Mircea Radu IACOBAN

Extrem de spectaculos şi de pilduitor destinul românului Florentin Smarandache! Agenţiile de presă ne aduc vestea că olteanul născut în 1954 la Bălceşti a primit recent Premiul statului New Mexico şi Premiul statului Arizona la categoria Ştiinţe şi Matematică. Anul trecut a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură (nu de către români, iar presa noastră nici n-a menţionat), a fost distins cu Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române, a devenit doctor Honoris Causa al Universităţii din Beijing, a primit Medalia de aur a Universităţii Galilei din Anglia şi Medalia de aur a Universităţii din Pecs, Ungaria.

Acum este profesor universitar şef de catedră la Universitatea americană Gallup, autor, coautor sau editor al 180 de cărţi publicate în întreaga lume, nu numai de matematică, ci şi de poezie, proză, teatru. Încă din 1972, când era elev (!) la Rm. Vâlcea, a emis ipoteza că nu există o barieră a luminii în univers, astfel contrazicându-l pe... Einstein! Ipoteza avea să fie confirmată în 2011, când, la CERN, s-a demonstrat că anumiţi neutroni pot circula cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Smarandache a propus şi o Teorie Absolută a Relativităţii, care, din nou contrazicându-l pe Einstein, elimină postulatul dilatării timpului sau contractării spaţiului. În fizică, a introdus noţiunea de „nonmaterie”, formată din combinaţii între materie şi antimaterie.

În literatură, este considerat fondatorul curentului de avangardă botezat „Paradoxism”, ce utilizează în voit exces antitezele, contradicţiile, oximoronii, paradoxul. A scris o dramă în care nu există nici un dialog (!), în piesele sale situaţiile sunt permutabile, astfel generându-se o infinitate de trame. În momentul de faţă, Smarandache este unul dintre cele mai interesante personaje ale lumii ştiinţifice şi literare contemporane.

Ştiţi de unde a plecat? De mult, când încă nu era „un nume”, am primit de la el o scrisoare şi un manuscris. Am încercat să-l încurajez; n-a uitat şi evocă aceste prime contacte în interviurile sale. Cele ce urmează le-am aflat din scrisorile şi din cartea autobiografică ce mi le-a trimis. Iată: după ce a fost trimis să predea în Maroc, unde, se pare, a dat semne de insubordonare, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea a refuzat să-i mai dea barem un post de suplinitor în învăţământ: avea un dosar... suspect politic. Trăieşte din meditaţii. I se refuză şi viza de participare la un congres internaţional de matematică, dar izbuteşte să treacă ilegal graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, ajungând în lagărul de refugiaţi politici din Istanbul. Înfruntă timp de doi ani infernul lagărului, unde sute de fugari asemenea lui (polonezi, ruşi, bulgari, moldoveni) aşteaptă cu anii să-i accepte occidentul. Pentru a câştiga câteva lire, descarcă, noaptea, camioane cu cenuşă, trage la roabă, zugrăveşte casele turcaleţilor. Tot ce câştigă cheltuie pe scrisori. Trimite zeci şi zeci de epistole în toate cele patru vânturi, rugând personalităţi din lumea literelor şi a ştiinţelor exacte să pună o vorbă bună pe lângă organismele internaţionale, doar-doar s-o îndura America să-l primească.

Răspunsurile la SOS-urile din scrisori, atâtea câte vin, nu-s deloc încurajatoare. Virgil Ierunca îl asigură că „va dedica o emisiune mai târziu anti-poemelor lui Smarandache” (n-a făcut-o niciodată). Revistele cărora le trimite poeme îl refuză politicos, solicitându-i literatură anti-ceauşistă. Biblioteci simandicoase („Centre Pompidou”, „La Maison de la poesie”) refuză să-i primească, deşi era vorba de o donaţie gratuită, placheta de poezie tipărită cu mari eforturi, pe speze proprii.

Concluzia lui Smarandache: „În comunism am criticat comunismul, în capitalism critic capitalismul. Deci, n-am loc pe globul acesta!”. Acum, Florentin Smarandache se numără printre personalităţile cele mai frecvent editate, invitate, evocate, premiate, comentate, contestate, admirate. În toată lumea se organizează conferinţe şi seminarii pe marginea teoriilor sale şi a fost invitat să conferenţieze la NASA, în India, Bulgaria, Rusia, Indonezia, Egipt, Italia, Franţa, Australia, Belgia, Canada, Suedia, Spania, Taiwan, Japonia – ba chiar şi la... Universitatea din Craiova! Acolo, în Oltenia, unde în „epoca de aur” i s-a refuzat până şi un post de suplinitor! Uite-aşa ne cultivăm valorile! De altfel, Smarandache scrie undeva că „duşmanul cel mai mare al comunismului este, desigur, comunismul”. Mostră de paradoxism.