Mircea Radu IACOBAN

N-are decât să-și facă Simion ce nuntă vrea și cum vrea. E populism și politicianism? Se poate discuta. Problema este alta: bate un iresponsabil și inconștient vânt al petrecărelii de funestă amintire, foarte asemănător cu acela care a copleșit țara cu un an-doi înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Cum suna titlul unei comedii cinematografice rusești din anii tinereții noastre – „Toată lumea râde, cântă și dansează!” Celor care n-au cunoscut realitățile exploziv-fosforescente ale ultimului răstimp interbelic le stau la dispoziție sumedenie de filme, cărți, reviste – doar să vrea să le vadă. Printre altele, ar afla că primăvara, vara, toamna, devenise tradițională plimbarea bucureștenilor la ora amiezii pe Calea Victoriei (motiv pentru care între 12 și 14 era interzis accesul trăsurilor – oricum, n-ar fi avut pe unde să încapă), când mii de locuitori ai Capitalei se îmbulzeau de la un capăt la celălalt al străzii spre a-și arăta, la „preumblarea de prânz”, damele toaletele aduse de la Viena și Paris, berbanții jobenul și bastonul cu măciulie aurită. Bucureștii ajunseseră la zenitul bucuriei inconștiente și dezlănțuite! Nu părea a adia boare de îngrijorare pentru isprăvile lui Hitler, darămite să se întrebe cineva de ce adepții promenadei rituale nu-s la muncă în miezul zilei, cum nici acum nu se-ntreabă la vederea stadioanelor pline de concerte în timpul săptămânii. Mâine, Joi, începe, la Tulcea, „Festival Fest”. Ține șase zile. La aceeași dată și aproape cu aceeași durată, „IntenCity” la Craiova (se produce marele DJ Snake). La Iași, parangheliile se țin lanț, una se varsă-n cealaltă, cu răgaz doar cât să se schimbe tobele. Așa-i întreaga țara: toată, duduie. În veacul trecut și-n aceleași împrejurări nefaste, cântând de of și aoleu („Aseară fusei la una...”) Zavaidoc a ajuns milionar. Și maneliștii din zilele noastre-s milionari – cam cu aceeași costelivă încărcătură intelectuală a textelor, numai că și fără vreo legătură cu tradiția românească. Punct ochit, punct lovit: dacă orășeanul se bucură, și edilii bucură: arată că-s descuiați, permeabili la nou, prieteni statornici ai tinerei generații aducătoare de voturi. Facturile au luat-o razna, lumea se veselește! N-aș zice că, din pricina barbariilor lui Putin atât de aproape de granița noastră, s-ar cuveni să ne punem de pe acum cenușă în cap și să îmbrăcăm lințoliul tristeții: românii au știut totdeauna să facă haz de necaz, astfel depășind cât de cât vicisitudinile vremii și sorții. Dar ar fi acut trebuincioase echilibrul, buna cuviință și măsura. Europa este în mare cumpănă și militară și economică, țărișoara de dincolo de Prut e-n echilibru fragil și instabil, dar la Chișinău DJ-eii exultă, iar basarabenii se așează de la 6 dimineața la „Fanzeluța”, pe strada Armenească, să cumpere pâine un dram mai ieftină (la ora 7,30 rafturile-s goale) și la Cahul se aud ecourile bubuiturilor rachetelor lui Putin...

Revenind la nunta lui Simion: nu-i cu putință evitarea referirilor la ceremonia similară din 1925, când, la Focșani, Zelea Codreanu, achitat de judecători la rândul lor infractori pentru o crimă săvârșită în văzul lumii, s-a însoțit cu Elena Ilinoiu în aclamațiile a 100.000 de nuntași. Simion n-a omorât pe nimeni, n-a avut parte nici pe sfert de participarea jinduită, și a apela la tradiții nu-i vină, ci poate fi merit. Becali i-a dat brânză, să fie primită și să-i priiască, cine știe ce alți bogătani doritori de para-ndărăt restul, și o paranghelie borțoasă s-a înfoiat într-o țară amărâtă și-n ceață. Cât despre tradiții: le mai poți afla adevărate poate ici-colo, prin Bucovina. Mai departe, destulă contrafacere și coafură demnă de „Cântarea României. „Folclorul nou” este o invenție ceaușistă pentru simplul motiv că n-are cum exista „folclor nou”. E-o absurditate pornind chiar de la definiția folclorului, în siajul căruia s-au inventat și se inventează ilicit texte manufacturate de interpreți, lălăială și costume mai pompoase decât odăjdiile lui Teodosie. Barem manelele sunt mai sincere! Dacă a ratat carul cu boi aducător al mirilor, ceea ce n-a uitat să pună în scenă Zelea Codreanu, Simion a născocit ritualul bărbieritului cu... toporul (Doamne, că primitivi strămoși am avut! – numai că se vedea, înainte de săpunire, urmele unui „pre-ras” proteguitor...) și focuri de artificii pe tăpșan. Repet: șeful AUR n-are decât să-și facă ce nuntă vrea. Deranjante ar fi, prin adiționarea de amănunte semnificative, conotațiile ideologice. Câtă vreme îl inviți să oficieze cununia pe ferventul putinist Teodosie și-i atât de evidentă comercializarea de mesianism cu iz electoral, oricât s-ar încerca aducerea spectacolului sub acoperirea unui tradiționalism cu miez patriotic, vorba românilor, „nu ține”. Dar, repet, nu asta-i problema. Mult mai mult îngrijorează similitudinea României petrecărețe de azi cu inconștiența veseliei din pragul războiului mondial. Ferește-ne, Doamne, să fie un semn!