cu prietenii, cu locurile pitoreşti, care pentru noi poartă amprenta „<tinereţii fără bătrâneţe>.

Profesoara Bortă a mai completat că Viorel Darie este unul dintre cei mai străluciţi elevi ai liceului din Moldoviţa, „înscriind într-o virtuală carte de aur a şcolii dragostea lui de învăţătură, setea de cunoaştere, întruchipând pe <tânărul infinitei promisiuni> despre care vorbea filozoful Friedrich Nietzsche, pe elevul care priveşte cu încredere totală în ochii profesorului şi, aşa cum e şi firesc, face un pas mai departe”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lansări de carte la Moldoviţa, sub semnătura profesorului Viorel Darie.
 Vizualizări articol: 1882 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 13 voturi
Lansări de carte la Moldoviţa, sub semnătura profesorului Viorel Darie5.0513

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei