Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
„La Capşa, unde vin toţi seniorii / Local cu două mari despărţituri / Într-una se mînâncă prăjituri / Şi-n alta se mănâncă scriitorii.” Epigrama, cu largă circulaţie în epocă, ar putea lăsa impresia că oamenii scrisului din perioada interbelică îşi priveau confraţii cu ochi de... antropofagi! Nimic mai fals. Arma duelului era, de regulă, floreta strofei cu haz şi tâlc, iar în breaslă se perpetua o solidaritate imposibil de regăsit în luminatul veac XXI, când orice reuniune scriitoricească conţine mai mult potenţial exploziv de mare risc decât meciurile Rapid-Steaua. Sigur că nu era „paradisul general”, că existau şi destule idiosincrazii, dar scriitorimea se respecta, cultivând întâi de toate prietenia, sprijinul reciproc în momente grele, preţuirea, şi lăsând loc doar accidental disputei vehemente de orgolii. Iaşul, care a oferit cândva istoriei literare lecţia marii şi rodnicei amiciţii Eminescu-Creangă, a dezvoltat cel mai hotărât cultul solidarităţii de breaslă, ducându-l până la exemplaritate. Atunci, ca şi acum, opiniile politice erau varii şi, de regulă, ireconciliabile, întinzându-se pe toată lărgimea spectrului, de la extremismul zărghit de dreapta (Giorge Pascu) la socialismul de Sărărie (Const. Stere), însă, greu de crezut, nu afectau relaţiile inter-umane. Când Goga a revenit, în vizită, la Iaşi (lucrase aici în anii refugiului), a fost întâmpinat, la gară, de scriitorimea ieşeană în păr. Deşi insistenţa cu care ardeleanul a găsit de cuviinţă să-şi susţină tezele politice a deranjat evident, la plecare l-a condus aceeaşi formaţie, intactă: „Una-i una, alta-i alta!”, ar fi exclamat Topârceanu. Iar când se susţineau cicluri de conferinţe, temele tratate denunţau încă din titluri exclusivismul: în 1935, Ralea a conferenţiat despre „Germania şi ideologia naţional-socialistă”, după care a urmat Petre Andrei, cu subiectul „Lenin şi Rusia sovietică”. Imposibilă o astfel de largă deschidere astăzi, când judecata de valoare începe, obligatoriu, cu întrebarea „ăsta, cu cine-i?” Sus Tudorache dacă-i de-al nostru, jos Tudorache dacă-i de-al lor! Şi nu numai scriitorii, dar în general intelectualitatea ieşeană practica solidaritatea „de castă”, opunând-o partizanatului agresiv de grup. Când, în 1937, se ardeau în pieţele publice cărţile lui Sadoveanu (şi Primăria din Fălticeni iniţia demersuri pentru retragerea titlului de cetăţean de onoare!), scriitorii, dar şi actorii ieşeni organizează o fastuoasă sărbătorire (nu se împlinea nimic; era un act de curajoasă frondă şi atât) omagiindu-l deschis pe autorul „Baltagului”. Existau, după cum se vede, proteste publice şi atunci, numai că ele îşi propuneau să susţină cutare personalitate, nu să demoleze. Petre Andrei a fost acceptat (atunci!!) ca profesor universitar numai datorită sprijinului general şi pledoariei de excepţie a lui Ibrăileanu. Când, la rîndu-i, Ibrăileanu a fost primejduit (se cerea scoaterea lui de la Universitate!), Al. O. Teodoreanu a ajuns până la a-l provoca la duel pe Giorge Pascu, sforarul cabalei. În 1932, toţi scriitorii ieşeni au sărit în sprijinul năpăstuitului Bacovia, trei ani mai târziu, Kirileanu l-a salvat pe Iorga organizând o evadare... cu pluta, iar când, în 1933, a fost atacată crunt libertatea presei, condamnându-se în bloc „gazetarii vânduţi”, Sadoveanu s-a implicat decisiv: „Deşi străbatem împrejurări tragice, trebuie să continuăm a onora bunurile libertăţii. Îndeosebi, trebuie să păstrăm cuvântului scris privilegiul pe care-l are.” Dacă adăugăm gesturile individuale de mare generozitate (G.M. Zamfirescu l-a cules de pe drum pe Bogdan Amaru, abia ieşit din sanatoriu şi l-a găzduit în cămăruţa lui din podul teatrului, Sadoveanu l-a recuperat pe „dezamăgitul” Panait Istrati – „vino la mine, la Iaşi, bre, omule necăjit...” - Sandu Teleajen l-a debutat pe banii lui pe G. Lesnea etc. etc.) înţelegem cum şi de ce s-a organizat, în 1931, conferinţa „Despre prietenie”, cu participarea lui Topârceanu, Sadoveanu, Demostene Botez, I.I. Mironescu, Panait Istrati, Otilia Cazimir, Gr. T. Popa, George Lesnea ş.a. Înţelegem mai bine şi exclamaţia lui Dimitrie Anghel: „Iaşul e ca o vastă familie în care toţi se cunosc, se ajută şi se tolerează.”
A fost odată.
