Mircea Radu IACOBAN

Marea hoţie a detronat interesul pentru hoţomănia măruntă: ce dacă s-a furat o icoană, câtă vreme suntem zilnic bombardaţi cu ştiri despre milioane şi milioane de euro sfeterisiţi pe bandă rulantă? O imagine cât de cât reală a fenomenului poate oferi site-ul oficial al Poliţiei Române. Ştiţi câte maşini furate n-au fost găsite niciodată în România? Lista afişată are 2.289 de pagini (!!), cu câte zece cazuri pe fiecare filă (cifra infracţiunilor fiind, evident, mult mai mare, întrucât nu-s contabilizate şi fericitele cazuri în care păgubitul şi-a recăpătat maşina)! Nu-i de crezut să poată fi ascunse atâţia ani în şir 22.890 de limuzine (că maşinile de lux sunt cele mai vizate): ori au fost dezmembrate, ori, cu complicitate vamală, au ieşit din ţară...

Listele Poliţiei, ordonate pe categorii, sunt de-a dreptul spectaculoase: se fură orice, de la clopote mănăstireşti la menore de la sinagogă, de la tablouri ale marilor maeştri la evanghelii, de la brăţări dacice la tractoare cu remorcă. Şi cum străvechea zicală s-a modificat radical, devenind „Cine fură azi un ou e-un bou”, e-n creştere constantă miza raptului. A ajuns la modă până şi extrem de ruşinosul şi umilitorul (pentru prestigiul naţiei, atât cât a mai rămas din el) ciordit al... statuilor! Lunga listă de pe net nu conţine şi isprava derbedeilor netoţi de la Iaşi, care au dat jos de pe soclu şi au sfărâmat cu ciocanul busturile lui Delavrancea, Porumbescu, Gane, fiindcă autorii au fost prinşi (operaţia reuşită, pacientul, mort...). Nedescoperiţi au rămas cei care, în 2011, au dus la Remat, prefăcut în cioburi, bustul lui Ion Rusu Şirianu de pe Aleea Personalităţilor din centrul Aradului. Pentru cele 80 kg de bronz ar fi primit 1.200 de lei; valoarea de inventar a statuii: 280.000 de lei (sculptorul Radu Moga a fost elev al lui Ion Jalea şi al lui Oscar Han).

Tot la Arad s-a furat... mingea de bronz de la piciorul fotbalistului ridicat pe soclu în faţa stadionului UTA, precum şi bucăţi din grupul statuar al celor 12 generali (Parcul Reconcilierii). În cele ce urmează, nu mai precizez când şi de unde, fiindcă nu îngăduie spaţiul rubricii, notez doar isprava şi anul săvârşirii: au fost furate şi-s de negăsit busturile lui Goga (2007), Caragiale – autorul sculpturii, Witgleben (2007), Panait Istrati (2007), N. Perlea – autor, Paciurea (1999), Cincinat Pavelescu – autor, Oscar Spathe (2007), dr. Frumuşianu-Călimăneşti (2011), Macedonski – autor, Fr. Stork (2007), Coşbuc – autor, C. Medrea (2011), precum şi alte multe reprezentări în bronz ale unor personaje de plan secund. Probabil că bronzul, metal scump, returnat, a luat chipul altor personalităţi, de astă dată din pestriţa panoplie a noului veac. Mai mult sau mai puţin prestigioase, dar, cu siguranţă, potente financiar. Majoritatea sustragerilor de busturi urmate de distrugere privesc lucrări înscrise în lista Patrimoniului Naţional, aşa că prejudiciul real nu-l poate reprezenta nici pe departe valoarea contabilă de inventar!

Tablourile sunt mult mai lesne de şutit şi de dosit, aşa că deţin, în listă, locul al doilea (după icoane) în preferinţele infractorilor. Figurează în trista înşiruire toată fala picturii naţionale: opere ale lui Grigorescu, Tonitza, Petraşcu, Dărăscu, Ghiaţă, Băncilă, Şt. Dimitrescu, Pallady, Tonitza (tabloul a dispărut în neant încă acum 36 de ani!), Rosenthal, Lovendal, Luchian, Ţuculescu, dar şi ale lui Magnasco, del Sardo, Bergametti, Schuller şi mulţi alţi artişti străini ai veacurilor trecute – o adevărată Pinacotecă, mai ales că unii autori figurează în listă cu câte 3-4-5 lucrări dispărute. Unde să fie acum această adevărată comoară? Probabil, de mult peste graniţă. Surprinzător, aflăm aici şi bine cunoscutul „Ţipăt” al lui Munch, furat în anul 2000. Poliţia nu cunoaşte autorul tabloului şi descrie pânza astfel: „Desen (?) abstract reprezentând în plan apropiat o femeie (?) ţipând, iar în planul îndepărtat două personaje, toate aflate pe un pod”. Munch a pictat acelaşi subiect în mai multe variante, versiunea pastel din 1895 s-a vândut la New York cu 120.000.000 de dolari. Să fi ajuns un „Ţipăt” şi pe meleagurile mioritice, moştenit, cumpărat, furat, dăruit? E autentic, e copie? Atenţie, nu-i tablou de trecut în infamanta listă printre alte mărunţişuri, fără autor şi cu asemenea descriere şcolărească! Cât despre găsirea infractorilor... N-au fost prinşi, fiind daţi în urmărire generală încă din 2000 Frantisek Priplata, autorul moral al asasinării liderului sindical Virgil Săhleanu, apoi „Prinţul Banatului”, Iskandarani, condamnat la 5 ani de închisoare („există date că se află pe raza municipiului Bucureşti”), precum şi un client mai nou, Emilian (că, de fapt, nu-l cheamă Elan) Schwartzenberg. Lume bună! Dacă ăştia-s de negăsit, cum să-l afli pe cel ce a şutit o biată icoană de la schitul cutare? Lista rămâne, oricum, deschisă...