Cătălin MIHULEAC

Multă vreme m-au enervat acei părinţi, nenumăraţi, care-şi târâie după ei ca pe nişte trene copilaşii prin cârciumi, lăsându-i să chiuie ca tătării şi să improvizeze giumbuşlucuri, printre picioare de mese şi de meseni. Sunt micuţi de-o fragedă bucălare, care strică fără milă relaxarea catifelată a publicului de crâşmă, manifestându-şi pe cele mai înalte voci neastâmpărul, în timp ce tati şi mami înjunghie friptane în sânge, sorb din butelci vinuri la fel de sângerii şi adesea pregătesc atmosfera pentru a aduce pe lume alţi scandalagii.
Totuşi, de-un timp, de când m-am mai luminat şi eu, mi-am zis că prezenţa plozilor în restaurante e un lucru normal, demn nu de oprobriul, ci de salutul nostru. Cinste lor, părinţilor care-şi remorchează odraslele în crame şi la terase, întrucât cârciuma a devenit principala instituţie de formare a tineretului din ţara noastră!
Doar la cârciumă, sub ocrotirea aromelor culinare şi bahice, micuţii noştri îşi pot forma un vocabular complet, din care să nu lipsească sarea şi piperul înjurăturilor deocheate; doar aici, unde spiritul românesc îşi trage pe el trei rânduri de mujdei, se pot iniţia copiii patriei în vraja înţeleaptă a bancurilor fără perdea. Doar în cadrul educaţional al cârciumii, îngeraşii cei mucoşi îşi pot dezvolta aptitudinile pentru ştiinţele exacte, stabilind legătura matematică dintre cantitatea de riduri ale lui mami ori dintre gradul de buhăire a lui tati şi numărul paharelor de vodcă şi de coniac nimicite de cei doi, cot la cot.
Şi, mai cu seamă, doar la cârciumă, micuţii deprind dezinvoltura de a se plimba cu şliţul descheiat, după pilda câte unui nene afumat, care revine de la budă uitând să-şi tragă fermoarul. Dar câţi oameni importanţi ai planetei nu s-au plimbat în carieră cu şliţul descheiat, făcând din asta aproape o filozofie de viaţă? Preşedinţii americani Kennedy şi Clinton ori premierul italian Berlusconi sunt doar trei dintre exemplele internaţionale, dar şi noi i-am avut pe cei doi celebri Paulici: Everac şi Păcurariu.