Google
 
sâmbătă, 20 aug 2011 - Anul XVI, nr. 196 (4794)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6478 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9793 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi şi să nu crezi!

Procesele lui Eminescu (II)

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Scriam, în articolul precedent, despre „infracţiunea de sustragere cu intenţie” de care a fost acuzat Eminescu. Aminteam şi despre faptul că Maiorescu, pe care unii îl învinuiesc, absurd, de complot pentru asasinarea poetului (!!), a comis două flagrante ilegalităţi în intenţia de a-l sprijini şi proteja. De formaţie nemţească, alergic la orice încălcare de „verboten”, mentorul Junimii l-a numit pe protejatul său la Biblioteca Universităţii, deşi nu îndeplinea principala condiţie: studii superioare atestate de o diplomă de absolvire. O a doua încălcare a legii, de astă dată doar bănuită, dar foarte probabilă, era izvorâtă din aceleaşi bune intenţii: se poate crede că, în calitatea sa de ministru al Învăţământului şi Cultelor, Maiorescu i-a facilitat lui Eminescu obţinerea unei diplome de bacalaureat, deşi nici un document şi nici un biograf nu oferă vreo informaţie privind susţinerea unui astfel de examen la Liceul din Botoşani.

S-a făcut mare tapaj pe tema intenţiei unor universităţi private de a admite (provizoriu) candidaţi fără bacalaureat, cu condiţia prezentării diplomei cel târziu în anul II de studii. Sistemul nu numai că funcţionează în alte ţări, dar are şi... tradiţie universitară. În 1869, când s-a înscris la Universitatea din Viena, Eminescu n-avea bacalaureatul. Exista, însă, forma de frecvenţă „auserordentlicher Hőrer”, care dădea dreptul la audierea cursurilor, urmând ca primul examen să fie susţinut când se va face dovada trecerii bacalaureatului. Înscriindu-se, apoi, la Universitatea din Berlin, poetul era de acum în posesia unei astfel de diplome – obţinută nu prea se ştie cum. Că înzestrarea intelectuală a ipoteşteanului, cultura sa impresionantă şi, de ce nu, geniul incontestabil ar justifica acordarea de şapte diplome, una peste alta, e altceva – legea rămâne lege.

Revenind la „procese”: Petrino acuza furtul unui „dulap boit galben cu geamuri, unui dulap boit cenuşiu, două foteluri îmbrăcate cu piele verde şi muşama, o masă de frasin în formă eliptică (sic!)”, care „se află fără justificare în locuinţa fostului bibliotecar”. De remarcat faptul că Eminescu adusese piesele de mobilier înapoi încă înainte de începerea instrucţiei. Nu recuperarea lor îl interesa pe Petrino, care, în 1876, sărise în barca liberalilor ajunşi la putere, ci „înfundarea” unui oponent politic. Când se amestecă politicul, totul devine aproximativ şi se maculează! Dar ce-i cu dulapurile „boite” şi de ce le-o fi sfeterisit poetul? Numit revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, Eminescu n-avea nici un fel de sediu al Revizoratului. Pe atunci nu exista RAPPS, nici nu se făceau achiziţii grabnice de bunuri şi servicii, aşa că noul revizor şcolar a fost nevoit să improvizeze un sediu în propria-i cămăruţă de la Trei Ierarhi.

Este de închipuit câte chintale de hârţogărie necesită funcţionarea unei instituţii ca aceea a revizoratului pe două judeţe (state de funcţiuni, numiri, revocări, plângeri, programe analitice, manuale, rapoarte de inspecţie, legislaţie, corespondenţă cu ministerul, prefecturile, primăriile ş.a.m.d.). Revizorul trebuia să le îndosarieze şi să le depoziteze undeva la îndemână. Unde? Solicitanţii care veneau la Revizorat nu puteau fi primiţi într-o încăpere mobilată cu masă, scaun, pat de lemn şi ladă pentru rufărie. Cedând propria cameră instituţiei şi mobilând-o cu câteva piese împrumutate, considerate „prisoselnice” la Bibliotecă, Eminescu nu numai că nu şi le „apropia” (citeşte „apropria”, după cum trebuie îndreptată şi o altă exprimare improprie a autorului, „fortuit” cu sensul de „forţat”), ci era autorul unui act de generozitate greu de închipuit astăzi.

De  altfel, anchetând „cauza”, judecătorul de instrucţie a considerat că şi paguba, şi intenţia sunt inexistente, aşa că acest capăt de acuzare a fost respins. Cât priveşte „furtul” cărţilor, povestea e mai lungă şi mai complicată. Voi reveni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Procesele lui Eminescu (II).
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi
Procesele lui Eminescu (II)5.055

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei