Cătălin MIHULEAC

Un tren din România, care circula şi el cum putea de la Galaţi spre Bucale, a rămas înzăpezit în plin câmp, în braţele îngheţate ale nămeţilor. Până aici, nimic nu sună nelalocul lui, într-un minister care s-a bucurat pe larg de incompetenţa lui Băsescu şi-a pupilei sale Boagiu, căreia mereu îmi vine să-i zic Bulangiu. În România, degeaba plăteşti bilet de tren, dacă nu ai parte şi de niţică aventură. Ieşit din comun este doar faptul că printre pasageri se găseau şi fotbaliatorii de la echipa campioană, din Galaţi.
După vreo două zile de trai crunt, siberian, între blocurile de zăpadă, un elicopter al jandarmeriei s-a îndurat să-şi mişte curul şi să aterizeze lângă tren. Repede-repede, să nu se prindă fraierii, elicopterul i-a încărcat doar pe fotbaliatorii gălăţeni şi într-o clipă dus a fost, bălăngănind din elice spre Capitală.
Restul călătorilor au rămas uitându-se cum elicopterul le flutură elicea transformată în tiflă. Singura speranţă este că rugăciunile lor vor avea mai mult succes decât alea rostite de pasagerii de pe Titanic sau de pe vasul ăla italian, unde căpitanul se relaxa, descheiat la şliţ, cu o profesionistă româno-basarabeană, tare bună de gură. Iaca aşa se relaxează şi preşedintele, în timp ce nava asta tricoloră se scufundă.
Pasagerii rămaşi să crape în gerul ceferist s-au revoltat, dar fără motiv. Mesajul transmis lor de autorităţi este foarte simplu şi fără ocolişuri: sănătatea lor, securitatea lor, viaţa lor nu valorează nici cât o ceapă degerată, că tot degeră totul acum, pe nenorocirea asta de vreme. Ţara are treburi mult mai importante, decât să piardă vremea îngrijindu-se de soarta unor pasageri care nu ştiu să dea în minge. În caz că nu supravieţuiesc, sunt liberi să crape. Dacă nu eşti de la fotbalist în sus, tu nu contezi în ţara asta pârlită, decât la plata impozitelor.
Trenul respectiv ne oferă o lecţie mai cruntă decât gerul. Pentru totdeauna, soarta noastră, a oamenilor de rând, va rămâne una de clasă inferioară. Cine ne-a pus să ne naştem aici?