Mircea Radu IACOBAN

Ocupaţia: metresă. Aşa scrie Wikipedia despre Elena Lupescu. N-am mai întâlnit niciodată şi nicăieri o astfel de neonorantă precizare biografică – amantlâcul prezentat ca profesie, îndeletnicire, ocupaţie, loc de muncă! Dintre toate sinonimele cu putinţă (curtezană, amoreză, amantă, gagică, concubină, ţiitoare, ibovnică ş.m.a.), cel mai dezagreabil, cu sonuri prea tehnic-profesionale, pare a rezona „metresă”...

Istoria ar putea oferi sute şi sute de exemple care să susţină apelarea la încadrarea propusă de enciclopedia internetului, numai că de la Aspasia, amanta lui Pericle, (400 î.Hr.) şi până la Kabaeva, concubina lui Putin, despre mai toate marile metrese se mai putea spune şi altceva decât că oficiază cu succes în alcov: Aspasia era dascăl de filosofie, Marilyn Monroe actriţă, Kabaeva gimnastă, Camilla Parker Bowlle decoratoare de vitrine ş.a.m.d. Doar Lupeasca n-are alt determinativ de adăugat numelui: metresă şi atât. Oricum, în opinia psihologului Aurora Liiceanu, „nota generală a acestor personaje este nefericirea”. Ceea ce şi susţine cu înflăcărarea „Duduia”, concubina lui Carol II, într-o carte care n-am ştiut că a scris-o vreodată şi care am găsit-o din întâmplare la anticari. De fapt, nu-i chiar carte, ci o broşură de 63 de pagini, cu puţinul text întins şi rărit peste poate, spre a ocupa cât mai multe file, şi-n care-s adunate, după cum spun editorii din 1928, „memoriile doamnei Elena Lupescu, aşa cum au fost publicate de marile ziare americane.”

Prima (şi cam ultima) mare surpriză: „Duduia” declară că „Tatăl meu este român şi mama mea rusoaică. Tatăl meu era chimist. Nu suntem evrei, deşi s-a spus că suntem. Am prieteni foarte iubiţi printre evrei şi, dac-aş fi evreică, aş fi mândră de asta.” Un Raport al Poliţiei din 1935 precizează că, născută la Iaşi, Elena este fiica farmacistului Nuham Grünberg, evreu botezat, şi a Elizei Falk, fostă dansatoare la Viena, evreică trecută la catolicism. Informaţii care nu lămuresc până la capăt: Elena e sau nu evreică? Dar nici nu cred că are prea mare importanţă.

Măiestria acaparatoare cu care l-a vrăjit până la subjugare pe regele Carol II, la acea vreme căsătorit cu Elena a Greciei şi Danemarcei, probează o personalitate puternică, dominatoare, înzestrată cu o capacitate de seducţie ieşită din comun, dar şi cu o inteligenţă practică malefică ce a determinat revista „Time” s-o considere, în 1937, „cea mai şireată făcătoare de bani din România”. Se spune că datorită intrigilor ei au căzut 12 guverne şi s-a recurs la patru alegeri! Mai important pare însă de cercetat mecanismul subordonării totale a lui Carol, care şi-a primejduit inclusiv statutul şi prerogativele monarhice pentru a putea rămâne împreună cu Lupeasca. Fie şi în exil!

După standardele de acum, n-ar fi o femeie frumoasă. Era distinsă, elegantă, provocatoare, inteligentă, cu umor şi, mai ales, total lipsită de prejudecăţi – o personalitate puternică, zice-se, prea modernă pentru timpul său. Date posibile să motiveze o legătură de aproape 30 de ani (1925-1953), legalizată prin căsătorie în 1974, numai că, se pare, existau şi alte temeiuri, de care nu s-a prea vorbit în public. Erau – cum se spunea la vremea aceea – „perdeluite”, fiindcă ţineau de patologia sexualităţii. Carol II, cum de altfel se ştie, suferea de priapism, fiind adevărat recordman prin toate cele, şi anatomic, şi prin infinita insaţietate sexuală. Până şi profesionistele străzii, oripilate, refuzau să-i mai ofere serviciile! Singura femeie capabilă să reziste asalturilor regale s-a dovedit a fi „Duduia”. Nu detaliez mai mult. Nici vorbă să se amintească despre aşa ceva în cartea „Duduii”, unde accentul este total mutat: „Îl iubesc pe Carol cu toată puterea sufletului meu, îl ador, îl idolatrizez, dar mai presus de toate îmi iubesc ţara şi recunosc obligaţiile lui Carol faţă de poporul său” (pag. 21). Metresa precizându-şi rolul şi locul: „Pentru fericirea lui şi a ţării sale, care este şi ţara mea, va trebui să stau între el şi ţară...” Ceea ce, din păcate, s-a şi întâmplat.

Sigur că dragostea sinceră şi devotamentul nu pot fi excluse dintr-o ecuaţie de cuplu atât de complicată, numai că toate capitolele cărţuliei, strict declarative, nu explică nimic şi-s doar o lungă jelanie: lumea este cumplită şi-i vrea numai răul şi ei şi regelui, care „Toată viaţa a avut să sufere neplăceri din cauza firii sale cinstite, ce nu i-a permis niciodată să afirme ceva care să fie contra conştiinţei sale, contra adevărului”. Sic! (pag. 36). Alte declaraţii îndoielnice: „Sunt cea mai nefericită femeie din lume. Sunt o alungată, o expatriată din patria mea, din ţara pe care o iubesc” (pag. 53). Eternă suferinţă, ostoită cumva: „Privirea mea se îndreaptă spre darurile sale. Bijuterii şi iar bijuterii. Briliante, inele, brăţări, colier de perle, brăţări de diamante şi safire, pandantive şi câte altele, toate dăruite cu multă voioşie şi cu toată dragostea”. Greu în exil! Bref, în rezumat: „Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol.” Când a murit, în 1977, la 24 de ani după Carol, şi-a strigat mama de trei ori, în limbi diferite. Niciodată în română.

O carte care, de fapt, nu spune nimic.