Mircea Radu IACOBAN

Ce valoare poate avea un Mers al trenurilor expirat? Vax! Nici una! Așa-numitele „oficioase” din anii trecuți se aruncă la gunoi; mai sunt păstrate, poate, în custodia Muzeului Căilor Ferate. Or fi având acolo și ceea ce am în față acum, adică un Mers al Trenurilor din 1948? Este primul editat după război – adevărat obiect bibliofil – și nu numai: e-o oglindă a eforturilor României, abia ieșită din marea conflagrație mondială și din năprasnica secetă, de revenire la oarecare normalitate în funcționarea CFR. Se reușise readucerea la ecartamentul firesc a unor linii principale, multă vreme „lărgite” spre a îngădui circulația trenurilor rusești remorcate de locomotivele din seria „I.S.” (Iosif Stalin), botezate de localnici „vaca lui Stalin” din pricina neobișnuitului fluier-răget (din refugiu m-am întors la Ițcani din Oltenia de sub munte călătorind două săptămâni prin Filiași-Pitești-Chitila-Făurei-Tecuci-Dorohoi-Leorda; pe magistrala spre Moldova trenurile noastre n-aveau cum să circule).

Materialul rulant, supra-exploatat în transporturile spre și dinspre front, abia-și mai ținea „șuruburile toate”, starea infrastructurii, grav șubrezită de cronica neîntreținere („toate roțile să se învârtă pentru război”, remedierile, după ce vom învinge!), era mai mult decât precară, parcul pestriț de locomotive fără revizii și reparații capitale, moștenit de pe liniile austro-ungare din Transilvania, trebuia repus cumva în stare de funcționare, ceferiștii aduși din refugiu (inclusiv tatăl meu) repartizați la noile posturi, gările și triajele bombardate curățate de ruine, și toată mașinăria administrativă feroviară regândită, dacă nu reinventată. Și totuși, se mișcă! – îți vine să exclami răsfoind acest „Mers al trenurilor” din 1948!

Cum călătoreau bunicii noștri pe vremea copilăriei automobilului, când posibilitățile de deplasare erau oferite aproape exclusiv de CFR? Trenuri foarte puține, multe iluzorii, „cu steluță”, adică „se vor pune în circulație cu ordin special”, pasageri clandestini ciotcă pe acoperișuri, scări și tampoane, viteză de circulație... ei, aici e aici! Dacă parcursul Iași-București necesita cam același buget de timp, pe alte secții, de la Craiova la Calafat de pildă, timpii de mers erau sensibil mai mici în 1948 decât în 2020!

Pe prima linie din Țările Române, de la București la Giurgiu, unde „podul de piatră” nu l-a dărâmat războiul, ci, în vreme de pace, apa Argeșului (și n-am izbutit să facem altul „pe râu în jos, mult mai trainic și mai frumos” nici până acum!), parcursul dura mai puțin de două ore – în 2020, aceeași călătorie s-a înfoiat cu zeci de minute în plus! Bucureștenii ajungeau la Galați în 3½ oră (în 2020, voiajul durează peste 4 ore), pe linie îngustă, de la Sovata la Praid ajungeai în 14 minute; acum, pe linie normală, în 20! Unele rute feroviare erau de tot ciudate: ca să coboare de la Timișoara la Baziaș, trenul ieșea din țară și se abătea prin Iugoslavia, pe la Bela Crckva, iar de la Satu Mare la Sighet, trecea prin Ucraina! Era în funcțiune linia dințată de la Bouțari la Sarmizegetusa, ieșenii aveau un accelerat cu vagoane directe până la Belgrad (?), rutele externe ajungeau pe trei itinerarii diferite la Paris („Orient Expres”, „Arlberg Expres” și un accelerat CFR), dar și la Odra, Praga, Poznan, Bohumin, Varșovia, Budapesta, Sofia, Viena ș.a.m.d. Pe secțiile Bumbești-Livezeni și Salva Vișeu trenul încă nu trecea munții, linia sudică spre Timișoara, doar parțial terminată, impunea viteze de poștalion, nu exista cale dublă decât între București-Brașov și Ploiești-Mărășești...

Pe liniile secundare, viteze comerciale de nici 20 km./oră. Un drum de la Sighet la Borșa (80 km.) dura 5 ore, tot 5 ore de la Buzău la Nehoiașu, 2 de la Vatra Dornei la Dornișoara (33 km.), peste 3 ceasuri de la Bârlad la Fălciu (65 km.). Ca și acum, nu erau în circulație vagoane restaurant. Sumedenie de destinații au trecut la statutul de amintiri, și după răsfoirea „Mersului trenurilor” rămâi cu sonoritatea unor denumiri de gări ce parcă niciodată n-au fost: Grădinile Romei, Firiza, Abrud, Negru Vodă, Huși, Fundul Moldovei, Agnita, Fălciu, Panciu, Moldovița, Șomcuta Mare, Panciu, Moinești, Fălticeni, Techirghiol, Iuda, Odobești, Baia Sprie, Cisnădie, Zimnicea... și câte altele! Deslușirile tehnice erau traduse în limbile de circulație de atunci, adică mai întâi în rusă, cu litere mai mașcate decât toate celelalte. Urma maghiara, franceza, încă la mare cinste, ici-colo germana și, la coada cozilor, engleza: limba lui Shakespeare încă nu-și începuse marșul victorios de cucerire a lumii! La coada „Mersului trenurilor”, orarul amărâtelor autobuze RATA. Înduioșător: trei ore de la Botoșani la Săveni (37 km.), două de la Gura Humorului la Suceava (34 km.), aproape patru de la Iași la Vaslui (72 km.) ș.a.m.d.

A fost odată ca niciodată. Mai am, în colecția proprie, un „Mers al trenurilor” din 1986. Viteze de circulație mai mari decât în 2020, trenuri mai numeroase, rute externe mult mai bogate. A fost odată ca niciodată. Merită știut.