Mircea Radu IACOBAN

O scriitoare ieșeană, Magda Ursache, combate de ani bunicei în mai toată presa românească, semnând curajoase intervenții anti-trend, bine informate și impecabil argumentate. Sunt articole de politică a ideilor, politică a culturii, politică a literaturii, la urma urmei și de politică în sine, câtă vreme, cum spunea de Gaulle, „politica este un lucru prea serios pentru a fi lăsat doar pe mâna politicienilor.” În revista „Assimetria” (doar pe internet) M.U. semnează câte două-trei articole în fiecare număr; dintre cele publicate în ultimul, aș semnala mai ales „Fragmente din hora dezunirii”, așezat sub semnul unui citat din Titu Maiorescu: „Dacă n-avem sentimente de istorie în tinerimea noastră suntem pierduți, căci nu poate să trăiască un popor când își uită mâine ce a făcut ieri”.

Nu-i săptămână în care să nu apară în presă câte un nou vaiet care jelește etnica apartenență ce ne-a nenorocit, alături de invitația să vedem România ca pe o fatalitate: „popor second-hand, într-o țară second-hand.” Citite ori necitite azi, regăsite mâine în cărți lansate cu tam-tam (vezi ultima dintre cele semnate de Lucian Boia – o revelatoare discuție între specialiști este publicată în numărul din mai al revistei „Cronica veche” sub titulatura „O carte controversată”), până la urmă încep să se uite. M.U. întreprinde o selecție din citatele ce exprimă poziția „intelighenției noastre flotante ce se vrea eliberată de povara etnicului.” Astfel asamblate într-o demonstrație fără cusur, pur și simplu alarmează, dacă nu chiar revoltă. „Fii cum știi, dar crede în patrie”, spunea Haşdeu, ori, potrivit grupului de articlieri istoricește constituit în siajul ICR, patriotismul este considerat „o prejudecată tribală, primind epitete denigratoare ca stupid, caduc, anacronic, primitiv, impur, miop, dacă nu de-a dreptul orb”.

Câteva exemple. În cartea „Românismul, un sistem totalitar”, semnată de politicianul Cristian Preda, fobia de ethos și de amprentă etnică duce la concluzia că românii ar fi „o anti-națiune de un egoism feroce și atroce”. Traian R. Ungureanu crede că, în 1989, „țara era plină de proști și rugină, de rebuturi umane și industriale”, iar Sorin Cucerai ne sfătuiește „să construim un alt model de identitate națională (…), un model politic (deci, non-etnic) și preferabil nereligios”. Altfel, „vom continua să fim xenofobi, antisemiți și misogini”. De unde și până unde misogini – se întreabă M.U. și află răspunsul tot în articolul lui Cucerai: „fiindcă românii o urăsc pe Udrea”. Pur și simplu!

Puțini rezistă presiunii retoricii internaționaliste și globalizante; între aceștia, Dan C. Mihăilescu: „sunt obosit aproape letal de mania românilor de a-și inventaria masochist viciile, nenorocul, damnările și fatalismul, a-și etala nimicnicia, netrebnicia, nihilismul (…), invariabil urlăm demențial că n-avem (și nu suntem buni) de nimic, pentru a distruge numaidecât ceea ce se construiește”. Nu este uitată nici regretabila poziție a nobelizatei Herta Müller: „Când am plecat din România, am zis: cu țara asta nu mai vreau să am de a face, pentru că dacă în așa fel m-a tratat, pot și eu să trântesc ușa”. Confuzie gravă între regim, țară și popor care, de altfel, (n.n.) minează și infantilul demers parlamentar de condamnare a comunismului (o utopie) și nu a regimurilor comuniste, cum suna, de altfel nevotata recomandare europeană. Replica acidă a Magdei U. adresată Hertei: „Nu-ți alegi țara ca pe un hotel, ca pe o pensiune de 5 margarete și izbești ușa după tine când ai încheiat sejurul.”

Ov. Iancu (i-am mai semnalat elucubrațiile în această rubrică) motivează că nu-și poate iubi țara „pentru că toți dictatorii și-au iubit țările”. Halal logică! Nici nobelizabilul (?) Cărtărescu nu-i mai breaz: „N-am crezut niciodată în specificul național”, pentru ca Alina Mungiu să invite la război deschis cu „spectrele patriotismului și mândriei naționale”. O fi având curajul (n.n.) să adreseze aceeași invitație spaniolilor, americanilor, englezilor, francezilor, nemților, evreilor? Tare mă îndoiesc! Unor astfel de autori, dispuși să declare naționalist și curcubeul, fiindcă, nu-i așa, conține culorile drapelului național, le-aș aminti doar două dintre opiniile înaintașilor: „E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie” (Delavrancea) și „A fi patriot nu-i un merit, ci o datorie!” (Topârceanu).