Mircea Radu IACOBAN

Pentru cine a cunoscut îndeaproape Chişinăul anilor 1990-2000, revederea prilejuieşte plăcute surprize: n-aş spune că oraşul chiar s-a „românizat”, dar, în mod cert, s-a mai europenizat. A dispărut sumedenia de firme şi inscripţii ruseşti, româneşte (pardon: „moldovineşte”) se vorbeşte pretutindeni, circulaţia este înăbuşitoare (sindrom european!), televiziunile oferă programe onorabile şi titrează filmele ruseşti, au apărut magazine ale marilor firme de pretutindeni şi, în general, a dispărut damful de orient sovietic detectabil de cum puneai piciorul pe peronul gării.

N-arată rău deloc capitala Republicii Moldova, agitată şi ea de dispute politice (cândva) la modă. Zilele trecute s-a luat o hotărâre mult mai înţeleaptă decât cea adoptată de Parlamentul bucureştean şi întru totul în spiritul recomandărilor europene: nu utopia numită comunism a fost condamnată, ci regimurile comuniste, ceea ce-i cu totul altceva... În acest început de septembrie, Chişinăul şi-a îndreptat gândul către Eminescu, organizând primul Congres Mondial al Eminescologilor, fără a-l uita pe acad. Mihai Cimpoi, reputat eminescolog, aflat în preajma rotunjirii vârstei de 70 de ani.

N-au venit decât o parte dintre oaspeţii de peste hotare, în schimb, mai toate provinciile româneşti şi-au trimis reprezentanţi, vreo 30 (!) sosind chiar... neinvitaţi. Basarabenii ştiu să-şi arate preţuirea pentru valorile ce-i reprezintă în plan spiritual, asociind evenimentului aniversar în sine conotaţii ţinând de afirmarea fiinţei naţionale. Proporţiile manifestărilor organizate ad honorem Mihai Cimpoi am senzaţia că au fost depăşite doar de cele din 1988, când Ion Druţă împlinea 60 de ani. Cele de atunci au răsunat ca un strigăt al latinităţii şi al românităţii moldave oprimate (că Druţă avea s-o ia apoi pe coclauri, e altceva); cele de azi ar putea să marcheze trecerea într-o altă vârstă nu numai a sărbătoritului, ci şi a culturii basarabene în general, eliberată de servituţi şi liberă să se afirme conform legilor propriei deveniri. Îndemnul „Hai la lupta cea mare!”, modificându-şi oarecum ţinta, îşi păstrează actualitatea – izbânda în plan cultural obţinută şi certificată politic se cuvine onorată şi consolidată prin contribuţii de marcă în domeniul exclusiv al creativităţii. Din acest punct de vedere, opera lui Mihai Cimpoi este exemplară şi poate constitui oricând un reper.

Preşedintele Republicii, Nicolae Timofti, a ţinut să rostească primul cuvânt omagial, însoţit de acordarea unei distincţii îndelung căutate, fiindcă Mihai Cimpoi le cam are... pe toate cele ce figurează în repertoriul de ordine şi medalii al Cancelariei Prezidenţiale. Au urmat zeci (!) de omagii, prezentate de instituţii, persoane, organizaţii, invitaţi din străinătate etc., etc. – cu două impardonabile excepţii: Uniunea Scriitorilor, căreia Mihai Cimpoi i-a fost mai bine de două decenii preşedinte, şi Ambasada României, care pare a fi uitat că, între altele, sărbătoritul este şi membru de onoare al Academiei Române. De, şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti...

Dezbaterile eminescologilor, păstorite cu autoritate de acad. Eugen Simion, s-au desfăşurat, din păcate, în săli pe cât de elegante, pe atât de neîncăpătoare – ceea ce atestă interesul pentru temele propuse atenţiei cercetătorilor, dar constituie şi o atenţionare a organizatorilor pentru ediţiile viitoare. Au fost lansate mai multe zeci de cărţi, printre care nu puţine de evidentă valoare şi importanţă; între ele, albumul omagial „Destin întru cultură”, oferit de scriitorii ieşeni prin intermediul Editurii „Princeps Edit”. Să menţionăm organizatorii primului Congres Mondial al Eminescologilor: Academia de Ştiinţe a Moldovei, Academia Română, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu”, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Primăria municipiului Chişinău, Primăria municipiului Iaşi.