Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Ascult muzică uşoară în maşină. De nevoie: piese simfonice nu se transmit decât la ceas de doliu naţional, iar „populara” este tot mai desfigurată de cântăreţii ce-şi inventează cu nesimţire texte, atribuindu-le ilicit folclorului românesc. Şi constat că relaţia muzică-text se dezvoltă în sens invers decât ar pretinde normalitatea evoluţiei, apropiindu-se tot mai mult de definiţia lui Marius Chicoş Rostogan, adică, muzica este aceea care ne gâdilă urechile în mod plăcut – şi-atât. Care text cu cap şi coadă, ce versuri, de ce idee, de unde logică, la ce bun gramatică? Păi dacă se bagă sănătos terţa şi-i gâdilată plăcut urechea naţiei, nu-i destul? Aşa că suntem invitaţi să suferim abitir alături de acea nefericită doamnă care „era o stea în carul mare”, dar, „din prea multă supărare /a revenit printre femei.” Nu se dau desluşiri cu privire la motivul marii supărări. Şi noi care credeam că acolo, sus, în ceruri, nu-i decât împăcare, tihnă şi verdeaţă! Or fi mâncătorii şi printre stele, de s-a mâhnit într-atât dumneaei, revenind pe pământul caltaboşilor lui Remeş! Uite-aşa, de dragul rimei (nimic de zis, frumos îmbrăţişată) este băgat sub preş până şi ultimul rudiment al ideii! Dar ce spuneţi de versurile „Hai să fim mereu uniţi /ca şi codrii împăduriţi”? Într-adevăr, în România a apărut şi realitatea codrilor despăduriţi (vezi Valea Tazlăului ş.m.a.), dar pleonasmul rămâne pleonasm, indiferent de neobrăzarea gaterelor ce-au bărbierit coastele Carpaţilor mai rău decât pe vremea Sovromurilor şi, în pofida scandalului mediatic, fierăstruiesc în continuare molizii codrilor...împăduriţi. Cât or mai fi să fie... La fel de idiot este şi distihul ce-l aud mereu pe toate posturile “Îţi aminteşti cum ne-aminteam /de zilele când ne iubeam?” Sigur că, amintindu-ţi amintirea amintirilor amintite, mai uiţi de logică şi de sintaxă – trăiască melodia! În aceeaşi ordine de idei, adică, a aberaţiilor profund ilogice, ne facem datoria cetăţenească să menţionăm “versurile””O secundă mi-a fost de-ajuns (...) şi m-am îndrăgostit într-un minut.” Ori “Vreau să te întorci la mine / fără tine mi-este bine.” (!!) Culmea culmilor idioţeniei cu ştaif o deţine uluitorul text „Sunt trei zile deja de când n-ai mai fost pe-acolo / la discolo. Mă simt ca Marco Polo”, la egalitate cu „Încep să cred că viaţa e o fată toantă / făcută să mă simt ca Henry Coandă”. Cum se vede, băieţii e culţi, ştie despre Marco Polo şi Coandă, aşa că-şi ia libertatea să-i amestece în ciorba nenorocită a unor astfel de compuneri retardate! Lună de lună, textierii analfabeţi şi inculţi încasează grase tantieme de pe urma difuzării cretinismelor pe note. Caravana duduitoare a muzicii uşoare lucrează asemenea unui computer lipsit de antivirus. Şi-i tot mai infectată. Motiv pentru care încep să regret cenzura. Nu cenzura politică, cât pe aceea a specialiştilor. Pe cât de hulită, pe atât de necesară.
P.S.
Poate-mi explică şi mie cineva cum e cu ofsaidul lui Goian. Mingea i-a venit de la adversar, respinsă de Stekelenburg – aşa că ofsaid n-are cum fi. În faza precedentă, Goian n-a jucat mingea, ci Codrea, care a şutat cu capul – de unde ofsaid la fundaşul naţionalei? Nici găselniţa cu ofsaidul reactivat nu ţine, fiindcă nu se poate reactiva ceea ce n-a existat. O singură gazetă olandeză a scris despre un „gol dubios” (ofsaid n-a zis!), în rest, nici un reproş în presa batavă. Bine că ne-am găsit chiar noi s-o facem pe deştepţii, cinstiţii şi obiectivii!"
