Mircea Radu IACOBAN

Ştiţi cum sună deviza organizaţiei internaţionale a romilor? ”Opre, Roma!”  - ceea ce înseamnă ”Sculaţi-vă, romi!”. Încearcă să-i explici unui străin că nu-i nici o legătură între „Deşteaptă-te, române!” şi „Sculaţi-vă, romi!” Confuzia rom-român, de acum încetăţenită şi temeinic susţinută de similitudini ori cvasi-identităţi fonetice de tipul romani-română, este violent susţinută pe tărâm politic, acuza de discriminare înnegurând o discuţie şi aşa regretabil de stinsă şi surdinizată. Ar trebui să se spună răspicat că românii  nu ţin numaidecât să utilizeze etnonimul „ţigan”. N-au decât să se denumească cei veniţi din Indii în ce chip voiesc, dar fără a induce confuzii între denumirile unor naţii.

Cuvântul rom nu are atestare istorică şi i se atribuie o derivare fantezistă din „dom”, imposibilă conform normelor  generale ale evoluţiilor fonetice. Putea fi lesne evitată - de s-ar fi voit - adoptarea înşelătorului etnonim pritocit prin truda Fundaţiei Soros...

Astăzi, mi-am alimentat maşina cu benzină la pompa Rompetrol. Ce înseamnă asta acum, dacă nu... ţigan-petrol? Cumpăr mezeluri de la Kosarom. Adicătelea, de la rromi? Zbor cu TAROM. Cu transporturile aeriene ţigăneşti? Romtehnica este o firmă a ţiganilor? Iată, deci, că nici prescurtarea tradiţională  cu „rom” de la „român” nu mai este posibilă! Academia Română a primit, în august, o adresă ultimativă din partea „Agenţiei de Dezvoltare Comunitară <Împreună>”. Textul pare mai degrabă o somaţie de la Fisc, ori de la Poliţie: „Vă solicităm să luaţi măsuri pentru a rectifica imediat...” ”...şi să specificaţi că folosirea cuvântului (ţigan, n.n.) nu este recomandată, deoarece este considerat ofensator”.  

Acad. Marius Sala, altfel un om de ştiinţă onorabil, a dat un răspuns molcuţ şi timorat „luându-şi angajamente”, deşi nici un for guvernamental sau neguvernamental nu poate soma Academia să adopte o hotărâre într-o chestiune pur ştiinţifică.

Nu din plăcere perversă folosesc românii cuvântul „ţigan” (în restul Europei, zigeuner, gitanes, zingaro etc.), ci fiindcă este un lexem străvechi... şi altul nu-i. Proaspăt inventatul „rom” (datează din 1971) este adoptat abuziv şi, pentru români, păgubos.  Nu numaidecât pentru că induce confuzia cu ţiganii, ci fiindcă o naţie până acum distinctă şi singulară în estul european devine, în ochii neavizaţilor, cimotie cu o alta, provenind din alt continent, cu care n-are nimic comun.

Pe de altă parte, Academia nu poate elimina cuvinte din Dicţionar la somaţia unei organizaţii precum „Agenţia de Dezvoltare Comunitară <Împreună>”. Cine-s? Pe cine reprezintă? Când şi cum au fost mandataţi să vorbească în numele întregii etnii? Vorbele în sine nu conţin fir de înţeles peiorativ. I-l conferă utilizatorii, iar conotaţiile se pot schimba de la o epocă la alta (cândva, rumân/român însemna şerb) şi a pune un substantiv sub obroc într-un Dicţionar este o prostie – cu atât mai mult cu cât respectivul lexem are existenţă în limbă (şi-n literatură) îndelungă, fiind, culmea, utilizat chiar de membri ai respectivei etnii. Când Mădălin Voicu spune ”sunt ţigan” înseamnă că se auto-discriminează, se insultă pre sine, suferă de masochism terminologic?

O doamnă lector universitar vine cu argumentul considerat hotărâtor „În limba romani, cuvântul ţigan nu există”. Pe bună dreptate, profesorul univ. Al. Melian replică (în ”Semănătorul” nr.7/2011) că „în limba latină nu există cuvintele francez, spaniol, italian, român. Înseamnă că această realitate poate funcţiona ca argument pentru eventuali aventurieri politici dornici să înlocuiască aceste denumiri?” 

Dar, de fapt şi de drept, nu ştiinţa trebuie chemată să dezlege ceea ce a încurcat politica, fiindcă, în vânătoare hulpavă de voturi, politicienii noştri nu vor da un pas înapoi.

Puţină istorie: cu etnonimul ”rrom” (al doilea r s-a volatilizat nu se ştie când şi cum) ne-a procopsit Petre Roman. În 1995, Teodor Meleşcanu protestează, arată consecinţele şi-i cere primului-ministru Văcăroiu abrogarea actului normativ abuziv. Se apropiau alegerile, aşa că primul-ministru... tace. Petre Roman recidivează şi-i trimite noului prim-ministru (Isărescu) un memorandum prin care cere obligarea la utilizarea denumirii oficializate „rrom”. Isărescu semnează (?!) şi, mai târziu, va urma votul jenant al Parlamentului, explicabil prin aceeaşi iminenţă a urnelor şi catalizat de populistul „captatio” al preşedintelui, prezent activ la paranghelii ţigăneşti. Aşa se face că interesul naţional continuă să zacă legat de gard: contează numai voturile. În rest, totu-i fleac şi mizilic.