Mircea Radu IACOBAN

„A, dumneavoastră îl căutaţi pe spionul Herşcovici, de la etajul cinci” – se încheia cunoscutul banc al conspirării neconspirate. Mi l-am amintit aflând, tot dintr-o colecţie de documente, vechi şi simpatice… noutăţi despre spionajul românesc. „Raportul privind analiza muncii Direcţiei I-a”, semnat de gen. Vasile Vâlcu în 1955, constituie modelul perfect al modului în care fetişurile birocraţiei domeniului pot conduce la desecretizarea şi căderea întregii reţele. Cu o naivitate înduioşătoare, spionul şef raporta partidului – fiindcă partidul era „în toate, în cele ce sânt / şi-n cele ce mâine vor râde la soare” (versuri aparţinând lui George Lesnea, şi nu lui Dan Deşliu, cum în general se crede) – tot soiul de intimităţi şi amănunte din care o minte pricepută şi antrenată putea reconstitui organigrama întregii structuri precum descria Cuvier dinozaurul pornind de la un mărunt oscior.

„Raportul” cuprinde tabele cu numărul „lucrătorilor operativi” şi al radiotelegrafiştilor din ţările onorate cu prezenţa spionajului românesc, dă numele agenţilor beţivi, îi menţionează pe cei evidenţiaţi, inventariindu-le deschis „faptele de arme”, face propuneri de extindere în cutare ţară şi pe lângă cutare organizaţie, aşa că o indiscreţie cât de mică (şi doar ştim ce înseamnă „strict secret” în România!) lăsa toată reţeaua în pielea goală. „Raportul” începe, desigur, cu înşirarea realizărilor: au fost obţinute „informaţii de valoare” privind Conferinţa Commonwealth-ului din 1955, precum şi „manevrele imperialiştilor” la Conferinţa de la Bandung ş.m.a. Din pură curiozitate, am speculat capacitatea internetului de a-ţi spune şi ce pastă de dinţi folosea străbunica, pentru a accesa, la nivelul anului 1955, compendiile presei asiatice de limbă engleză. Şi am constatat că mai toate temele înşirate ca izbânzi ale spionilor mioritici erau pe larg dezbătute în ziarele epocii chiar în zilele conferinţelor cu pricina, ba, mai mult, ME din Indonezia a oferit participanţilor, cu prilejul închiderii lucrărilor, broşura „Asia şi Africa vorbesc de la Bandung” în care-s cuprinse pe larg taman „informaţiile valoroase” transmise de la faţa locului de-al nostru 007. Mă tem că radiotelegrafiştii asudau trimiţând la „bază” informaţii pigulite din gazete – dacă nici asta nu era prea dificil. Fiindcă, după cum spune „Raportul”, din cei 74 de ofiţeri aduşi în munca operativă, (de spionaj, adică) „nici unul nu cunoaşte în mod satisfăcător vreo limbă străină” !!

Să vezi şi să nu crezi, ăştia spionau la ONU… cu translator! Acelaşi „Raport” constată cu întristare subînţeleasă că 36 de „lucrători” din cei 74 „au numai şcoală elementară”. De fapt, nici pe asta n-o prea aveau, câtă vreme documentul ne informează că 34 ofiţeri (din 36) au fost înscrişi pentru… terminarea celor 7 clase. Ceva-ceva tot aveau bieţii noştri spioni: dosare beton, fiind aduşi direct din producţie. Închipuiţi-vi-i trăgând cu urechea la Bandung!

Cum credeţi că s-a soluţionat chestiunea necunoaşterii limbii engleze? Printr-un curs intensiv (5 luni) de limbă… rusă! Absolvenţii erau, apoi, trimişi la Moscova, la un curs de specializare, în cadrul căruia se învăţa şi engleza. Direcţia I-a nu-i vinovată de starea dezastruoasă a cadrelor: o Hotărâre a Secretariatul CC, din 1951, prevedea să se repartizeze spionajului românesc „100 de  tovarăşi cu studii superioare, care să cunoască bine o limbă străină”. Raportul constată sec: „până acum (în patru ani) nu am primit nici un tovarăş dintre aceştia.” Aşa că, lucrezi cu ceea ce ai, fiind nevoit să înghiţi iniţiative de genul celor întreprinse de lt. maj. Chirilescu Ilie, care, întrebat de un turnător local ce informaţii ar dori să-i aducă, i-a răspuns candid  „să aducă formula prin care s-ar putea înlătura ceaţa de deasupra Londrei”…

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mioriticul 007.

Comentarii