Lucian AVRAMESCU

Mitingul sărăciei de sub ferestrele guvernului Băsescu-Udrea-Boc e comentat în fel şi chip. Apologeţii cârmuirii falimentare de azi spun că numărul demonstranţilor, estimat ba la 40 000, ba la 60 000, ba coborât la 10 000, n-a fost îndeajuns de mare, că erau duşi acolo nu de foame, ci de ”adversarii democraţiei”, că, mă rog, nu merită băgaţi în seamă. Dovadă că ”măsurile de austeritate” decise şi anunţate de preşedintele-premier merg mai departe, documentul pentru FMI pentru care se ceartă membrii unui Consiliu Economic şi Social scos de la naftalină e semnat şi trimis deja peste Ocean, iar ăştia se răţoiesc unii la alţii de-a surda.

Despre demisia cerută şi strigată pe toate vocile în piaţă nici nu poate fi vorba. Nici a preşedintelui, nici a lui Boc, nici a guvernului în integralitatea sa glorioasă. De altfel, făptura de ceară a purtătoarei de cuvânt din Palatul Victoria, în general tăcută, a reuşit să articuleze câteva vorbe memorabile – „nu există nici o demisie în alb a domnului Boc închisă în vreun sertar”. Păi dacă ar fi demisie, chiar şi într-un sertar deschis, n-ar avea cum să fie „în alb”. Chiar şi cuvântul demisie desenat sus ar mânji niţel pagina care n-ar mai rămâne imaculată. Mă rog! De-ale comunicării! Oricum, ne-am liniştit în privinţa personajului cu coasa, desenat de protestatari când în chip de Moarte, când ca un bebeluş care sărută popoul preşedintelui Băsescu, acesta imaginat cu pantalonii în vine. Nu demisionează. Producţia de strigături a fost şi ea bogată, arătând că sindicaliştii s-au pregătit asiduu pentru acest miting şi şi-au vărsat năduful cum au putut mai expresiv. M-a impresionat chipul smochinit, cu o crispare, care venea din adâncul unei vieţi chinuite şi fără speranţă al unui bărbat care-şi scrisese pe frunte ”mă sinucid”. E de altfel una din soluţiile anticriză încercate de conducătorii României pentru a rezolva risipa cu pensionarii. Sigur, tabelele comparative arată că avem cele mai mici pensii din Europa. Cum să mai tai pe dungă o felie de parizer groasă de un milimetru? Uite că se poate. Se poate trăi cu o pensie cât jumătatea întreţinerii de la bloc? Nu ştim, dar trebuie încercat. Cineva va  fi obligat să rămână  în viaţă pe fiecare scară de bloc pentru a număra morţii.

Foarte des s-a spus şi strigat în Piaţa zisă a Victoriei ”nu mai furaţi bugetul”. Nu mai prădaţi banii pe şmecherii şi clientelă. Unde sunt miliardele  cu care ne-aţi îndatorat?  Dar cine să răspundă unor demonstranţi neconcludenţi ca număr şi profesii. Poţi lua în serios o mână de pensionari sfrijiţi şi nişte doctori şi profesori aduşi aici de forţe oculte să facă diversiuni? În legătură cu diversiunile asupra cărora preşedintele a avertizat, spunând că va fi nemilos sau ceva de genul ăsta (adică va pune mitraliere cu bomboane pe diabetici), nu s-au prea petrecut. Nu tu mineri cu răngi de fier, nu tu grupuri puse pe spart geamurile Guvernului, doar vorbe şi pancarte. N-a venit Coposu să vândă ţara imperialiştilor şi nici măcar Geoană s-o predea ruşilor. Singurul act care ar putea fi catalogat ca diversionist a fost arătarea în piaţă a celui mai antipatic politician contemporan, nu din PD-L, ci din toate partidele la un loc, pe numele de familie Hoară. Nefericitul ăsta îngâmfat şi demagog până la cer şi bogat până mai sus de bolta înstelată, a venit, cică invitat, la Antena 3 care transmitea direct dintre demonstranţi. Păi parcă ştiam că prin decizie de partid, de la Băsescu până la ultima Ritzi din Pocreaca, nimeni din partidul la putere  n-are voie să-şi arate faţa la televiziunea mogulului. Înseamnă că Hoară a fost trimis de conducerea superioară. Să facă ce? Să-i îmbuneze pe demonstranţi să nu mai urle ”Jos Băsescu!”? Să-i convingă că tăierea amărâtelor lor de pensii şi salarii e un gest patriotic, unic ca variantă de ieşire din criză? Politiceşte, Hoară e un tip cu râie. Cum să trimiţi în  mijlocul  oamenilor, amărâţi de ale lor, un asemenea specimen, pe deasupra şi secretar de stat în Guvernul care tăcea mut, în spatele geamurilor păzite de jandarmi? Nu cumva aceasta a fost diversiunea? Hoară a fost doar înjurat, stropit cu apă şi bătut cu ouă. Dar dacă ar fi fost linşat? Dacă, Doamne fereşte, un pietroi îl nimerea în cap şi murea? Nu era prilej de a arăta că forţele ostile democraţiei băsesciene  au ocupat centrul Capitalei şi au trecut la asasinarea demnitarilor nevinovaţi? Din fericire, Hoară n-a ajuns o victimă a bătăliilor stradale şi nici nu a permis declanşarea unui sistem represiv, zice-se, mai numeros şi mai antrenat decât cel al lui Ceauşescu. Poate data viitoare. Oricum, nu mai încercaţi cu Hoară. Sunt convins că, după păţania de miercuri, nu se va mai lăsa dus nici  dacă-l bagi nu în zece consilii de administraţie, ci în 3000 şi îi promiţi că-l faci regina Angliei.

Un test al iubirii populare pentru guvernanţi s-a făcut totuşi prin nefericitul Hoară şi unii ar trebui să înveţe câte ceva din acest experiment.