Cătălin MIHULEAC

Scuzaţi-mă, dar nu-i cam ăsta timpul când copilărosul Cupidon, cel cu aripile date cu gel, ar trebui să-şi împrăştie cu frenezie săgeţile în stânga şi în dreapta ? Nu se spune de când lumea că acuma, sub lupa lunii mai, până şi cele mai sfrijite inimi obişnuiesc să capete proporţii cosmice, debordând compoziţiile cu cifru chimic secret, din care se adapă şepteluri de poeţi, pictori, sculptori şi muzicieni ? Şi-atunci, unde-i celebrul zeu amintit, unde îi este borseta cu sculele înfigăreţe, unde-s victimele sale, orbecăind de fericire ? Unde au dispărut cu toţii ?

E adevărat, vedem pe la televiziuni, prin ziare şi reviste mondene fel de fel de acuplări, mai mult sau mai puţin futuriste: fotbalişti cu majorete prezentatoare de ştiri, preşedinţi de ţară cu foste fotomodele, foşti tenismeni cu actuale fotomodele, miliardari sexy la portofel cu fragede purtătoare de codiţe şi minifustiţe... Dar sentimentul acela zis „etern”, traficat odinioară de Cupidon, s-a făcut nevăzut.

Sentimentul care se manifestă acum e unul subţire, de contrabandă. Cupidon însuşi nu-i decât un contrabandist. Bagi două deşte în gură şi fluieri după el. Doar ecoul, în cel mai bun caz, se îndură să-ţi răspunză. Dar şi acela e un ecou fals.

Astea-s timpurile, nu te poţi pune împotriva lor.Nu-i greu de intuit ce s-a petrecut între timp cu micul sturlubatic, care le dădea artiştilor activitate, le punea - care va să zică - o pâine pe masă. Ca să se adapteze vremurilor crunte pe care le parcurgem, conştient fiind că într-o ţară ca România îl paşte şomajul şi linşajul, micul zeu a scos pitaci de pe cardul lui olimpian şi s-a înscris la cursuri de marketing, pentru a se familiariza cu noile teorii ale „iubirii pragmatice.” Şi-a ros, pe băncile şcolii, trei rânduri de pene din dreptul cotului, ascultând teoria supremă a cererii şi ofertei, şi s-a pus la punct. Acum, chiar dacă îşi aruncă săgeţile în văzduh, nu le mai aruncă la nimereală, cu ochii închişi, ci după criterii apropiate exigenţelor mileniului nostru.

Greşesc undeva ?