Google
 
marţi, 22 apr 2008 - Anul XIII, nr. 95 (3776)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7794 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3124 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi şi să nu crezi!

Copiii, la teatru

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Iarna lui 1948. Aveam 8 ani. Era o iarnă bucovineană cum scrie la carte, cu nămeţi şi viscol subţire. Unicul autobuz Iţcani-Suceava, o biată rablă nenorocită, nu circula. De la difuzorul staţiei de radioficare am aflat că, în vechea sală „Dom Polski”, venea în turneu Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti. În pofida îngrijorărilor şi opreliştei mamei („unde să te duci, băiete, că-s troiene şi nici cursa nu mai merge?”) am pornit-o prin zăpadă, de unul singur, nu cumva să pierd povestea lui „Harap Alb”.

Când am ajuns, nu mai era nici un loc, aşa că am rămas în picioare, în spatele ultimului rând. Sala era pur şi simplu vrăjită – poate şi fiindcă pe atunci televiziune nu exista, la cinematograf rulau numai filme alb-negru cu Matrosovi şi stahanovişti, iar spectacole teatrale pentru copii n-ajunseseră până atunci în Ţara de Sus – aşa că reprezentaţia cu marionete pur şi simplu ne-a tăiat răsuflarea: n-am pierdut un cuvinţel, am suferit şi ne-am bucurat odată cu eroii lui Creangă încât ne-au dat lacrimile şi, când s-a lăsat cortineta, am rămas minute bune muţi şi încremeniţi.

A fost primul spectacol de teatru din viaţa mea şi, nu ştiu prin ce ciudate mecanisme preferenţiale ale memoriei, revăd şi acum, după 60 de ani, multe dintre scene în amănunt, inclusiv culorile costumelor – ba chiar aud şi fragmente din ilustraţia sonoră înfiripată din clinchete de xilofon...

... Zilele trecute, am urmărit o premieră la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi, instituţie de care m-am despărţit în iunie 2006 – deci, acum aproape doi ani. Nu ştiu ce mutaţii ciudate s-au petrecut în lumea şcolii româneşti, dar după un atât de scurt răstimp, am descoperit un cu totul alt public. Complet nepregătit pentru teatru, total neinteresat de ceea ce se petrece în scenă, vulgar până la bădărănie.

Reprezentaţia (o dramatizare de Ion Hobana după „Omul invizibil” de H.G. Wells) era doldora de elemente spectaculoase, trucaje ingenioase, proiecţii cinematografice, manevre tehnice de efect – adică, tot tacâmul apt să ţină permanent spectatorul în tensiune, purtându-l din surpriză în surpriză. Dar, de necrezut, parcă se derula pe programul 1, în vreme ce sala era pe 22. Primul gong şi scăderea luminii au fost întâmpinate cu un cor de urlete şi fluierături de-ţi spărgeau urechile. Hărmălaia de stadion rapidist nu s-a potolit nici când actorii au încercat să-şi rostească replicile. A fost nevoie de repetate şi insistente intervenţii ale profesoarelor, care şi-au asumat, de voie, de ne-voie, rolul de poliţie a sălii.

În fine, acutele s-au mai potolit, rămânând însă, pe tot parcursul reprezentaţiei, un murmur ce aproape acoperea vocile interpreţilor. Cum se reducea lumina, cum se aprindeau şi începeau să danseze zecile de ecrane albăstrii ale telefoanelor mobile, iar din mini-lanterne focalizate se aplicau benghiuri roşii pe nasul actorilor. Circulau din mână în mână pungi foşnitoare cu pufuleţi şi covrigei (au luat modelul, probabil, din sălile de cinema...) şi ronţăiala generală era însoţită de cele mai diverse comentarii şi chicote. Apoi au început să-şi dea telefoane între ei, de sunau câte cinci odată – prilej pentru aşa-zişii spectatori să iasă din sală (chipurile, spre a menaja reprezentaţia!), pentru asta deranjând câte un întreg rând de scaune. Actorii îşi dădeau duhul pe scândura scenei – ei, şi ce? O singură disponibilitate funcţiona din plin: priza la eventuale replici de haz. Care, în scriitura unui clasic englez, nu-s presărate  cu umor beteag gen „Vacanţa mare”, ci funcţionează cu o anume subtilitate, pe care nimeni n-avea chef s-o identifice. Ca să nu mai vorbim despre eventualitatea accesului la ideatica profundă a operei lui Wells, cel atras de „partea întunecată a ştiinţei, de aspectele morale care trebuiesc puse în discuţie ori de câte ori omul se decide să modifice natura în favoarea sa”. Aş! La ce bun? Canci! Şi nu erau copii aduşi din cine ştie ce cătun amărât, ci, pasămite, din şcoli reprezentative ale oraşului luminii moldave, Iaşi.

Am două întrebări. Prima: cine-i de vină? Teatrul, şcoala, familia, televiziunile, internetul, barul, stadionul? A doua, de-a dreptul dramatică: ce-i de făcut?
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Copiii, la teatru.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
Copiii, la teatru5.056

Shopping City Suceava
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   RASPUNS trimis de
(22 apr 2008, 14:56:38
DA DOMNULE IACOBAN, AS VREA SA VA RASPUND.PRIMA VINA ESTE A PARINTILOR, PT CA ACESTI COPII NU STIU CE ESTE RESPESCTUL, NU STIU SA STEA LINISTITI LA O REPREZENTATIE, MACAR DIN BUN SIMT , DACA TOT NU INTELEG NIMIC.A DOUA VINA CRED TOTUSI CA O AU PROFESORII, CU TOATE CA NU PREA MARE.APOI IN ORDINE ALEATORIE TV, INTERNETUL...PACAT DE ACTORI SI DE PRESTATIA LOR.CA DE OBICEI VA FELICIT PT ARTICOL.
2.   Urmari firesti trimis de
(22 apr 2008, 20:35:59
Pot paria ca majoritatea erau copiii parintilor ce se delectau la spectacolul blasfemiant al Pipidei.Cine-i de vina ? Si "Monitorul",ce gazduieste saptaminal articole cu teme trase de par semnate de mediocritatea erijata in reprezentanta a Societatii Civile.Care societate si mai ales de unde autoritate profesionala la diforma creatura ?
2.1  RE: Urmari firesti trimis de
(23 apr 2008, 07:40:13
Ai o obsesie...Pacat! Uneori lasi impresia unui om inteligent...
2.2  RE: Urmari firesti trimis de
(24 apr 2008, 17:12:09
Chiar este un om inteligent...
3.   Noi trimis de
(23 apr 2008, 09:01:56
Cine-i de vina? Noi domnule Iacoban.Si eu,si dumneata,si toti ceilalti.Fie parinti,profesori,neparinti sau neprofesori, etc.Exista perioade in viata popoarelor cand se ajunge in astfel de faze.Sper ca si la noi,la romani,aceasta sa nu mai dureze mult.Ce-i de facut?.Ei... aici e aici.Copii nostri au fost si sunt educati asa cum i-am educat.Cel mai frecvent sfat,zic eu,a fost acela de"fa orice numai sa razbati in lume".Urmarile.....?Le vor simti actualii copii,ai nostri,la maturitate.De abia atunci se va vedea cat am gresit noi cei maturi de azi si cat au gresit ei.Atunci se va schimba modul de gandire si comportament.Daca va fi pace,nepotii nostri vor deveni mai civilizati decat noi,pentru ca vor fi educati mai bine decat i-am educat noi pe copii nostri.Sper sa nu supar pe nimeni.Mi-am expus doar o umila parere.Sa fim totusi optimisti.Viata merge inainte cu bune,cu rele....

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

Optik Tataru Suceava Centru Nicolae Balcescu 8 Tel 0730880866
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei