Mircea Radu IACOBAN

Opiniile dlui Radu Banciu (B1 tv), de profesie Gică Contra, sunt unice şi monumentale. Ar fi singurul, după cum încearcă să ne convingă, priceput într-ale sportului, restul lumii fiind probabil compus din impostori şi habarnişti. Vă reamintesc sentinţele lui privind-o pe Halep. Am scris în această rubrică: ca să spui că Simona este gata oricând să dea drumul la înjurături obscene (!!) şi că... n-are habar de tenis (!!) trebuie să fii plecat definitiv cu sorcova. Și-n loc să tacă şi s-aştepte să uite lumea mizeriile proferate pe post, insistă în emisiunile următoare să „argumenteze” şi se afundă tot mai mult într-o mlaştină a gândirii logice care primejduieşte flagrant însăşi credibilitatea postului. Toţi suntem necunoscători într-ale tenisului, doar luminăţia sa vede impostura Simonei! Toţi – adică inclusiv marii campioni ai lumii care nu încetează s-o aprecieze la superlativ chiar şi atunci când pierde, apoi presa internaţională – cum ar veni, regele da, Hâncu, ba! Comentariile la Mondialul de fotbal i-au pricinuit noi derapaje gazetăreşti spectaculos-stupide, oarecum de înţeles la juni ziarişti abia intraţi în branşă şi dornici să se afirme insolent cu orice preţ şi cu orice prilej, dar inacceptabile în cazul unui guru (aşa s-ar vrea!) tv cu întinsă postată proprie la oră târzie de noapte. Când se zice că ies stafiile – inclusiv, desigur, stafiile gândirii. Iată cum îl vede pe mult lăudatul Kante: „Kante nu făcut absolut nimic, a jucat ca la judeţ şi a fost înlocuit de Deschamp ca să nu ia al doilea galben.” Alţii, desigur, mai puţin pricepuţi, îl văd altfel. De pildă, faimosul internaţional englez Gary Lineker, acum comentator la BBC: „Kante este cel mai bun mijlocaş din lume pe care l-am văzut vreodată. Cu el în teren, Franţa evoluează cu 12 jucători. Are o ştiinţă a jocului incredibilă”. Rămâne să-l convingă şi pe Banciu! Care nu-i iartă nici pe coechipierii lui Kante: „tăntălăul ăla de Griezmann şi Hernandez”. I-a plăcut, însă, Mbappe, pe care Banciu l-ar fi descoperit... în România (!). Da-l execută în doi timpi şi trei mişcări: „E fiul unui camerunez care tăia frunze la câini într-o cloacă a Parisului, iar maică-sa e algeriancă. Deci, doi coate-goale care s-au găsit din întâmplare, doi nenorociţi care l-au făcut pe ăsta”. Cum ar veni, bietul Mbappe n-are ... origine socială care să-i îndreptăţească prezenţa în marele fotbal! Puţul gândirii lui Banciu rămâne insondabil!

                                                           *

Amuzant! Scriam săptămâna trecută despre cartea lui Bohosievici „De unde sunt”. Revin, pentru a comenta un paragraf de la pagina 74: „În prima vacanţă de student am făcut muncă patriotică la Ciric, unde am taluzat malurile...” Dintr-un greu explicabil (acum) elan tineresc, eram (atunci) şi eu într-una din brigăzile ce au săpat în prostie lutul malurilor aproape toată vacanţa de vară (până când a fost adus un excavator care, în două ceasuri, a terminat lucrarea aparent făr-de sfârşit). Noi, filologii, pe-o parte a viitoarei insule, politehniştii lui Bohosievici pe cealaltă. Desigur, după moda vremii, ne aflam în întrecere socialistă şi, seara, se făceau totalurile. Sussemnatul, de pe atunci cu vocaţie de şef, măsuram cu metru liniar izbânda filologilor, Bohosievici pe aceea a viitorilor ingineri. După care se calcula volumul lutului săpat într-o complicată taluzare curbă. Boho (aşa i se spunea) aducea o riglă de calcul la care filologii se uitau ca mâţa-n calendar. O mânuia cu morgă de savant sovietic la Artek, totdeauna ieşeau pe locul I, şi până la urmă, au luat steagul! Săptămâna trecută, la lansarea ieşeană a cărţii, Boho mi-a mărturisit: „să ştii că mereu v-am furat la riglă”. Aflu după 60 de ani! Ca-n filmele poliţiste, când cazul se rezolvă târziu şi spectaculos după descoperirea ADN-ului! Mai bine: decât niciodată...

                                *

Comentam aici plecarea definitivă a scriitorului ieşean-băcăuan Doru Kalmuschi. Rămasă singură, şi apăsată de sentimentul abandonării, soţia îmi scrie: „E prima oară când Doru şi-a călcat cuvântul – îmi promisese că va trăi cu mine încă zece ani. Mi-e silă de Uniune (a scriitorilor, n.m.) din care a făcut parte şi unde a fost membru fondator (al Filialei Bacău, n.m.), care l-a ignorat cât a trăit şi o face şi acum. La noi, muzicanţii primesc loc de veci şi (Uniunea lor, n.m.) se implică în înmormântare, la Bucureşti cel puţin; s-au împlinit 40 de zile şi nimeni nu a găsit de cuviinţă să mă întrebe ceva. Dacă breasla nu înţelege, apoi cine?”