Stalin nu era adeptul revoluţiei comuniste mondiale. Se ştie că în războiul civil din China l-a sprijinit mai degrabă pe Ciang Kai Shek şi nu pe Mao. Dacă anglo-americanii nu ar fi reluat politica anticomunistă împotriva URSS şi ar fi fost de acord cu neutralitatea Germaniei şi a ţărilor din răsărit, păstrându-şi regimurile capitaliste, dacă Stalin ar fi avut certitudinea că aceste ţări nu începeau din nou o cruciadă împotriva comunismului sovietic, poate că regimul comunist nu ar fi fost exportat în ţările din răsăritul Europei. Comunişti adevăraţi, cu o mare priză electorală, erau în Franţa şi Italia şi Stalin nu i-a sprijinit făţiş şi direct. El era un om al Primului Război Mondial, care a trecut prin invazia nazistă din cel de-al Doilea Război şi credea până la moartea sa din 1953 că mai devreme sau mai târziu occidentalii vor ataca din nou Uniunea Sovietică. Nu mă fac avocatul diavolului, dar va trebui scrisă odată o istorie cât mai obiectivă. Problema era, cum am văzut, aceea a bolşevicilor cominternişti care se pregăteau după victoria de la Stalingrad să instaureze comunismul în fiecare ţară. Numai că Stalin, dacă avea o înţelegere clară că URSS nu va fi niciodată atacată, permiţându-i-se să păstreze trupe în unele ţări din estul Europei, dar lăsând regimurile capitaliste, i-ar fi trimis pe comisarii cominternişti în Siberia.

Generalul de Gaulle aminteşte în memoriile sale că a abordat mai mult în glumă situaţia lui Maurice Thorez, secretar general al PCF, adevăratul organizator al rezistenţei în Franţa, care se găsea atunci în URSS, întrebându-l pe Stalin dacă să-l aresteze pe Thorez când se va întoarce. Stalin i-a spus zâmbind: nu încă. Thorez s-a întors, dar de Gaulle a câştigat alegerile din 1945.

 

Pedepsirea unor mici popoare

S-a vorbit mult despre pedepsirea unor mici popoare sau grupuri etnice din URSS după război, când au fost trimise în Siberia, după ce acestea s-au aliat cu Hitler în timpul războiului. Aproape 300.000 de cetăţeni sovietici de diferite naţionalităţi s-au înrolat voluntar în diviziile Waffen SS, luptând cu fanatism împotriva armatei roşii.

Eu cred că Churchill a avut un rol major în declanşarea războiului rece. Complexat de poziţia secundă pe care i-o rezervaseră Roosevelt şi Stalin, a făcut totul pentru a învenina relaţiile dintre aliaţi după 1945, deşi nu mai era prim-ministru. Dar între 1951-1954, când a revenit în funcţia de prim-ministru, şi-a continuat politica de adâncire totală a rupturii între est şi vest, furios şi datorită destrămării imperiului britanic, la care au colaborat atât americanii, cât şi sovieticii. Adevărul este că Stalin nu avea încredere în România, între 1944-1947, în Iuliu Maniu sau alţi politicieni, care erau total antisovietici şi anticomunişti. Dacă Carol al II-lea, detestatul pe nedrept rege al României, rezista ofensivei legionare şi asta fără asasinarea lui Zelea Codreanu, deci dacă Carol al II-lea ar fi fost pe tron până în 1941 sunt sigur că n-ar fi intrat în război alături de Hitler. I-ar fi dat petrol şi produse alimentare, dar ar fi păstrat neutralitatea militară a României. Carol al II-lea, un politician inteligent, cu două clase peste toţi cei de atunci din România, a crezut încă de la început în victoria Angliei şi a aliaţilor ei asupra Germaniei. Era sigur că Statele Unite vor lupta în Europa ca în 1917-1918 şi că o invazie a lui Hitler în URSS i-ar fi fatală. Carol al II-lea ar fi putut scăpa de legionari dacă rămânea rege pe timpul războiului, permiţându-le acestora să se înroleze voluntar în acele divizii Waffen SS, care au fost distruse de armata roşie. Aşa cum Antonescu nu i-a trimis pe comuniştii din ţară pe front, în linia întâi. Dar Antonescu a fost un Moş Teacă tipic al armatei române, pe deasupra bolnav şi politician dezastruos.

 

Acordurile de la Yalta şi tratatul de la Potsdam

Până în prezent nu s-au publicat integral acordurile de la Yalta şi tratatul de la Potsdam. SUA şi Marea Britanie au înfiinţat în 1949 Pactul Nord Atlantic, care există şi azi, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, semnat în 1955, după ce fusese primită în NATO Germania Federală. URSS-ul nu a fost chiar imperiul răului, cum îl numea un preşedinte american prin 1980. Repet, nu sunt avocatul diavolului comunist, dar adevărul istoric trebuie spus.

Partidul nostru comunist în timpul secretarului său general N. Ceauşescu se ţinea numai de revoluţii: agrară, noua revoluţie tehnico-ştiinţifică, când noi eram la 100 de ani în urmă faţă de ţările capitaliste. Tovarăşul Ceauşescu mai bine abandona unele revoluţii, fiindcă a pregătit-o în final pe cea care l-a dus la Târgovişte, în faţa celebrelor pistoale mitralieră AK47, care mergeau la foc automat cu 30 de cartuşe. Cea mai performantă armă din toate timpurile i-a ucis şi pe soţii Ceauşescu. Şi era făcută sub licenţă sovietică în ţara noastră. Cu ea îi ajutam pe luptătorii pentru libertate antiimperialişti din toată lumea. A vrut Ceauşescu spirit revoluţionar? A vrut o permanentă revoluţie comunistă. A avut ce şi-a dorit, la Târgovişte. Toate se plătesc până la urmă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii