Ion DRĂGUŞANUL

LUCAVĂŢ (I). Istoria satului Lucavăţ începe înainte de Descălecat, când un oarecare Pancu, tatăl lui Luca, defrişează pădurea pe malul stâng al Siretului Mare şi întemeiază vatră de sat pentru sine şi pentru ultimul său copil, aşa cum era datina vremii, apoi urcă prin lunca Siretului şi, dincolo de confluenţa acestuia cu pârâul Mihodra, ctitoreşte vatră de sat şi pentru feciorul său, Luca.

Dintre feciorii lui Luca, se afirmă doi, Stan şi Şerbco, prin slujbă credincioasă la Curtea lui Alexandru cel Bun. Prin urmare, voievodul întăreşte copiilor lui Stan (Iurie, Cozma şi Motruna) şi copiilor lui Şerbco (Simeon, Costea, Dieniş şi Şandru), în 16 februarie 1428, „ocina lor… două sate, anume Lucaveţ şi Pancăuţi şi cu toate poienile şi pădurile şi cu pâraiele, şi pe Siret în Sus, şi cu Mihodrea, al căror hotar se alătură de ele, de demult”.

În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, „1-a biserică este în Lucavăţ, cu popă”.

Înainte de ascensiunea incredibilă a neamului lui Luca, mai trebuie menţionate două tranzacţii, cea din 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpără, cu 150 galbeni, părţile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca; cea din 30 martie 1643, prin care Ion Ciolpan, nepotul lui Ghenghe logofăt, vindea părţile sale de moşie din Lucavăţ, pentru 150 taleri, lui Isac Mironescul, căpitan de Sinehău, fiul lui Miron Onciul şi nepotul lui Onciul cel Bătrân, numit şi Onciul Herţea. 

Din acel Luca, feciorul lui Pancu, se trage neamul Lucavăţ, care, ca neam încă ţărănesc, obţine uric, de la Alexandru Lăpuşneanu, în 7 mai 1565, pentru satul străbunilor lor, iar ulterior pentru părţi dintr-o mulţime de sate din nordul Moldovei, neamul lui Luca, Lucavieţchi, punându-se adesea în slujba Poloniei şi dobândind ranguri nobiliare şi în ţara megieşă. Primii dintre aceştia sunt feciorii lui Dumitraşco de Lucavăţ, Gavril şi Vasile, care, în 4 februarie 1676 sunt înnobilaţi de Ioan Sobiecki şi transformaţi în panii Gabriel şi Basilius Lukawiecki. Ba chiar şi Divanul Moldovei certifică, sub semnătura mitropolitului Dosoftei şi a marelui logofăt Miron Costin, în 24 ianuarie 1681, cum că panii Gabriel şi Basil Lukaviecki sunt şi mari boieri moldoveni.

Dubla înnobilare prinde bine, de-a lungul timpului, moşiile celor doi nobili polono-moldoveni, Lucavăţ şi Bănila, fiind scutite de contribuţii, în 14 septembrie 1690, din ordinul hatmanului Coroanei Stanislaus Iohann Iablonowski, şi puse „sub scutul Regelui”, în 4 noiembrie 1691, de acelaşi mare hatman polonez.

Neamul lui Luca, feciorul lui Pancu, devenise unul puternic, dinamic şi întreprinzător, cu mărturii dese ale schimbărilor de regimuri de proprietate.

În 17 aprilie 1696, Vasile Căzăcescul, Gavril Lucaveţchi, Gheorghiţă Onciulescul, Darie Onciulescul şi Toader Bercea dăruiau mănăstirii Vijniţa „den hotarul Lucavăţului, o poiană, ci este în obârşie Mihoderca despre Vijniţă”.

În 20 aprilie 1696, Mihalaşco, nepotul lui Coste de Lucavăţ vindea părţile sale de moşii din Lucavăţ, Berhomet şi „Pancoveţ”, pentru 12 lei turceşti, „lui Vasilco, ficiorul Căzăcescului Grigori”.

Micuţa Brănzanul, fata lui Grigorie Căzacul şi sora lui Vasilco de Lucavăţ şi a lui Constantin Chieşco, vindea fraţilor ei, în 2 iunie 1697, părţile ei de moşie, împreună cu cei doi vecini, Cosma şi Ilie Paliceştii.

În 23 februarie 1698, Ian şi Mihailo, feciorii lui Vasilco Lucaveţchi din Sniatin, vindeau lui Vasilco, feciorul lui Gligorie Căzăcescul, părţile lor de moşie din Lucavăţ, Berhomete şi „Panceşti… cu vecini, cu tot, şi cu lazuri, şi cu tot vănetul, şi poete căte sănt în partea noastră”, pentru 50 lei bătuţi, iobagii vânduţi fiind Ion Măglei, Toader Pauluc, Simion Danco, Ghiorghi Danco, Ghiorghi Răus, Macsim Răus, Simion Suş şi Samson Holoşne şi Gligore Androne.

În 26 iulie 1699, Chieşco de Lucavăţ şi marele şătrar Pavel Rugină, din Putila, îşi disputau, în faţa Divanului lui Antioh Cantemir Vodă, posesia poienilor Conarca, Tovarniţul, Lubovcul, Troianul, Prislopul, Ciocălte şi Ianciulova, iar la cercetarea cauzei, făcută de marele paharnic Pavel Ciocărtan şi de marele stolnic Ienachi, sunt adunaţi, la Jadova, moşnenii Gheorghiţă de Zamostie, Onciul de Vilauce, popa Matei din Carapciu, călăraşii de Carapciu Ion Negru, Ştefan călăraş  şi Tănase Chihai, diaconul Ion Popovici, Ştefan Vlad de Jadova, curteanul Andronic Vlad, Isac Vlad, Radca şi Racoce, feciorii lui Matei de Voloca, dar şi feciorii lui Ciornohuz de Bănila, toţi aceşti martori susţinând că „Lucavăţul este un sat vechi, din descălecatul ţării, de la Dragoş Vodă”.