Mircea Radu IACOBAN

Presa a descoperit subiectul Capitulaţiilor – iată încă un „lung prilej de vorbe şi de ipoteze”: unii văd în evocarea convenţiilor străvechi dintre Turcia şi Ţările Române un argument pentru contestarea deciziei de construire a moscheii de la Bucureşti („cea mai mare dintr-o capitală europeană”, cum triumfător anunţă muftiul Iusuf Murat), alţii, un nou temei pentru a demonstra că „falsul istoric este adevărata istorie a românilor”. Bizara aserţiune aparţine gazetei „Atac de Constanţa”, care combate vehement pe tema„Românismul exacerbat se numără printre ultimele lucruri care au mai rămas unui popor ce nu prea mai are multe motive de laudă.” O fi având, n-o fi având, asta rămâne să aprecieze fiecare după câtă carte ştie, după cum simte şi înţelege istoria neamului. În chestiunea Capitulaţiilor, însă, lucrurile par a fi destul de clare. Este vorba despre acte străvechi încheiate cu „Sublima Poartă”, prin care statele semnatare asigură privilegii supuşilor aflaţi în afara teritoriului naţional. De secole, astfel de documente s-au semnat în toată Europa (şi nu numai; într-o vreme făceau parte din rutina colonială). Şi-i bine de precizat etimologia: „Capitulaţie” vine din franţuzescul „capitulation”, nicidecum din latinescul „capitulatio” (predare).

Înţelegerile încheiate între Poartă şi Ţările Române ratificau păstrarea autonomiei interne în Principate, dimpreună cu o oarecare libertate în acţiunile externe; evident, stabileau şi cuantumul tributului. În chestiunile de natură religioasă s-a statuat o anume protecţie a supuşilor creştini încă din 1393, prin Capitulaţia încheiată la Nicopole între Mircea cel Bătrân şi Baiazid. În Capitulaţia din 1640 (Adrianopole), convenită între Vlad Ţepeş şi Mohamed Cuceritorul, apărea prima prevedere aflată azi în acut interes al presei: „Nu va exista niciodată o moschee în nici o parte a teritoriului valah.” Capitulaţia din 1511 (între Bogdan cel Orb şi Baiazid) stabilea că „Turcii nu vor putea nici să cumpere pământ în Moldova, nici să construiască acolo moschei.” În fine, prin Capitulaţia din 1529, Petru Rareş şi Soliman I decid: „Exercitarea cultului musulman este interzisă pe teritoriul moldovenesc”. Care va să zică, încă din veacul veacurilor, turcii şi românii s-au angajat să nu îngăduie prezenţa şi exercitarea cultului islamic pe pământ românesc. Au vreo relevanţă aceste îngrădiri decise de strămoşi în zorii istoriei? Da – se grăbesc unii să susţină, fiindcă aceste Capitulaţii n-au fost niciodată abrogate. Ridicol: atunci ar trebui să plătim în continuare 10.000 de piaştri bir la Poartă, ba şi să trimitem anual sute de tineri spre a fi înrolaţi la ieniceri!

Capitulaţiile n-au nici o valoare, fiindcă sunt acte false – afirmă vigilenţii din Constanţa & comp. Şi ar fi false fiindcă nu s-au găsit originalele: au fost reconstituite din memorie de către ambele părţi. Ceea ce îmi aminteşte una dintre aberaţiile susţinătorilor tezei asasinării lui Eminescu: dacă Doamna X n-a trecut în Jurnalul personal cutare eveniment, atunci înseamnă că acesta n-a existat. Ţin şi eu un Jurnal: dacă nu menţionez magnificul rezultat obţinut zilele trecute de Iordănescu (1-1 cu Congo), atunci marele meci n-a avut loc? Reconstituirea textelor s-a făcut, împreună cu partea turcă, la încheierea tratatelor din 1772 şi 1774. Turcia nu le-a contestat niciodată şi chiar cele întâmplate până atunci, istoriceşte consemnate, validează autenticitatea reconstituirii – poate nu în litera vechilor documente, dar „rimând” perfect cu prevederile actului şi cu conduita semnatarilor de odinioară.

Opinia noastră: evocarea Capitulaţiilor, fără efect juridic, are valoare simbolică: deşi ar fi putut s-o facă în voia cea bună, turcii au interzis edificarea de moschei într-un teritoriu de mult creştinat. Ceea ce nu exclude evoluţiile fireşti în trama istoriei, în temeiul cărora s-a legitimat recunoaşterea cultului musulman, precum şi, peste veac, ridicarea de geamii în Dobrogea. Actuala înţelegere este urmarea unei decizii luate cândva de expreşedintele Băsescu (culmea, acum, în context electoral, se declară acerb inamic al construirii moscheii de la Bucureşti!), numai că apare într-un moment absolut ingrat pentru o astfel de convenţie, evident afectată de ecourile valului terorist musulman.

Muftiul Murat anunţă că „aici va fi construit şi un centru de identitate spirituală, unde vor funcţiona săli de curs în care imamii să predice învăţătura Coranului”, întrucât „Islamul este religia păcii”. Deocamdată cel puţin, „religia păcii” se exprimă mai ales prin argumentul terorii.

Îngrijorarea românilor apare ca legitimă.