Dar să revin la magazinul de piese de uz casnic şi electrice al lui Lungu. A fost spart de vreo două ori. Odată chiar prin faţă, vizavi de restaurantul Central. Se zvonea că a fost o înscenare pentru a acoperi o lipsă în gestiune. Dar domnul Lungu a rămas la post până după revoluţie, vânzând polonezilor căzile de baie iar românilor tot ce se mai găsea. Precum câinii lui Pavlov cu reflexele lor condiţionate, sucevenii au cumpărat şi în 1990-1994 aparate frigorifice, pe lângă frigiderele avute, pentru a stoca mâncare. Frica de lipsurile alimentare a persistat ani de zile după 1990. Mulţi ani s-au mai umplut congelatoarele cu rezerve alimentare. Coleg cu tovarăşul Siminiceanu la sfatul popular regional a fost şi prof. Constantin Răţoi, care a făcut totuşi o greşeală politică şi în 1963 a ajuns lector la catedra de istorie a literaturii române la IP3 Suceava. Era coleg cu prof. dr. Constantin Ciopraga, primul rector al Institutului Pedagogic sucevean. Ar fi trebuit să înceapă de la asistent, dar partidul a ţinut cont de serviciile lui anterioare. Ceea ce era interesant la el la examene era că se putea aproxima, spre exemplu, între ce ani au trăit unii scriitori. Sigur că nu ţinea minte totul, cum era cazul unuia care a predat tot timpul. Pe atunci nu se prea găsea ediţia originală a istoriei literare a lui Călinescu, scoasă din bibliotecă de la studiul individual. Apăreau în ea şi poeţi foşti legionari mai mult sau mai puţin. Partidul era vigilent, adică tovarăşul şef al propagandei CC, Leonte Răutu, bolşevic stalinist şi jdanovist. Bandiţii legionari erau principalii duşmani ai poporului muncitor, deşi cel care i-a nimicit cât a putut a fost Antonescu. Interesant este că tinerii legionari de atunci, de prin 1930-1940, câţi au trăit până în zilele noastre, au rămas credincioşi ideilor căpitanului Zelea-Codreanu, un fel de naţionalism ultraortodoxist. Mulţi au făcut ani grei de puşcărie, majoritatea între 5 şi 16 ani, dar unii şi mai mult chiar, din 1940 şi până în 1964. În România nu a mai existat o mişcare politică a tineretului cu aderenţi care să creadă cu atâta fanatism în ideile naţionale şi ultraortodoxe ca ei. Cioran, Eliade, Noica şi alţi mari intelectuali români din a doua jumătate a secolului al XX-lea, deşi au depăşit etapa tinereţii, au rămas şi azi cu o pecete neagră în ochii multora. Anticomunismul lor era total. În acest sens a vorbit şi Ana Pauker. Dar, în rest, Horia Sima şi alţii, aliindu-se cu regimul nazist din Germania până la sfârşitul războiului au dovedit o ignoranţă politică fundamentală. Ca şi Ion Antonescu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii