Respectarea postului este o datorie a bunului credincios

Respectarea Postului este o datorie a bunului credincios, cuprinsă în porunca a doua a Bisericii.

În vremea noastră, postul a devenit pentru unii o povară supărătoare, alţii îl întâmpină cu indiferenţă sau chiar cu nemulţumire, pentru unii este pricină de murmur, dar adevăraţii credincioşi îl primesc cu bucurie.
Pentru creştinul formal, scopul vieţii se mărgineşte la egoismul lui senzual, el trăieşte numai pentru sine şi pentru plăcerile lui. El nu cunoaşte renunţarea, înfrânarea, jertfa pentru cauza superioară, pentru binele altuia. Pentru un astfel de creştin postul este un chin.

Unii creştini nu cunosc decât postul de necesitate, când medicul le recomandă un regim vegetarian, de aceea sunt trişti ori de câte ori sunt nevoiţi să postească. Sensul postului însă este altul, nu un sens medical, că este sănătos să ţii un regim alimentar, şi din când în când vegetarian, ci sensul adevărat al postului trebuie să fie spiritual, un exerciţiu care întăreşte voinţa şi arată stăpânirea asupra poftelor.

Postul trebuie să fie o jertfă liber acceptată din iubire faţă de Dumnezeu. Cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu se bucură că-I poate aduce această jertfă şi arată lumii doar bucuria ce izvorăşte din post. Jertfa lui este discretă şi rămâne necunoscută altora, ea înfrânează poftele, simţurile, impulsurile trupeşti, pentru a-L auzi şi simţi pe Dumnezeu în inimă.

Ca să auzi vocea lui Dumnezeu în sufletul tău va trebui să aduci linişte în viaţa ta, să opreşti strigarea poftelor, să porunceşti patimilor să tacă, să stingi aprinderea plăcerilor, să stăvileşti risipirea gândurilor şi răvăşirea simţurilor ... să fie linişte în viaţa ta şi-n sufletul tău, şi-n tăcerea aceasta să asculţi vocea lui Dumnezeu.

Iată, două mentalităţi creştine: una superficială pentru care postul este doar o schimbare de regim alimentar, şi de aceea e neplăcut, şi cealaltă mentalitate, care este disciplină, prin care Hristos trăieşte în noi.

Primii cred că îşi fac datoria dacă îşi schimbă felul mâncărilor, ceilalţi pun început bun prin spovedanie şi prin Sfânta Împărtăşanie, însoţesc postul de mâncare cu o înfrânare de la toate plăcerile şi păcatele, intensifică rugăciunea şi meditaţia, bunătatea, iubirea şi fapta cea bună.

Aceştia se simt uşori pentru că ştiu valoarea postului, sunt plini de bucurie şi simt că numai prin spinii înfrânării înfloresc trandafirii cerului.

(Părintele Arhimandrit Nikodim Bibart)