FILON LUCĂU, un nume ce trebuie pus pe Obcinele Bucovinei

Motto

Cu o viaţă parcursă aici pe Pământ între 6 august 1933 şi 25 octombrie 2021, Filon Lucău, fost absolvent al Facultăţii de filologie din Cluj şi fost profesor de limbă română în satul natal Botuş, comuna Fundu Moldovei, rămâne în memoria colectivă a bucovinenilor şi a tuturor românilor ca un nume puternic încărcat de simbol, un nume cât un munte. Deprins cu îndemânare şi conştientizat de frumosul tradiţional în propria familie (tatăl cojocar, mama creatoare de cusături pentru împodobirea articolelor de îmbrăcăminte), stăpânitor în cele mai frumoase taine şi incantaţii ale limbii române ca absolvent de filologie şi profesor de limbă română în satul natal, fost director al Căminului Cultural Fundu Moldovei, maestrul Filon Lucău a îndrumat activitatea artistică din comunitate, a înfiinţat şi a condus Festivalul de cultură „Cântecele Obcinii”, Festivalul de muzică religioasă „Buna Vestire”, a înfiinţat şi a condus Ansamblul folcloric „Arcanul”.

Peste toate acestea însă, pasiunea lui cea mare a  rămas  etnografia, culegerea şi promovarea textelor etnografice şi ceea ce l-a consacrat definitiv, pictura pe sticlă, participând la numeroase expoziţii, unde a fost răsplătit cu onoruri. Textele de folclor au fost culese de maestrul Lucău „direct de la sursă, prin folosirea unor chestionare sau prin participarea directă la manifestări generatoare de astfel de producţii – nunţi, botezuri, cumătrii, şezători, clăci, hore, hramuri, manifestări păstoreşti – adevărate laboratoare în care s-au creat şi cizelat aceste minunate bijuterii de artă şi cultură”. Şi a reuşit, cu sprijinul temerarei sale soţii, doamna profesor Alina Andruhovici Lucău, să le cuprindă în antologia „Şirag de nestemate din vechime adunate”, apărută la Editura Accent Print în anul 2014.

Împreună au izbutit, ca nimeni alţii, prin textele culese cu respectarea particularităţilor de limbaj și a normelor ortografice şi de punctuaţie „să scoată din uitare partea cea mai frumoasă a tezaurului folcloric din zona Fundu Moldovei(...) - accentuând spiritul creator al omului de rând, al dragostei de a munci, dar şi de a trăi frumos”. În prestigioasa sa activitate de etnograf, maestrul Filon Lucău remarca: „Locuitorii de aici, pe lângă sănătate şi optimism, au capacităţi intelectuale deosebite, întrucât dulceaţa versurilor şi a melodiei este exprimată cu multă uşurinţă... Cântecele, ritualurile, oraţiile de nuntă şi urăturile de Anul Nou sunt adevărate imnuri închinate fericirii omului”. Tot în lucrarea „Şirag de nestemate din vechime adunate”, maestrul Filon Lucău concluzionează: „Unui popor, credinţele îi sunt tot atât de fireşti ca respiraţia, nutrirea, vorbirea, munca... Credinţele, moravurile, cutumele sunt poporul însuşi” și „...împreună cu limba, obiceiurile populare sunt un modus vivendi...”

Magnifică este şi descrierea obiceiurilor, a manifestărilor care însoţesc cele trei momente esenţiale din viaţa omului pe Pământ: naşterea, căsătoria, moartea. Vorbeşte de asemenea, atât de frumos, despre obiceiurile de iarnă pe care le numeşte „... grandioase spectacole populare... pluguşorul - o manifestare cu rezonanţe adânci în istorie (pocnetul de harapnice, mugetul buhaiului, sunetele de clopot şi de zurgălăi produc un tumult de sunete şi de zgomote menit a asigura înlăturarea duhurilor potrivnice... la întâmpinarea solstiţiului de iarnă... în fapt, a Anului Nou”. Maestrul Filon Lucău aminteşte cu condescendenţă de Mathias Friedwagner, om de cultură austriac, renumit în epoca sa pentru culegerea de folclor literar şi muzical din Bucovina, care considera doina drept „piesă centrală şi strălucitoare a poeziei româneşti”. Doina care, pentru Filon Lucău, constituie „singurătatea păstorului din munţi...o melodie de mare vechime...de origine păstorească.” Este, de altfel, de remarcat pasiunea cu care autorul vorbeşte despre „viaţa pastorală în toate manifestările ei”, considerând-o la originea unităţii de limbă, de credinţă şi de comportament a românilor. Cât de mult îl fascinează modul de a trăi al ciobanului, comparat în carte cu cel al cucului singuratic, căci până şi „producţiile lirice referitoare la cătănie şi haiducie au în comun aceleaşi elemente – bradul şi muntele”.

Un rol important îi este acordat, de asemenea, cântecului satiric „deosebit de expresiv, urmărind să surprindă situaţii generatoare de comic” pentru ca, pe final, maestrul Filon Lucău să tragă un semnal de alarmă: „Valorile spirituale ale poporului nostru, create şi însumate de-a lungul întregii sale existenţe, în cea mai mare parte frământată, sunt ameninţate cu dispariţia. Ritmul alert, contemporan de evoluţie a culturii materiale şi spirituale duce la apariţia şi încetăţenirea unor norme şi forme noi de civilizaţie, în deplin acord cu un alt mod de viaţă. Dar aceste inestimabile creaţii culturale tradiţionale trebuie scoase fără prea multă întârziere la lumină şi valorificate corespunzător, atât timp cât nu este prea târziu”.

Anatole France spunea însă, că „trecutul nu poate pieri, căci viitorul se va naşte din el”... şi pentru cât voi mai trăi şi eu, o să-mi placă să am acest crez. Şi cu acest crez aş vrea să-i mulţumesc maestrului Filon Lucău şi să-i trimit gândul meu de recunoştinţă, acolo, în Ceruri, pentru că a luat spiritul şi prin aceasta, sufletul întreg al acestui ţinut şi l-a pus într-o carte, în volumul „Şirag de nestemate din vechime adunate”, pe care ni l-a lăsat, pentru a ne conştientiza o dată în plus, de valorile acestui neam.

Vasile Aioanei