Mircea Radu IACOBAN

Patru categorii de cărți au înspăimântat omenirea, determinând reacțiile cele mai diverse, de la incendierea „corpului delict”, la arderea pe rug a autorului (Giordano Bruno, 1600, pentru tratatul filosofic „Despre infinitatea universului și a lumilor”). Condamnarea scriitorului la moarte nu ilustrează doar tenebrele evului mediu, câtă vreme în 1989 ayatolahul Khomeini a emis o fatva prin care cerea uciderea lui Salman Rushidie, autorul romanului „Versetele satanice”. Cele patru categorii de cărți au fost (și pe alocuri mai sunt) interzise din motive politice, din motive religioase, din pricini sexuale și pentru implicare „incorectă” în chestiuni de natură socială.
Acum, la început de veac XXI, prima reacție la lectura listelor și, mai ales, a argumentației nu poate fi alta decât consternarea... veselă. Marx (și el din greu cenzurat) spunea că „omenirea se desparte de trecutul ei râzând”. Cum să nu zâmbești... a râde, când constați că mai toate marile cărți ale omenirii au fost (sau s-a încercat a fi) cenzurate? De la „Coliba unchiului Tom” la „Fructele mâniei”, „Pe frontul de vest nimic nou”, „Oliver Twist”, „Roșu și negru”, „Suferințele tânărului Werther”, „1001 de noți”, „Candide”, „Doamna Bovary”, „Aventurile lui Huckleberry Finn”, „De veghe în lanul de secară”, „Fire de iarbă”, „Jurnalul Annei Frank”, „Oameni și șoareci”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” ș.m.a. s-au aflat pe liste negre (unele, încă se mai află) ce solicitau pur și simplu distrugerea opurilor „otrăvitoare pentru tânăra generație”. Incredibil, dar pe aceste infame liste erau trecuți autori ca Harriet Beecher Stowe, John Steinbeck, Erich Maria Remarque, Charles Dickens, Stendhal, Goethe, Voltaire, Flaubert, Mark Twain, J.D. Salinger, Walt Whitman, Ken Kesey... De-a dreptul onorant să-ți afli numele într-o  asemenea companie!
Motivările sunt, citite acum, cel puțin hilare. Râdem noi, râdem, dar, la vremea lor, au produs multă suferință, au înnegurat destine și au stârnit puhoaie de patimi. O carte a lui R. Cormier a fost interzisă din pricina următoarei „exprimări indecente”: ”Pentru numele lui Dumnezeu, tăceți, fii de cățea ce sunteți!!” De menționat că imprecaţia era adresată... câinilor înhămați la o sanie! Alarmat că „Statele Unite se duc de râpă din punct de vedere moral”, un director de liceu din Iowa, după ce a declarat că „noi nu intenționăm să devenim un comitet de cenzură”, a cerut... cenzurarea romanului „Fructele mâniei”. „Femei îndrăgostite”, de  D.H. Lawrence, a fost pusă pe lista neagră, între altele, și pentru fraza „deșuchiată” „Îngenunchind în fața lui, își puse mâinile pe spatele lui, apoi își lipi fața de coapsele lui”. „Pamela” lui S. Richardson a fost interzisă din pricina unor „exprimări indecente” de calibrul „atunci, el mi-a băgat mâna în sân”, iar „Sanctuary”, a lui Faulkner (laureat al Premiului Nobel pentru literatură!), a fost, în Irlanda și în alte țări, trecută pe lista cărților nerecomandate deoarece utiliza expresii de tipul „pui de lele”, „târfă”, „curvă” și... „nenorocit”. „Huckleberry Finn” a fost taxată de Biblioteca publică din Concorde, Massachusets, drept „gunoi potrivit numai pentru mizerabili”. Acuza principală: utilizarea cuvântului „negrotei”. „De veghe în lanul de secară” a fost catalogată drept „purtătoare de aluzii pornografice”, invocându-se „limbajul vulgar și dezgustător”.  
Mă-ntreb care ar fi reacția unui astfel de cenzor dacă i s-ar oferi spre lectură romanul românesc „Pizdeț”, ori versurile onorabilului Gălățanu. Probabil, s-ar bloca total și s-ar lăsa în veci de meserie... Toate protestele, urmate sau nu de interdicții, vizau în special bibliografia școlară, prezența în bibliotecile publice, vânzarea în librării și expedierea prin punctele vamale. Fiecare dintre aceste organisme era în măsură să stopeze circulația unui titlu, ori chiar (vămile) să distrugă cartea, dar, cum am mai spus, interdicțiile nu aveau validare statală. Peste ocean (spre deosebire de lagărul socialist ori de lumea arabă) ele deveneau efective într-o zonă sau alta în funcție de decizia judecătorului. Care invoca rigorile Primului Amendament și, ades, elibera „infractorul”. Dar nu pretutindeni și nu în toate cazurile. Goethe spunea: „Cu cât suntem mai liberi, cu atât vrem să fim mai liberi”. Paradoxal, pentru americanul obtuz, libertatea începea cu... dreptul de a interzice!