Mircea Radu IACOBAN

La drum lung, în maşină, ce să fac, ascult radio – instituţie căreia, în tinereţe, i-am dedicat aproape zece ani. Încă de atunci mi-a rămas credinţa că radioul naţional este, înainte de orice, o şcoală de vorbire românească. Până ajunge ascultătorul să dezghioace conţinutul informaţiei, intră în contact cu vectorul acesteia – cuvintele adunate din eter.

Dacă realizatorii diverselor emisiuni în direct mai pot beneficia de oarece indulgenţă pentru mici scăpări şi imperfecţiuni, crainicul de studio, care dă citire în tihnă unor ştiri printate la computer şi care, de regulă, nu-s la prima vedere, n-are nici o scuză.

Timp de circa patru luni am făcut cândva, la Radio Bucureşti, ceea ce se numea „crăinicie de studio”, prezentând calupurile de informaţie brută, de la radio jurnale până la buletine meteorologice, ora exactă şi reclamele vremii la... vată hidrofilă. Ţin minte cu câtă conştiinciozitate îşi pregăteau intrarea în emisie mai vârstnicele şi mai experimentatele colege Constanţa Sava şi Georgeta Perlea.

Odată, nu s-au pus de acord cu pronunţia numelui kilometric al unui prim-ministru de prin Sumatra şi au amânat ştirea, spre a putea, până la următorul radio-jurnal, să consulte un specialist în domeniu.

Acum, ascult total uimit cum două crainice, în acelaşi buletin de ştiri, aflate nas în nas în aceeaşi cabină şi vorbind la acelaşi microfon, pronunţă numele capitalei georgiene una corect, Tbilisi, cealaltă flagrant incorect, când „Tibilisi”, când „Tiblisi”. Se aud una pe cealaltă, ştiu prea bine că aceeaşi capitală nu poate avea trei denumiri diferite, dar fiecare o ţine pe a ei: Tbilisi/Tibilisi/Tiblisi.

Înainte de 1989, la Radio funcţiona aşa numitul „serviciu post-control”, unde nişte persoane deloc simpatizate urmăreau silabă cu silabă prestaţia crainicilor, după care alcătuiau buletine interne în care se semnalau bâlbele şi incorectitudinile, cele mai gogonate fiind subliniate cu roşu. Nu se lăsa cu sancţiuni. Simpla prezenţă în aceste buletine era deranjantă şi chiar descalificantă.

Probabil că post-controlul s-a desfiinţat, fiind considerat nedemocratic, amintitor de răposata cenzură, dacă nu chiar un atentat la libertatea de creaţie şi expresie a gazetarului. Se uită complet faptul că vocea radioului este, prin ea însăşi, cel mai important purtător de norme lingvistice şi că ţara vorbeşte nu numaidecât cum a învăţat la şcoală, ori a legiferat Academia, ci precum aude la radio şi TV.

Pronunţia substantivului propriu Tbilisi prezintă o oarecare dificultate articulatorie prin vecinătatea consoanelor tb, necaracteristică limbii române. Chiar şi mai lesniciosul tp primeşte corecţii... incorecte prin acţiunea legii minimului efort, astfel că optsprezece devine „optisprezece”. Acelaşi păcătos de i intrus, ce trădează nu numai lene articulatorie, dar şi un precar bagaj cultural.

Nu-i putem pretinde vânzătoarei din piaţă ce pronunţă „pă’n’jel” în loc de „pătrunjel”, dar se presupune că, obligatoriu, face parte din înzestrarea minimă a lucrătorului în radio.

După ce am avut plăcerea să aud nume proprii nemţeşti citite... englezeşte, după ce m-a oripilat pronunţia idioată „Sulină ceainăl” pentru... Canalul Sulina, după ce azi aflu că-i ora douăsprezece şi, mâine, altă voce îmi spune că-i doisprezece, după ce accentuarea numelor proprii, în transmisiile sportive, este de-a dreptul haotică (Sénocico devine Senocíco etc. etc.), mai vine şi acest Tbilisi/Tibilisi/Tiblisi să demonstreze că, la Radio, ori nu se conştientizează influenţa hotărâtoare a instituţiei în impunerea corectitudinii limbii ce-o vorbim, ori această chestiune pur şi simplu nu interesează!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tbilisi/Tibilisi/Tiblisi.

Comentarii