Cătălin MIHULEAC

Faptul că hrana ne-a acaparat total gândurile, vărsându-se pe de lături şi umplându-ne vocabularul de zi cu zi, în mod sigur e o moştenire de pe vremea comunismului, când făceam coadă la unt, la ulei, la adidaşi de porc, la tacâmuri de găină şi la multe altele care luau calea flămândă a stomacului. N-are niciun sens să negăm că, la fiecare frază, azi facem trimiteri spre oalele cu crăpelniţă, de unde ne alimentăm consistent cu figuri de stil. De exemplu, dacă ochim o slujbă mai acătării, spunem că-n acel loc de muncă „se mănâncă o pâine mai bună” sau „o pâine mai albă”, cu toate că s-a dovedit că pâinea albă e la fel de sănătoasă ca şoricioaica. Dacă cineva e specialist într-un domeniu - să zicem în teatru, în dans, în politică ori în handbal - îl caracterizăm ca pe o persoană care „mănâncă teatru pe pâine”, „mănâncă dans pe pâine”, „politică pe pâine” ori „handbal pe pâine”.

O limuzină impresionantă, demnă de toată lauda, o descriem ca întinzându-se la drum „ca untul pe pâine”; iar pe o domnişoară dulcică, lucrată în filigranul cel mai minuţios, o ridicăm în slăvile admiraţiei, exclamând: „Dac-o vezi, îţi vine s-o mănânci!”, deşi poate că alt verb ar fi mai potrivit, în locul lui „a mânca”. Şi-n sectorul biznisului comparaţiile culinare s-au instalat confortabil: un bun amic, încercând să-mi descrie ultima lui afacere, mi-a şoptit, cu gura apă: „Friptura e imensă, mâncăm cu toţii din ea!”

Totuşi, ca bun român, un lucru mă întristează: că de o atenţie similară nu se bucură şi băutura, copilul de suflet al mâncării, fără de care procesul de alunecare pe gât este, după cum se ştie, anevoios, uneori chiar imposibil. De ce nu spunem despre paginile lui Mircea Cărtărescu, marele fotomodel literar, că sunt tulburătoare ca un coniac fin sau măcar ca o tescovină; de ce nu spunem despre Marius Lăcătuş că „bea fotbal cu votcă” sau despre Irinel Columbeanu că îşi cumpără en-gros fete cu „buze de şliboviţă”? De ce nu spunem că spiciurile injectate de ură ale lui  Băsescu sunt „de calitatea unui vin de regiune”, cu struguri culeşi de pe Dealurile Chimiei, cum li se spune vinurilor făcute din chimicale?

Am dreptate când spun că băuturii i se confiscă unul din drepturile democratice fundamentale?