Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În cartea „Sub ocrotirea sfinţilor, biserici şi slujitori - Anuarul Protopopiatului Suceava I” ce a văzut lumina tiparului la Editura Accent Print – Suceava în anul 2013, pentru care m-am ostenit adunând biografiile fraţilor slujitori, la pagina rezervată pentru ziua de 24 februarie, s-a consemnat aşa:
„Pr. Gliga Dumitru este parohul parohiei <Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil> începând de la 01.09.1998, după ce a fost paroh la parohia Soloneţ de la data de 01.12.1980 şi apoi paroh la parohia Stamate de la data de 01.04.1984. Este fiul lui Gavril şi Aurica, născut la data de 15.03.1955 în loc. Nimigea, jud. Bistriţa-Năsăud, şi are patru copii. Este licenţiat al Facultăţii de Teologie Sibiu – promoţia 1980. A fost hirotonit diacon la data de 10.10.1980 şi preot la data de 14.10.1980 de regretatul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Pentru meritele sale, ÎPS Pimen Suceveanul i-a acordat distincţia de Iconom stavrofor la data de 21.11.1986 cu prilejul resfinţirii bisericii de la parohia Stamate. Profesional are gradul I în preoţie.”
Locul şi spaţiul rezervat n-au permis detalierea biografiei părintelui, aşa că acum a venit vremea să adăugăm ceea ce lipseşte, adică: şcoala generală a urmat-o în satul natal, după care a urmat Seminarul Teologic de la Cluj. S-a căsătorit cu Laura şi au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu patru copii: Gabriela-Parascheva – profesoară, la rândul ei căsătorită cu preotul Ştefan Hisem, actualul paroh, care l-au făcut bunic aducând pe lume două fetiţe, pe Anastasia şi Antonia. A venit apoi Viorel – medic la Cluj, căsătorit cu Geanina, care i-au adus bucuria celui de al treilea nepot, adică pe Daniel. A venit Iustina – manager conturi, care s-a stabilit tot la Cluj, şi mezinul Nicolae, kinetoterapeut, care a rămas în bătătura părintească, dar amândoi sunt necăsătoriţi. Nicolae este îndatorat de părintele său ca să se supună poruncii Înţeleptului: "Fiul meu, ia aminte la graiurile mele; la poveţele mele pleacă-ţi urechea ta!... Că ele sunt viaţă pentru cei ce le pun în faptă... Nu dispreţui pe mama ta când ea a ajuns bătrână... Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui!” (Pilde, IV, 20-22; XXIII, 22; Eclesiast XII, 13)
Părintele Dumitru cu adevărat a fost topit de râvnă pentru Casa lui Dumnezeu
De acum vom începe a spune despre Părintele Dumitru că „a fost”, şi asta începând cu ora 03:40 din ziua de 21 iulie 2018. A fost la Parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, acolo unde aveau să se împlinească toate aspiraţiile şi ostenelile sale întru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, o slujire cuprinsă în trei cuvinte ale Psalmistului: „Topitu-m-a râvna casei Tale” (Ps. CXVIII, 139), având convingerea că preoţia este misiune dumnezeiască.
Părintele Dumitru cu adevărat a fost topit de râvnă pentru Casa lui Dumnezeu, pentru că a făcut ca şi Regele David, a promis lui Dumnezeu: „Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului…” (Ps. CXXXI, 4-5), iar acest lucru i-a fost temei Înaltpreasfinţitului Pimen ca să spună în cuvântul său la ceasul de priveghi: „Părintele Dumitru a fost un bun chivernisitor pentru Casa lui Dumnezeu, neostenit, râvnitor şi priceput, omul care nu ştia cuvântul uzual - nu se poate, pentru el totul a fost posibil.”
Mânat de gândul zidirii unei biserici, a căutat şi a găsit locul cel mai potrivit, de mult aşteptat şi atât de necesar, adică Cimitirul Pacea din Suceava, pe motiv că „trebuie să aibă şi cei morţi biserica lor!”. Acest lucru l-a determinat pe Preasfinţitul Episcop Vicar Damaschin să spună în ziua înmormântării: „Părintele Dumitru cunoaşte cel mai bine ce însemnează a sta la căpătâiul celui răposat. Acum stăm noi la căpătâiul său şi stând aşa putem mărturisi că Preotul este ca şi un soldat, dar un soldat care nu stă în tranşee, ci este permanent pe câmpul de luptă în numele Domnului şi pentru păstoriţii săi.”
Consemnam în acelaşi loc că „este bine să ştim” ceva despre cugetarea lui Galileo Galilei, care ne atrăgea atenţia asupra unui adevăr indubitabil, anume că „Sf. Scriptură nu ne-a fost dată pentru a ne învăţa cum merge cerul, ci cum se merge la cer!” (Daniel Vornet „Biblia şi ştiinţa”, Ed. Paris 1986, p. 33). Ei bine, Părintele Dumitru a luat aminte la acest adevăr şi pe mulţi i-a călăuzit spre cer, de aceea era şi preţuit de credincioşii săi, iar ca temei aduc pe cel mai bun prieten dintre ei, pe epitropul său, fără a-i da numele, ci doar ultimul gest de prietenie: pe timpul celor două nopţi de priveghi a stat de santinelă în biserică şi a citit la capul Părintelui toată Psaltirea, şi nu o dată, ci de două ori.
Părintele Dumitru Gliga era energic, nu ştia de piedici, pentru că nu le accepta, şi nu călca de două ori într-un loc
Prieteni a avut şi între fraţii împreună slujitori din zonă, dar impresionant a fost numărul mare al colegilor săi ardeleni, peste douăzeci, veniţi să-l conducă pe ultimul drum, între ei fiind şi Protopopul de Bistriţa, Pr. Alexandru Vidican, cel care a şezut de-a dreapta Preasfinţitului Damaschin şi care a vorbit în numele celorlalţi. Notez doar concluzia din cuvântul său: „Colegul nostru, Părintele Dumitru Gliga, era energic, nu ştia de piedici, pentru că nu le accepta, şi nu călca de două ori într-un loc!”. În finalul cuvântului său a arătat cât de important este omul, dar mai ales preotul, în planul lui Dumnezeu, rostind două versuri interogative scrise de un alt coleg: „Cine-s eu de... pentru mine, / Dumnezeu se dă pe Sine?” A adăugat altele două în care se cuprinde dorinţa răposatului: „Fă-mă ca să fiu ce nu-s, / Floare-n raiul cel de sus!” (Pr. Prof. Nicolae Feier, „Lumina lui Hristos luminează tuturor,” Ed. „Koruna” – 2018, p. 124). De altfel, autorul acestor versuri, coleg şi el al Părintelui Dumitru, avea să adauge şi alte versuri de mângâiere pentru familie şi în mod deosebit pentru copii: „Tatăl meu nu a murit / Tata nu poate să moară / El rămâne-n nesfârşit / Aşteptat şi nevenit / De cu zori şi până-n seară. / Aşteptat din seară-n zori / Tata doarme printre flori. / Nu aude cum îl plânge / Clopotul din turnu-nalt / Tata-i soare ce răsare / Pe tărâmul celălalt!”
Iată cum se confirmă cuvântul Înţeleptului Solomon, care a spus că „Este câte un prieten mai apropiat decât un frate!” (Pilde, XVIII, 24). Din acest sentiment s-au adunat în ziua înmormântării cincizeci de fraţi întru slujire ca să fie alături de Preasfinţitul Damaschin, cel îndatorat de Înaltpreasfinţitul Pimen ca să stea în mijlocul lor şi al unei mulţimi mari de credincioşi. Am văzut lacrimi, dar am văzut şi priviri înălţate către cer, prin care tainic se întărea convingerea că „pe tărâmul celălalt” – lângă Mântuitorul, s-a dus Părintele Dumitru ca să-L roage „să ne pregătească şi nouă loc”, că doar ne-a spus: „Vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu!” (Ioan, XIV, 2-3)
Noi, cei care am rămas ca să continuăm slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, trebuie să punem la inimă jertfa fratelui nostru, Părintele Dumitru, şi să avem înaintea ochilor cuvintele Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: Râvna casei Tale mă mistuie!” (Ioan, II, 17), pentru că slujim în Casa lui Dumnezeu şi acolo „focul Sf. Liturghii” ne luminează calea ca „să mergem la cer!”. Primeşte-l, Doamne, pe robul Tău, Părintele Dumitru, şi-l aşază slujitor la Liturghia îngerească!
Pr. Ionel Filon
