Mircea Radu IACOBAN

De regulă, am evitat să comentez revelaţiile CNSAS cu privire la turnători şi turnătorii. Continua exhibare a laturii comportamentale jalnice şi mizere este pur şi simplu deprimantă, mai ales când apar angajamente semnate, iar delaţiune s-a fost recompensat cu fărâmiţe din ruşinoasa răsplată a celor 30 de arginţi. Din postura de „privitor ca la teatru” am avut parte de numeroase surprize. Mai întâi, când vocalizele de tip „săriţi, hoţii!” veneau tocmai dinspre tagma furilor. Apoi, când am văzut vinovatele tentative de instalare a disjuncţiei între „securiştii noştri” şi „securiştii lor”. În fine, atunci când am constatat cu uimire că istoria evenimentelor din decembrie 1989 încearcă s-o aducă din condei tocmai indivizi care, până atunci, s-au aflat de cealaltă parte a baricadei, slujind contra-cost regimul expirat. Ba chiar se cutează scrierea istoriei Securităţii de către foşti colaboratori plătiţi ai „organului”! „Maestrul” Ion Cristoiu (din ce în ce mai îngălat şi incapabil să ducă o frază până la capăt) îl consideră pe „A.M. Stoenescu cel mai bun specialist al nostru despre evenimentele din decembrie 1989”. Este dreptul lui Cristoiu la opinie şi, dacă trecem cu vederea flagrantul agramatism „specialist despre”, am putea oarecum concede – dar numai de s-ar judeca sub aspect cantitativ. Stoenescu a avut cele mai dese apariţii tv „la temă” şi a scris cele mai multe cărţi despre Revoluţie (numită lovitură de stat). I-am citit opurile. Nu m-au convins. Întâi de toate fiindcă exclude complet teza spontaneităţii în revolta din decembrie. Vede numai şi numai malefice comploturi străine (care, desigur, vor fi fost, dar pe baricade au murit români). Argumentele de tipul cutare „avea o privire de ucigaş (...) nu părea a fi de la noi”, ca şi poveşti de genul complotiştilor descinşi din Dacii ale Consulatului Rus (se ştie, toate oficiile diplomatice ruse aveau autoturisme de fabricaţie sovietică...) n-au cum să convingă. Pagină de pagină se clădeşte o teorie minimalizatoare a contribuţiei române într-o revoltă, totuşi, a românilor. Într-un prim volum (2004) Stoenescu acceptă cifra de 2.000 „cetăţeni autentic revoltaţi ai Timişoarei”; peste numai un an, în volumul II, nu mai numără decât cel mult 200 de revoluţionari în cinci oraşe! În rest, străini şi gloată curioasă, de adunătură. Care-s criteriile după care au fost deosebiţi „autenticii” de „neautentici” sper s-o lămurească vreodată A.M. Stoenescu. Că, după 1989, „revoluţionarii” au puit după formula ilegaliştilor („puţini am fost, mulţi am rămas!”) e una; a reduce participarea conştientă românească la cifre de-a dreptul simbolice e alta – o  pură jignire la adresa amintirii morţilor şi destinelor stâlcite ale răniţilor din decembrie, cât şi la aceea a cetăţeanului de rând, căruia explozia de iniţiere, poate modestă, poate şi cu fitil moscovit ori budapestan, i-a insuflat hotărârea de a participa până la jertfă de partea celor revoltaţi. Multe ar fi de reproşat metodei de cercetare din cărţile lui Stoenescu: alături de analize corecte şi de impresionantul material faptic adunat cu efort notabil, se aşează interpretări forţate, uneori chiar fanteziste, asezonate cu evidentă încăpăţânare de a vedea doar ceea ce convine tezelor sale. Dar nu de asta ne ocupăm de „specialistul despre”, ci fiindcă o revistă cu tiraj şi circulaţie restrânsă, „Caietele Revoluţiei”, publică în numărul 1/2011 pe vreo nouă pagini (57-65) Nota de constatare a CNSAS din care rezultă că Stoenescu, prim-vicepreşedinte al Partidului Noua Generaţie, a fost un turnător de cea mai joasă speţă. Preventiv, el îşi declarase colaboraţionismul, dar îl reducea la „aducerea în ţară, dintr-o ţară străină, a unei fabrici de armament”, iar trimiterea dosarului lui în instanţă n-ar fi decât „răzbunarea unui idiot”. Cercetarea „idiotului” relevă că „onorabilul” Stoenescu, semnatar al unui Angajament de colaborare, a dat peste 70 de note informative, turnându-şi colegii de serviciu, ba chiar şi declanşând hăituirea unui fotograf amator ce imortaliza cozile de la „Alimentarele” bucureştene, spre a trimite pozele la Europa Liberă. A primit dl Stoenescu, pentru (cităm) „pasiunea şi priceperea cu care şi-a îndeplinit misiunile”, câte 500 de lei în trei rânduri. Lectura celor nouă pagini este greu suportabilă!

Fără alte comentarii.