Mircea Radu IACOBAN

Am prins vremurile când pe străzile Iaşilor se zbenguiau 6-7 maşini particulare. Vedetă era o IFA galbenă, în doi timpi, câştigată de un mare norocos la Pronosport. Locuiesc în Copou, pe lângă Liceul de Informatică. Dimineaţa şi la prânz, aproape că n-am cum să-mi scot maşina din curte: părinţii viitorilor informaticieni vin să-şi aducă la învăţătură odraslele, apoi să şi le recupereze, desigur, mai instruite decât le-au adus. Ai zice că-i târg de maşini; pe strada din faţa liceului, din belşug ornată cu semnele „oprirea interzisă” şi „staţionarea interzisă”, pietonii rămaşi făr-de trotuar sunt nevoiţi să se strecoare şerpeşte, pândind şi speculând câte-o fisură în noianul pe roţi ce se scurge şi se tot scurge ca o... iată, nici nu găsesc comparaţia. Armie de furnici? Lava vulcanului trezit din somn? Apa ce-a rupt zăgazul? În capătul străzii se află taman sediul judeţean al Poliţiei, ai zice că ar avea cine să se sesizeze şi să impună respectarea regulilor, dar Iaşiul, pur şi simplu sufocat de maşini cumpărate la mâna a doua, a fost obligat să adopte tactica unui blajin non-combat: poţi sancţiona un om, dar dacă-i vorba de mai multe mii dintr-o dată, n-ai încotro şi-nghiţi în sec. „Spuneţi-mi unde să parchez, domnule poliţist, acolo mă duc!” Şi mă tem c-aşa-i cam peste tot în România!

N-are nici un rost să evoc amintirile copilăriei, unde şcolerul ce eram bătea zi de zi pe jos 4 km la dus şi 4 la-ntors de la Iţcani până la liceul din Suceava. Azi toate s-au schimbat, s-au „muiet” şi posmagii, iar ieşenii, deşi beneficiază de un sistem de transport local eficient şi realmente bine pus la punct, consideră că-i normal să-şi aducă moştenitorii cu maşina la şcoală, deşi n-ar avea de parcurs decât câteva staţii de tramvai. Evident, în sine, avem de a face cu un semn al bunăstării, şi-n loc să ne bucurăm că, în sfârşit, mai tot românul are maşină, cârtim, încălcăm regulile de circulaţie şi-njurăm primăria: să facă parcări! Unde, că pretutindeni sub paşii ieşenilor zace câte-o mărturie din veacurile vechi: un metru dacă sapi, dai peste vestigii şi-ai încurcat-o cu străjerii patrimoniului. Dac-o faci în marginea urbei, n-ai rezolvat nimic; dacă ai de gând s-o faci subterană, în centru, n-o să găseşti niciodată locul perfect potrivit (recte: apt să obţină aprobarea Consiliul Local) şi, oricum, construirea va dura 2-3 ani. Timp în care maşinile or continua să se înmulţească în proporţie geometrică prin comparaţie cu iluzoriile progrese în dezvoltarea reţelei stradale.

Deocamdată, la Iaşi, sunt 150.000 de vehicule auto înmatriculate la... 4.000 de locuri de parcare! Şi fiece lună aduce alte mii de noi înmatriculări! Culmea este că judeţele Moldovei, considerate mai amărâte şi mai sărăcuţe, deţin recordurile în materie de achiziţii auto: Suceava are cel mai mare procentaj pe ţară la înmatriculări în perioada 1990-2014: 506%! Nici Botoşaniul nu stă rău: 497%, în vreme ce Iaşiul atinge doar 476%. De fapt, cifrele spun... cam altceva: procentajul este mare fiindcă s-a pornit de la preexistenţa unui patrimoniu auto judeţean mărunt: cifric, cei care n-au avut şi acum au iau faţa celor ce au avut şi au... şi mai şi. Procentajele s-ar cuveni, deci, interpretate pe dos!

Oricum a-i lua-o, problema rămâne aceeaşi: oraşele României se sufocă zi de zi, ceas de ceas. Nici nu mai vorbim de poluare, am uitat-o (până ne-o reaminti-o UE!), străzile sunt sufocate fizic, un drum care acum cinci ani îl făceai în zece minute, îţi ia peste jumătate de oră. Ce va fi peste alţi cinci ani? Domnul cu mila! Se propune monitorizarea circulaţiei urbane cu aplicaţia Waze, cât o mai costa şi asta. Şi ce-o să facă miraculoasa aplicaţie, doar n-o să clădărească maşinile una peste alta în parcări, situaţia în fapt rămânând aceeaşi şi cu Waze, şi fără Waze. Adevărat, punctual, ici-colo, s-ar putea găsi anumite rezolvări. Chiar în cazul evocat la început: megieş cu Liceul de Informatică este un nou cartier de blocuri sclivisite, cu apartamente scumpe şi chiriaşi... aşijderea. Aprobarea pentru construirea întregului cartier s-a acordat luându-se în considerare numărul locurilor de parcare asigurate în perimetrul înconjurat cu zid de cetate. Numai că onor proprietarii preferă să-şi ţină maşinile în stradă: odată fiindcă nu-s obligaţi să-şi cumpere parcările din incintă împreună cu apartamentul, şi a doua oară fiindcă-i mai comod, dimineaţa, să dai o cheie şi să porneşti imediat la drum, decât să manevrezi la ieşirea din parcare şi să deschizi porţi metalice cât cele de la Golia. Practic, strada a rămas cu un singur sens: toată lumea vede, nimeni nu protestează!

Poate-o vedea Waze, nădejdea noastră.