marţi, 27 feb 2018 - Anul XXIII, nr. 46 (6756)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9005 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4823 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


să vezi şi să nu crezi!

Chipuri şi măşti

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

S-a petrecut paşnic, săptămâna trecută, aniversarea zilei de naştere a sussemnatului. De regulă, totdeauna, fix la 7,30 dimineaţa, suna telefonul şi auzeam vocea lui Pavelică, eternă tânără speranţă a literaturii moldave şi mereu prezent în proiectele editoriale ale „Junimii” cu un roman dedicat constructorilor barajului Stânca-Costeşti: „Vreau să fiu primul care vă urează la mulţi ani!” Şi era totdeauna primul! Făcea el ce făcea, că izbutea să fie prezent în orice moment festiv-aniversar, inclusiv la cele de care n-ai nici tu habar: „Felicitări! Se împlinesc 20 de ani de la apariţia primei Dvs. cărţi!” ori „Azi se rotunjesc trei decenii de când aţi primit premiul la Vaslui...” Era atent, amabil, prevenitor şi mă-ntreb dacă-i ajungea doar carneţelul tip Claymoor pentru a gestiona atâta amar de date, că n-oi fi singurul beneficiar al serviciului telefonic de urări aniversare marca Pavelică. Probabil că şi le-a trecut pe computer: exact precum ceasul de la Greenwich şi mai prompt decât serviciul 112, vine cu firitiseala totdeauna la ţanc.

Înainte de ’89, dubla telefonul cu felicitări calde şi amabile trimise prin poştă: „Vă doresc, stimate tovarăşe MRI, multă putere de muncă, pentru traducerea în viaţă...” (bip). Profitând de-o întâlnire monden-culturală (după 1990, nu rata nici un vernisaj, premieră, concert; venea mereu la fix, îmbrăcat la patru ace şi lăsând să se vadă, din buzunarul pardesiului, ori „Dilema veche”, ori „România mare”, după caz) am dat să-l iscodesc ce mai scrie, ce mai face. S-a scuzat: „Prea multă lume, nu se mai văd tablourile. Revin.” Şi nu l-am mai văzut de-atunci, a urmat o lungă şi misterioasă perioadă de pauză: nu ştiu ce s-o fi întâmplat, poate o fi fost bolnav, poate nu mai era în ţară, poate, Doamne fereşte, va fi fost arestat – că, la noi, orice-i posibil.

După o absenţă de atâţia ani, rafala de felicitări către subsemnatul a fost reluată brusc şi, cumva, firesc: „Vreau să fiu primul care...” Mi-a venit să-l întreb unde a fost anii ăştia, dar cum să răspunzi cu astfel de lumeşti indiscreţii unui gest delicat şi dezinteresat? Apoi, iar lungă tăcere. Nu ştiu cu ce se ocupă şi ce-nvârte acum Pavelică; oricum, de publicat n-a publicat nimic. Auzisem c-ar avea o firmă – unii spuneau că de descarcerări, alţii, că fabrică ţigle presate, ori cică ar fi consultant în hidrocarburi... Şi iată că m-a sunat din nou, după o întrerupere de peste un deceniu. De astă dată nu în zori, ci după prânz: „Ştiţi cum e cu fusul orar...” „Da’ pe unde vieţuieşti, Pavelică?” „În Canada. Nu v-am uitat”. „Ai terminat romanul?” „Mai e ceva de lucru, mă documentez, e-o temă grea victoria revoluţiei române. V-aş ruga, dacă nu vă e prea greu, de-o păginuţă de susţinere la gazeta noastră din Toronto. Câteva rânduri acolo, că mă ştiţi, mă apreciaţi... Directorul se zice că vă cunoaşte, v-a tipărit o carte, a fost, în ţară, director de tipografie... Cu mulţumiri şi cele mai bune urări de ani mulţi şi fericiţi!”... Recitind cele de mai sus, constat că-s nedrept şi cârcotaş fără pricină: la urma urmei, de ce să mă îndoiesc de sinceritatea urărilor lui Pavelică? Dacă m-ar înjura, aş fi sigur că-i sincer. Nimeni nu bănuieşte înjurătura de prefăcătorie, dar urarea de bine e privită mereu cu suspiciune şi rezervă. Ca să vezi!

P.S.

Îmi fac cruce: diriguitorilor fotbalului românesc le lipseşte o doagă! Gigă Popescu, marele Gică Popescu, fotbalistul cu 115 selecţii în Naţională, căpitanul Barcelonei, campion al României, Olandei, Turciei, deţinător al Cupei UEFA şi al Supercupei Europei, nu poate ajunge antrenor în ţara sa! Tâmpenia tâmpeniilor: candidaţii trebuie să treacă anumite probe... fizico-tehnice – să nimerească poarta şutând de la centrul terenului (obligatoriu trei reuşite din cinci încercări) şi să scoată un timp onorabil slalomând printre jaloane. Mourinho (care a fost scos din fotbal tocmai din pricina fragilităţii fizice) n-ar fi ajuns niciodată antrenor dacă se năştea în România, iar Teaşcă, nici atât, fiindcă n-a jucat niciodată fotbal! Din toată tărăşenia asta cretină se vede că, în ochii onor FRF, picioarele contează la un antrenor, nu capul! Cu picioarele gândesc şi domniile lor! Altfel, de remarcat isprava ieşenilor, care, cum-necum, au ajuns în play off. Tichia de mărgăritar!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Chipuri şi măşti.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 9 voturi
Chipuri şi măşti5.059

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei