Un erou al vremurilor noastre: Virgil Săhleanu

Din ce în ce mai mult se discută în mass media că țara a fost vândută de către conducători aflați vremelnic la putere și ne îngrozim când, aproape în fiecare zi, aflăm amănunte despre câte un tun răsunător dat, într-un domeniu sau altul, în vremea celor trei decenii și ceva, de când unii au înțeles libertatea ca o turtă, ce poate fi trasă pe spuza lor. Îmi amintesc de prima afirmație a unui puternic al vremii că industria românească este un morman de fiare vechi. Acesta a fost semnalul că, dacă tot e fier vechi, se poate înfrupta fără prea multă grijă, din acest morman, cât mai repede, până ce nu vine altul să-ți fure ciolanul. Au fost alungați din toate domeniile oameni specialiști, cu multă experiență, sub pretextul că au fost comuniști, dar adevăratul motiv era pofta de a pune mâna pe putere și de a se înfrupta fără de măsură din avutul statului. Așa s-a ajuns că principala grijă a „luptătorilor vremii” avea să fie transferul din buzunarul statului în buzunarul propriu. Pentru a-și atinge scopul au lăsat totul de izbeliște. Sub frumoasa zicere latină „Restitutio in integrum” cu acte, dar și pe bază de mărturii, s-au făcut o mulțime de restituiri false, au fost păcăliți bătrânii care aveau dreptul la aceste restituiri și le-au cumpărat drepturile pe mai nimic. Încep să apară băieții deștepți, care știau totul, mai ales, cum să fure și cum să vândă rând pe rând industrie, agricultură, patrimoniu, chiar și sufletul și l-au vândut.

Desigur că de acest haos au profitat din plin mai întâi străinii care ne-au promis că vom ajunge foarte repede la nivelul lor de trai, atât de mult de râvnit de români.

M-am întrebat deseori: Noi unde am fost în acele timpuri? N-am văzut? Și dacă am văzut, de ce n-am acționat? Oare nu avem și noi o vină? Oare nu noi ne-am dus cu bruma noastră de bani la Cluj sperând s-o sporim de opt ori și am îmbogățit niște escroci și potentați ai vremii? Nu cumva noi, ăștia de jos, am rămas cu mentalitatea din vremea comunismului: „Fură de la stat, nu de la mine. De ce să mă bag eu?”

Acum stăm și ne uităm neputincioși cum avem și noi miliardarii și milionarii noștri pe care nu-i întreabă nimeni de unde au făcut averile și ne plângem cum de am ajuns în această situație catastrofală? Personal, dacă m-aș uita în oglindă, ar trebui să recunosc cu rușine că nu m-am implicat îndeajuns în viața socială care zi de zi s-a  îmbolnăvit mai rău.

A făcut-o, în schimb, colegul meu de școală elementară, din Pârteștii de Sus, Nicu, așa cum îl numeam noi, colegii, și cum era strigat și în familie.

Nicu era fiul inginerului Vasile Săhleanu de la Salina Cacica, s-a născut în anul 1946, fiind numit în acte Virgil. După Școala Elementară din sat, a făcut Școala Medie „Ștefan cel Mare” din Suceava și în 1969 termină Facultatea de Mecanică și Motoare Termice de la Institutul Politehnic din Iași. A fost inginer la Uzina Mecanică Suceava vreo 15 ani, după care s-a transferat la Uzina Metalurgică Iași (unde era director tot un bucovinean, Onofrei Parascan) care a devenit apoi TEPRO Iași.

Până în 1989, TEPRO Iași avea în jur de șapte mii de salariați și era cel mai mare producător de laminate și țevi din Europa. Avea contracte în peste 50 de țări și era o întreprindere deosebit de profitabilă. Dar s-a întâmplat aici, la fel ca aproape în toată țara, procesul de falimentare, la început pe nesimțite și apoi, din ce în ce mai accelerat, până ce prin 1999 a ajuns în condiții grave de subzistență.

De prin 1997 încep demersurile de privatizare și singurul ofertant (Asociația salariaților deținători ai acțiunilor TEPRO Iași primite prin programul privatizării în masă), deși îndeplinea condițiile, a fost respins. La o nouă licitație a apărut un nou cumpărător, firma „Zelerzani Veseli (Fierarii veseli) a unui om de afaceri ceh, prin intermediul polonezului Frantisek Priplata, pe bază de procură.

La licitație este declarată câștigătoare asociația salariaților din uzină și comisia se retrage pentru întocmirea procesului verbal. După mai multe ore de dezbateri comisia trece în procesul verbal drept câștigătoare firma omului de afaceri ceh, motivând schimbarea pe loc a unor condiții din contract, promițând niște investiții cu ajutorul unor bilete de ordin, care mai târziu s-a dovedit, în justiție, a fi false.

Salariații au devenit din ce în ce mai revoltați și este ales cel mai intransigent luptător pentru dreptatea lor, inginerul Virgil Săhleanu.

Drept urmare alegerii sale și împotrivirii vehemente cu probe în instanțe de judecată și câștigarea unor procese este destituit din funcția de inginer-șef, ba chiar i se desface și contractul de muncă.

Uzina este falimentată zi de zi și se mai concediază peste o mie de salariați. În acest timp inginerul Săhleanu, mereu cu acte doveditoare, de netăgăduit, câștigă în instanță dreptul salariaților de a fi reîncadrați în muncă și pe ale sale de a fi repus în funcție. În lupta sa a ajuns și la unii politicieni ai vremii care, voit sau nu, încep să-i dea dreptate și ajung cu dosarul la FPS (Fondul Proprietății de Stat), unde se împotmolește. Văzând patronii că nu o pot scoate la capăt cu nicio amenințare sau intimidare cu inginerul Săhleanu, au hotărât, cu ajutorul șefului unei firme de pază din Vaslui, să-l ucidă. Pe 7 septembrie 2000, inginerul Săhleanu a ieșit din casă  cu dosarele pregătite pentru un nou proces ce urma să aibă loc în ziua aceea și a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit de către cei doi asasini plătiți de patroni în scara blocului unde locuia.  A fost condus pe ultimul drum de peste cinci mii de oameni și slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Daniel, mitropolit al Moldovei și al Bucovinei.

Moartea liderului sindical a avut un oarece ecou de solidaritate în țară și, din câte știm, nimeni n-a dat mai mult pentru salvarea țării.

Muncitorii ieșeni nu l-au uitat și nici nu-l vor uita, ridicându-i un monument în curtea uzinei, unul la cimitirul „Eternitatea”, unde este înmormântat, un bust la casa părintească din Pârteștii de Sus și cea mai mare pictură murală din Iași, de zeci de metri lungime și lățime, pe un perete exterior al Casei de Cultură a Sindicatelor din Iași.

Din câte știu, mulți au avut de îndurat încercând să apere avutul țării, dar numai unul a ajuns la sacrificiul suprem: Virgil Săhleanu din Pârteștii de Sus, județul Suceava.

Drept recunoștință, cred că ar trebui cunoscut și amintit mai des, nu numai la Iași și în Bucovina, ci în toată țara.

Prof. Gheorghe Solcan